Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: conferința Idei în Agora – “Înainte de ’89 era mai bine”. Bazele socio-demografice ale percepţiilor asupra comunismului, desfășurată la Casa Filipescu-Cesianu în ziua de marți, 13 martie 2018, 18:00. Cu: Cătălin Augustin Stoica Moderator: Sorin Antohi

13 martie, 2018 @ 18:00 - 19:00 EET

Muzeul Municipiului București vă invită la conferința Idei în Agora – “Înainte de ’89 era mai bine”. Bazele socio-demografice ale percepţiilor asupra comunismului, desfășurată la Casa Filipescu-Cesianu în ziua de marți, 13 martie 2018, 18:00.

Cu: Cătălin Augustin Stoica

Moderator: Sorin Antohi

Numeroşi lideri de opinie şi politicieni susţin că una dintre principalele piedici în calea modernizării rapide a României postcomuniste ar fi o aşa-zisă nostalgie faţă de comunism. În această interpretare, cei mai mulţi români ar fi încă prizonieri ai trecutului apropiat, oameni care nu au înţeles ce a însemnat comunismul pentru această ţară, persoane care nu apreciază democraţia şi libertatea individuală şi încă valorizează ideologii ce susţin colectivismul şi existenţa unui stat supradimensionat şi atoateprotector. Votul masiv pentru partide (teoretic) de stînga este, potrivit aceloraşi voci, un indicator al acestei nostalgii faţă de trecutul apropiat.

În această conferinţă, voi examina conţinutul aşa-zisei nostalgii „generalizate” în raport cu defunctul regim comunist. Folosind date ale unui sondaj de opinie realizat în 2016 pe un eşantion reprezentativ la nivel naţional de 1.500 de respondenţi adulţi, voi schiţa răspunsuri la întrebări precum: Ce anume regretă românii în raport cu trecutul apropiat? Regretă cei mai mulţi absenţa unor drepturi şi libertăţi fundamentale sau – mai degrabă – elemente ce ţin de sfera unor drepturi sociale? Pe ce dimensiuni (economice, politice şi sociale) lucrurile s-au îmbunăţăţit sau s-au înrăutăţit în raport cu 1989? Care sunt bazele socio-demografice ale percepţiilor asupra comunismului?

Cătălin Augustin Stoica (n. 1969) este Doctor în Sociologie al Universităţii Stanford. Licența în Sociologie la Universitatea București, titlul de Master în „Societate şi Politică” (Sociologie) la Central European University și titlul de Master în Sociologie la Universitatea Stanford. Între 2007 si 2015 a fost Director General al Centrului de Sociologie Urbană şi Regională (CURS). În prezent este conferenţiar universitar în cadrul Departamentului de Sociologie al Facultăţii de Ştiinţe Politice, Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Are o vastă experienţă de cercetare în proiecte naţionale şi internaţionale realizate pentru instituţii precum Banca Mondială, Consiliul Naţional pentru Cercetare Ştiinţifică în Învăţămîntul Superior (CNCSIS), Centrul de Cercetare şi Consultanţă în Domeniul Culturii, Fundaţia Friedrich Ebert–România, The International Republican Institute (IRI), The National Democratic Institute for International Affairs (NDI). Lucrările sale au apărut în reviste şi volume publicate în România, SUA, Polonia, Germania.

Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. A făcut studii de Engleză, Franceză (Universitatea „Al. I. Cuza”, Iași) și Istorie (EHESS, Paris). A predat mai ales la University of Michigan, Ann Arbor; Universitatea din București; Central European University, Budapesta – unde a fost și pro-rector academic, șef de departament, director fondator al Pasts, Inc. Center for Historical Studies; a făcut cercetări, între altele, la institute de studii avansate (Stanford, Berlin, Essen, Viena). A coordonat proiecte și rețele de cercetare, colecții de carte; a fost în conducerea unor instituții, organisme profesionale (între altele, membru în biroul Comitetului Internațional de Științe Istorice), publicații, fundații; a (co)organizat conferințe, seminarii, școli de vară. A ținut conferințe și comunicări în peste treizeci de țări. A publicat cinci volume de autor (unul la Paris), șase de convorbiri (cu: Adrian Marino, Mihai Șora, Alexandru Zub, Moshe Idel, Virgil Nemoianu, Cioran și Luca Pițu), șapte coordonate (unele în colaborare), șase traduse din franceză și engleză (în colaborare cu Mona Antohi), precum și texte de mai mică întindere.

