Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Pitești: Exponatul lunii martie 2024 la Muzeul Județean Argeș – Stârcul roșu (Ardea purpurea Linnaeus, 1758)

5 martie - 31 martie

Exponatul lunii martie

Stârcul roșu

(Ardea purpurea Linnaeus, 1758)

Muzeul Județean Argeș expune în luna martie, în cadrul microexpoziției „Exponatul lunii”, Stârcul roșu (Ardea purpurea Linnaeus, 1758).

Pasăre relativ mare, 70-90 cm lungime, 525-1218 g greutate medie și anvergura aripilor cuprinsă între 120-138 cm. Aparține familiei stârcilor și berzelor, numite și picioroange, păsări cu gât lung și subțire, cioc relativ lung și drept și picioare de asemenea lungi. Zborul este asemănător celorlalte specii de stârci, cu gâtul ținut strâns în forma de „S”. Specia cuibărește în regiunile temperate ale Palearticului, din Spania și până în Asia Centrală, precum și în Orientul îndepărtat (China). În nord este răspândită până în Ucraina și sudul Rusiei. Iernează în Africa la sud de Sahara și în sudul Asiei.

În România este oaspete de vară, fiind prezent doar în perioada de cuibărit. Sosește începând cu luna martie și pleacă înapoi în cartierele de iernare la sfârșitul lui august – începutul lui septembrie. Exemplare izolate rămân și mai târziu, uneori și în sezonul rece.

Cuibărește mai ales în Delta Dunării și în bălțile cu stufărișuri dense, cu apă permanentă, în vecinătatea coloniilor altor specii, sau uneori în colonii mixte cu alte specii de Ardeidae.

Microexpoziția va fi deschisă în perioada 1-31 martie și va putea fi vizitată de luni până duminică, între orele 9.00-19.00, la sediul Muzeului Județean Argeș, intrarea din Bulevardul Eroilor.

Details

Start:
5 martie
End:
31 martie
Event Categories:
,
Website:
https://muzeul-judetean-arges.ro/2024/03/01/exponatul-lunii-martie-starcul-rosu/

Organizer

Muzeul Județean Argeș
View Organizer Website

Venue

Muzeul Județean Argeș – Pitești
Str. Armand Călinescu nr. 44
Pitești, Argeș 110047 Romania
+ Google Map
Phone
http://www.muzeul-judetean-arges.ro