Bacău: EXPONATUL LUNII IUNIE la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” Bacău

Face parte din Ordinul Chiroptera (gr. kheir =„mână”; pteron =„aripă”), liliecii fiind singurele mamifere capabile de zbor activ.

Este unul dintre cei mai mari lilieci din Europa, având lungimea corpului de 65-80 mm, cea a antebrațului de 56-68mm, iar greutatea de 28-45 g.

Liliacul comun mare fi întâlnit până la altitudinea de 2000 m. Habitatele de hrănire sunt lizierele pădurilor, poienile și pajiștile. Adăposturile principale sunt peşterile, podurile caselor și turlele de biserici.

Se hrăneşte cu insecte de talie mare, mai ales nezburătoare. Spre deosebire de alte specii de lilieci, nu vânează în zbor, ci prinde insectele de pe sol. Începe vânătoarea seara târziu, zburând lent la 5-10 m deasupra solului. Vânează toată noaptea, pe o rază de 10 km, orientându-se după zgomotul produs de pradă. Liliacul comun mare foloseşte ecolocaţia doar pentru orientare spaţială, chiar dacă emite ultrasunete și când se apropie de sursa de hrană. Frecvenţa sunetelor produse de această specie pentru ecolocaţie se situează între 22 şi 86 kHz, având energie maximă în jur de 37 kHz şi o durată medie de 6.0 ms.

Formează colonii de reproducere mari, de mii de exemplare, în peșteri și poduri liniștite, iar toamna, când temperatura scade sub 10°C, intră în hibernare. Hibernează în adăposturi subterane (peşteri, mine, pivniţe) şi în fisuri de stâncă. Locurile de iernare sunt depărtate la zeci de kilometri de cele de vară.