- This event has passed.
Bran: Lucrarea LUNII AUGUST 2020 – Oglinda de Cristal a Reginei Maria – la Muzeul Național Bran
4 august, 2020 - 31 august, 2020
OBIECTUL LUNII AUGUST
Atunci când vorbim despre Bran, despre frumusețile locului, despre oameni, despre istoria sa, nu avem cum să nu ne gândim la Regina Maria, la tot ce a făcut pentru acest loc drag sufletului ei și pentru locuitorii acestei comunități, pe care i-a ajutat și i-a iubit atât de mult.
Nu avem cum să nu vorbim și să nu ne gândim la una din casele sale de vis „Castelul Bran” și minunatele piese de mobilier din fondul regal, piese care acum sunt expuse în Muzeul Național Bran, într-una dintre secțiile acestuia, Secția de Istorie „Regina Maria”, unde ca de fiecare dată vă așteptăm cu drag și nerăbdare, să admirați patrimoniul de excepțională valoare istorică, artistică, memorialistică și etnografică – „acel ceva fără nume”, incomparabil, care este stilul Reginei Maria.
Drept urmare pentru luna aceasta ne-am propus să vă prezentăm ca și „Obiectul Lunii”, una dintre minunatele piese din fondul regal, Oglinda de Cristal a Reginei, care acum este expusă în „Camera de toaletă a Reginei Maria”.
Oglinda de cristal șlefuit este încadrată în rama de alamă presată, decorată cu motive florale și ghirlande decorative spiralate, în golurile ramei fiind bucăți de cristal gravat. Piesa a fost realizată într-un Atelier European, la început de secol XIX.
OBIECTUL LUNII AUGUST Atunci când vorbim despre Bran, despre frumusețile locului, despre oameni, despre…
Publicată de Muzeul Național Bran pe Luni, 3 august 2020