Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Ipoteşti: Tabară de Grafică – Ipoteşti 2008

1 iulie, 2008 - 10 iulie, 2008

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” în colaborare cu Universitatea Naţională de Arte Bucureşti organizează în perioada 1.07 – 10.07 2008 Tabăra Internaţională de Grafică – ediţia a V-a.

Ministerul Culturii şi Cultelor co-finanţează anul acesta această Tabără prin Programul Cultural Naţional pentru susţinere financiară a Taberelor de Creaţie Plastică Naţionale şi Internaţionale, program în cadrul căruia Memorialul Ipoteşti a depus o cerere de finanţare pentru proiectul „Valorificarea peisajului ipoteştean şi a culturii neolitice locale în arta contemporană”arta decorativă şi grafică. În urma selecţiei ofertelor realizată de o comisie constituită la nivelul Ministerului proiectul depus de Memorialul Ipoteşti a fost aprobat şi va primi o co-finanţare în procent de 60,3% din bugetul total, restul de 39,7% fiind acoperit din bugetul instituţiei organizatoare şi de sponsori.

Coordonatorii, prof univ. dr. Mircia Dumitrescu şi lect. univ. dr. Anna Maria Orban, alături de alţi 2 artişti vor însoţi cei 14 tineri studenţi participanţi la Tabără şi vor da peisajului ipoteştean şi culturii neolitice a zonei importanţa pe care acestea o merită, realizînd cu talent lucrări de grafică unice prin natura lor.

Scopul taberei de documentare în această perioadă este de a oferi posibilitatea tinerilor studenţi de la Universitatea Naţională de Arte Bucureşti de a-şi îmbogăţi, înainte de toate, cultura generală şi cea vizuală printr-o experienţă unică pe care o poate oferi mediul înconjurător, specific meleagurilor natale eminesciene.

Se va continua proiectul lansat de ilustrarea sonetelor Eminesciene, a ediţiilor precedente, de către artişti români şi artişti străini; prin realizarea unor peisaje şi proiecte pentru panouri decorative specifice ariei de documntare se va continua seria de expoziţii itinerante şi se va urmări receptarea şi reevaluarea vestigiilor culturale şi a spaţiului eminescian; importanţa de a petrece o perioadă de timp într-un asemenea mediu cultural, fertil din toate punctele de vedere, se evidenţiază prin demersul consecvent al acumulării.Cunoaşterea patrimoniului cultural de asemenea ajută viitorul artist în primul rînd să-şi îmbogăţească cunoştinţele şi în al doilea rînd să-şi educe privirea pentru a putea vedea lucrurile cu alţi ochi decît un om obişnuit.

Programul activităţilor acestei ediţii a Taberei este următorul:

1 iulie – sosirea participanţilor la Ipoteşti, vizitarea locului, cazarea , acomodarea;

2 iulie – plecare la Botoşani pentru documentare la Muzeul de Istorie Botoşani

3 iulie – plecare la Botoşani pentru documentare la Muzeul Judeţean de Istorie Botoşani

4 iulie – plecare la mănăstirea Suceava – excursie documentară

5 iulie – vizitarea( documentare) complexului muzeal de la Ipoteşti

6 iulie – vizitarea meleagurilor eminesciene de la Ipoteşti – documentare + practică

7 iulie – vizitarea meleagurilor eminesciene de la Ipoteşti – documentare + practică

8 iulie – plecare la Botoşani la Muzeul de Etnografie – documentare

9 iulie – plecare la Mănăstirea Dragomirna – Suceava – excursie documentară

10 iulie– finalul taberei, vernisarea expoziţiei de final, foc de tabără, impresii.

Pe toată perioada taberei postul de televiziune TeleM Botoşani va fi prezent la Ipoteşti prin reporterii săi pentru a filma desfăşurarea activităţilor taberei, urmînd apoi ca acelaşi post de televiziune să realizeze un film documentar despre Tabăra Internaţională de Grafică – ediţia aV-a – Ipoteşti 2008, tabără realizată cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii şi Cultelor prin Programul Cultural Naţional pentru susţinere financiară a Taberelor de Creaţie Plastică Naţionale şi Internaţionale prin proiectul „Valorificarea peisajului ipoteştean şi a culturii neolitice alocale în arta contemporană” – artă decorativă şi grafică.

Pentru detalii suplimentare şi orice alte informaţii vă rugăm să sunaţi la tel. 0231/517602, int. 116,persoană de contact Zăhărescu Gianina, muzeograf relatii – publice, responsabil proiect cultural.

Întocmit,

Zăhărescu Gianina

Muzeograf relaţii-publice

Responsabil proiect cultural

Details

Start:
1 iulie, 2008
End:
10 iulie, 2008
Event Category:
Event Tags:
,

Organizer

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
View Organizer Website

Venue

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”
Ipotești, Botoșani 717253 Romania + Google Map
View Venue Website