- This event has passed.
Iași: conferința cu tema „Contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la realizarea Unirii de la 1 Decembrie 1918”, susținută de pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan
21 martie, 2018 @ 17:00 - 18:00 EET
Conferințele dedicate Centenarului Marii Uniri, organizate de Asociaţia „Universul Prieteniei” Iaşi, în parteneriat cu Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, continuă la Palatul Culturii.
Miercuri, 21 martie 2018, ora 17.00, vă invităm la conferința cu tema „Contribuţia Bisericii Ortodoxe Române la realizarea Unirii de la 1 Decembrie 1918”, susținută de pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan – decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloaie” Iaşi.
Născut la data de 22 ianuarie 1960, în localitatea Capu Câmpului, judeţul Suceava, pr. prof. univ. dr. Ion Vicovan a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Neamţ, ale Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucureşti şi cele de doctorat, Secţia istorică – Specializarea principală Istoria Bisericii Ortodoxe Române. În prezent, este profesor în cadrul Facultăţii de Teologie Ortodoxă – disciplina Istoria Bisericii Ortodoxe Române. Organizează numeroase conferinţe şi simpozioane, este implicat în granturi de cercetare, desfăşurând totodată şi o activitate liturgică, pastoral-misionară şi filantropică. A primit mai multe premii şi distincţii, între care şi „Crucea Moldavă” – cea mai înaltă distincţie conferită de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei.
Seria de conferințe consacrate aniversării Centenarului Marii Uniri a debutat în luna februarie și va continua până în iunie 2018, cu prezentări având ca temă această mare sărbătoare a poporului român.
Gina Popa
Consilier, Birou Relații Publice
__________________________________________
Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași
Piața Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 1
Telefon: +40.232.275.979
Fax: +40.332.408.166
Email: contact@palatulculturii.ro
www.palatulculturii.ro