Idei în Agora Ideas in the Agora

Program dedicat analizei spiritului public, realizat de Muzeul Municipiului București în parteneriat cu Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume – care asigură conținutul. Întâlnirile au formate diferite (conferințe, colocvii, seminarii, dezbateri publice etc.), propunând un dialog între curente, mișcări, personalități, viziuni despre lume, teorii, ideologii aflate în consens, rezonanță, tensiune ori conflict. Discuțiile sunt accesibile și prin live streaming, fiind apoi arhivate și folosite ca punct de plecare pentru publicații virtuale și tipărite. Vezi afișe, pliante, filme etc. la www.sorinantohi.org și https://www.youtube.com/channel/UCv5R2xEgA_M5nzwIUGl8kcQ

Intelectualii publici și universitarii, politicienii și oamenii de afaceri, studenții, întregul public educat încearcă astfel să înțeleagă împreună lumea în care trăiesc. În singurul mod posibil: prin dezbaterea critică a ideilor.

Întâlnirile au loc de regulă la Casa Filipescu-Cesianu, Calea Victoriei 151.

I: Marx and Marxism: Utopia, Dystopia, History. Gregory Claeys talks to Sorin Antohi (21.06. 2017). II: De ce este România cum este? Specificul național ca excepționalism. Vintilă Mihăilescu în dialog cu Sorin Antohi (2.07.2017). III: Inintelighenția. Intelectuali și politică în România. Dorin Tudoran în dialog cu Sorin Antohi (9.08.2017). IV: De la sociologie și geografie la geopolitică în România interbelică. Conferință de Călin Cotoi. Moderator: Sorin Antohi (25.09.2017). V: Nationality and European Identity. Jörn Rüsen talks to Sorin Antohi (7.10.2017). VI: The Armenian Genocide: History, Memory, Responsibility, conferință internațională (13-14.10.2017). VII: Antropologie și istorie recentă în România. Katherine Verdery în dialog cu Sorin Antohi (17.10.2017). VIII: Village-City-Nation: Utopia? Opening statements by Gregory Claeys and Sorin Antohi, followed by discussion (21.10.2017). IX: Cultură, ideologie și politică în America de azi. Virgil Nemoianu în dialog cu Sorin Antohi (23.10.2017). X: Identități evreiești, identități românești. Moshe Idel în dialog cu Sorin Antohi (30.10.2017). XI: Concurența simbolică ruso-română la periferie. Viziuni alternative ale Basarabiei. Conferință de Andrei Cușco. Moderator: Sorin Antohi (21.11.2017). XII: Eugenism, biopolitică și stat etnic în România. Marius Turda în dialog cu Sorin Antohi (23.11.2017). XIII: Experimente liberale și continuități corporatiste Politica reprezentării profesionale la începuturile politicii sociale românești. Conferință de Victor Rizescu. Moderator: Sorin Antohi (12.12.2017). XIV: Luca Pițu: viața și ideile unui trickster. Liviu Antonesei în dialog cu Sorin Antohi (14.01.2018). XV: Poate fi info-spațiul o nouă Agora? Conferință de Gheorghe M. Ștefan. Moderator: Sorin Antohi (30.01.2018). XVI: Domnii doctori și România modernă. Utopie, discurs și reformă instituțională. Conferință de Octavian Buda. Moderator: Sorin Antohi (6.02.2018). XVII: Cultură, ideologie și politică în România de azi. Andrei Pleșu în dialog cu Sorin Antohi (20.02.2018).

În pregătire: XIX: 27.03.2018. Filozofi în agora: pînă la moarte, dincolo de eșec. Costică Brădățan în dialog cu Sorin Antohi. XX: 10.04.2018, 18:00. În căutarea teoriei ultime. Noi evoluții în fizică și cosmologie. Emilian Dudaș în dialog cu Sorin Antohi.

Details

Date:
13 martie, 2018
Time:
18:00 - 19:00 EET
Event Category:

Organizer

Muzeul Municipiului București
View Organizer Website

Venue

Palatul Suțu – Muzeul Municipiului București
Bulevardul Ion C. Brătianu 2, București 030167
București, București 030167 Romania
+ Google Map