- This event has passed.
Drobeta-Turnu Severin: exponatul lunii aprilie 2024 la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier – Marcasita
1 aprilie - 30 aprilie
PIESA LUNII APRILIE – MARCASITA
Marcasita este o piatră semiprețioasă renumită pentru strălucirea sa metalică, asemănătoare vitraliului. Este înrudită cu pirita, ambele având aceeași formulă chimică (FeS2), însă marcasitele sunt mai rar întâlnite în natură decât pirita. Cristalizează într-o varietate de forme, inclusiv piramidală sau tabulară. Cristalele cresc diferit față de pirită și se descompune mai ușor. Culoarea sa poate fi de la galben-alămiu la galben-argintiu.
Din punct de vedere etimologic, termenul marcasită provine din limba arabă, respectiv limba maură „marqâshîtha” = „amnar, cremene” denumire care ar fi datorată culorii de bronz a mineralului cu luciu metalic și faptului că prin lovire cu o bucată de cremene sau oțel produce scântei. Deja din perioada epocii de piatră, marcasita a fost utilizată asemenea piritei la aprinderea focului. Abia la mijlocul secolului al XIX-lea s-a observat că pirita și marcasita sunt minerale diferite. Cantități mai importante de marcasită se pot întâlni în Llallagua în Bolivia; Essen, Freiberg și Wiesloch în Germania; Champagne în Franța sau Chiuzbaia în România.
Marcasita este în principal utilizată pentru obținerea acidului sulfuric. Incașii sunt cea mai veche civilizație despre care se știe că au folosit marcasitele în bijuterii. Piese de bijuterii destul de impunătoare au fost descoperite în mai multe camere funerare ale acestora.
Marcasitele pot fi găsite în cantități mari în întreaga Americă de Sud și au fost denumite “pietrele incașilor”. Acestea sunt preferate de bijutieri încă de pe vremea grecilor. Ele nu au fost folosite numai la bijuterii ci și pentru placarea diferitelor obiecte folosite în ritualurile închinate zeului Soare sau ca un mijloc de a vedea în viitor. Devenite disponibile pe o scară largă, marcasitele au continuat să fie folosite în întreaga lume.
La sfârșitul anilor 1700, Elveția a început să producă marcasite pentru piața europeană pentru a trece de legile foarte restrictive în ceea ce privește comerțul cu diamante. Aceste legi erau introduse pentru a păstra diferența dintre categoriile sociale și astfel s-a deschis piața de desfacere a marcasitelor, nimic altceva decât o imitație excelentă. Această perioadă istorică a fost momentul în care marcasitele au excelat în materie de bijuterii. Toate artizanatele le foloseau fiind apreciate la fel de mult ca diamantele.
Bijuteriile cu marcasite au fost foarte populare din cele mai vechi timpuri. În special în timpul domniei Reginei Victoria toată lumea purta o gamă diversificată de bijuterii cu marcasite: coliere impunătoare, broșe sau cercei. Când marcasita a apărut în Europa, a început să fie folosită în locul diamantelor. Astăzi este una dintre cele mai valoroase inserții folosite în bijuterii.
Sursa ro.wikipedia.org