- This event has passed.
București: EXPONATUL LUNII FEBRUARIE Cojocelul principelui Carol al României (viitorul rege Carol al II-lea) – la Muzeul Militar Naţional “Regele Ferdinand I”
12 februarie, 2020 - 21 februarie, 2020
EXPONATUL LUNII FEBRUARIE
Cojocelul principelui Carol al României (viitorul rege Carol al II-lea)
Atașamentul Casei Regale a României față de tradițiile și costumul popular românesc sunt ilustrate prin numeroasele fotografii de epocă și obiecte păstrate în patrimoniul Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”.
Începând cu regina Elisabeta și continuând, mai ales, cu Regina Maria și vlăstarele regale, se remarcă interesul față de acest aspect, care reprezintă o formă de cunoaștere și recunoaștere a poporului român și a valorilor sale, stilizate în simbolurile presărate și multiplicate în nenumăratele modele de ii, marame, fote.
Purtate cu grație și mândrie, aceste obiecte rămase în colecțiile instituției noastre, vorbesc astăzi despre afecțiunea și preocuparea regalității române de a susține o categorie socială majoritară și vulnerabilă, de asemenea și despre identificarea cu interesele și aspirațiile națiunii.
Piesa adusă astăzi în fața vizitatorilor prezintă o etapă din copilăria principelui Carol, când un element important în educația viitorului moștenitor al țării îl reprezenta, cu siguranță, asumarea identității naționale și a misiunii de suveran al României.