Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Alexandria: inaugurarea EXPONATULUI LUNII IULIE, akinakes

5 mai, 2011 - 31 mai, 2011

Muzeul Judeţean Teleorman vă invită marţi, 5 iulie 2011, ora 11.00, la inaugurarea EXPONATULUI LUNII IULIE.

Pentru perioada 1- 31 IULIE 2011, Muzeul Judeţean Teleorman propune publicului vizitator un obiect deosebit aflat în patrimoniul instituţiei. Este vorba de o piesă arheologică ce aparţine categoriei arme, cunoscută sub denumirea de akinakes.

Arma a fost descoperită la Lăceni, în urma unor cercetări de suprafaţă întreprinse în anul 1968 în punctul „La Solare”, de către regretatul arheolog Emil Moscalu. Obiectul aparţine etapei finale a culturii Basarabi, cel mai probabil primei jumătăţi a sec. VII î.Hr. şi a fost descoperit împreună cu un vârf de lance şi fragmente ceramice specifice primei epoci a fierului (Hallstatt).

Akinakesul, cuvânt de origine persană ce desemnează un tip de spadă scurtă, a fost utilizat de perşi, sciţi, sarmaţi, dar şi de către alte populaţii în sec. VI-III î. Hr., fiind întâlnit pe o arie extrem de întinsă, din Siberia Centrală până în Câmpia Tisei. În spaţiul carpato-dunărean sunt întâlnite atât forme de lungime medie, spade scurte, cât şi piese de dimensiuni reduse, denumite pumnale, cele din urmă reprezentând o formă caracteristică acestui spaţiu.

Akinakesul nu este o armă a luptătorilor de rând, ci a aparţinut unor războinici de vază, mai cu seamă căpeteniilor. Potrivit relatărilor istoricilor antici greci Xenophon şi Herodot, akinakesul avea pe lângă funcţia de armă şi pe cea de prestigiu, de însemn al puterii. Unele piese cu garda bogat decorată sau placate cu foiţă de aur sugerează caracterul lor special.

Piesa de la Lăceni este confecţionată din fier şi are o lungime totală de 38 cm, din care lama măsoară 27 cm cu o lăţime maximă de 2,6 cm. Lama prezintă o nervură mediană şi două tăişuri şi se termină cu un vârf ascuţit. Garda este în formă de inimă (cordiformă), cu mânerul terminat cu o bară transversală.

Akinakesul de la Lăceni nu este o descoperire singulară în judeţul Teleorman. O piesă similară ca formă dar de dimensiuni ceva mai mari (lungime totală 52,2 cm, din care lama 38,5 cm) a fost descoperită în satul vecin, Orbeasca de Sus, în apropierea unei cunoscute cetăţi fortificate datată în ambele epoci ale fierului.

Zona satului Lăceni, alături de localităţile Măgura, Orbeasca de Sus şi Vităneşti, a fost relativ bine cunoscută din punct de vedere arheologic, constituind un important reper în cercetarea arheologică a văii râului Teleorman.

Biroul de Presă

Details

Start:
5 mai, 2011
End:
31 mai, 2011
Event Categories:
,
Event Tags:
,

Organizer

Muzeul Județean Teleorman
Phone
0247-314761
View Organizer Website

Venue

Muzeul Județean Teleorman – Alexandria
str. 1848 nr. 1
Alexandria, Teleorman 140033 Romania
+ Google Map
View Venue Website