- This event has passed.
București: sesiunea comemorativă dedicată centenarului academicianului Emil Condurachi (1912 – 1987)
10 ianuarie, 2012
Pe 10 ianuarie, în Aula Academiei Române din Bucuresti va avea loc sesiunea comemorativă dedicată centenarului academicianului Emil Condurachi (1912 – 1987). Organizat de Academia Română şi Asociaţia Internaţională de Studii Sud-Est Europene, evenimentul va reuni personalităţi ale istoriei şi arheologiei româneşti, printre care acad.
Dan Berindei, vicepreşedinte al Academiei Române, care va rosti un cuvânt de deschidere, acad. Alexandru Vulpe, preşedintele Secţiei de Ştiinţe Istorice şi Arheologie al Academiei Române (“Emil Condurachi, istoricul”), prof. univ. dr. Zoe Petre (“Magistrul”), acad. Răzvan Theodorescu (“Un homo balcanicus”), dr. Alexandru Suceveanu (“Emil Condurachi şi Histria”).
De asemenea, vor susţine intervenţii prof. univ. dr. Alexandru Barnea, prof. univ. dr. Gheorghe Vlad Nistor, dr. Ernest Oberlander-Târnoveanu, prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu şi lectorul dr. Valentin Bottez.
Istoricul şi arheologul Emil Condurachi (n. 3 ianuarie 1912, Scânteia, Iaşi – d. 16 august 1987, Bucureşti), „Pater” pentru multe generatii de arheologi, a fost profesor universitar mai bine de 50 de ani, dintre care la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti din 1946 până în 1982. A fost decan, şef de catedră şi membru al Senatului Universităţii şi membru titular (1955) al Academiei Române. O lista selectiva de lucrari gasiti aici:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Emil_Condurachi
Irina Oberländer-Târnoveanu
E-mail: irina@cimec.ro