Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Arad: Exponatul lunii februarie la Complexul Muzeal Arad: vad dacic

6 februarie, 2020 - 29 februarie, 2020

În cadrul proiectului muzeal ”Exponatul lunii” vă prezentăm un artefact din colecția de arheologie a Complexului Muzeal Arad.

Specialiștii Departamentului de Cercetare și Valorificare a Patrimoniului Arheologic au ales să promoveze un vas din lut, unic prin elementele de ornamentație cu care a fost prevăzut, datat începând cu secolul I d.Hr. și descoperit la Zăbrani în anii ’60.
”Anii ’60-’80 au însemnat pentru cercetarea arheologică o atenție deosebită acordată perioadei dacice. În acest context, în hotarul localității Zăbrani a fost investigată o așezare datată în secolele I-II d. Hr.
Așezarea a fost amplasată înt-o zonă prielnică viețuirii, la contactul dintre dealurile Lipovei, puțin înalte, și mai joasa zonă a luncii Mureșului. În cadrul așezării au fost cercetate o locuință-bordei și o groapă, probabil menajeră. Au fost descoperite fragmente ceramice și greutăți din lut, care erau folosite la războaiele de țesut. Au reținut atenția, în mod deosebit, câteva fragmente ceramice care proveneau de la același vas, din lut, lucrat manual, și care prezentau decorațiuni atipice.

După restaurare, se observă forma zveltă, alungită a acestui vas tip borcan, care astfel, prin numeroase analogii, poate fi datat începând cu secolul I d.Hr. Anumite elemente decorative nu au însă analogii. Brâul alveolar, în relief, dispus orizontal pe jumătatea superioară a vasului, este specific pentru ceramica dacică. Ineditul constă în faptul că din brâu se desprind spre gâtul vasului patru nervuri sub forma unor cârlige, iar din două dintre ele se desprind radial câte cinci nervuri mai mici. Aceste elemente decorative ar putea fi interpretate ca fiind motive vegetale, ori solare, redate într-un mod stilizat, sau ar putea fi, pur și simplu, o inspirație de moment a celui care a modelat vasul, fără să aibă vreo însemnătate.
Desigur, în cazul unui asemenea vas se poate pune întrebarea dacă a avut o întrebuințare aparte, eventual în cadrul unui ritual; însă fără alte informații care să sugereze acest lucru, trebuie să păstrăm doar ideea că acest vas este deosebit prin ornamentația nemaiîntâlnită.”, Ioan Cristian CIREAP, arheolog (Complexul Muzeal Arad).
Promo:
Ioan Cristian CIREAP, arheolog
Nelu SCRIPCIUC, artist fotograf
Vasul dacic este expus în luna februarie
la Muzeul de Istorie din Palatul Cultural, etaj II (intrarea dinspre Parcul Copiilor).
Program de vizitare: Marți-Duminică: 09.00-17.00.

Serviciul proiecte,
educație muzeală și marketing cultural
COMPLEXUL MUZEAL ARAD
Piața George Enescu 1
310131 Arad

office: +40 257 281 847

pr.museumarad@gmail.com
www.museumarad.ro
https://www.facebook.com/complexul.muzealarad/?ref=hl

Complexul Muzeal Arad
este membru fondator al
Rețelei Naționale a Muzeelor din România

www.muzee.org

Details

Start:
6 februarie, 2020
End:
29 februarie, 2020
Event Categories:
,

Organizer

Complexul Muzeal Arad
View Organizer Website

Venue

Complexul Muzeal Arad
Piata Enescu 1
Arad, Arad 310131 Romania
+ Google Map
View Venue Website