Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

București: conferința despre „Literatura la persoana I și teatrul de autor”, susținută de criticul de teatru Octavian Saiu la Muzeul Național al Literaturii Române

21 noiembrie, 2018 @ 17:00 - 18:00 EET

Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la o conferință despre „Literatura la persoana I și teatrul de autor”, susținută de criticul de teatru Octavian Saiu, miercuri, 21 noiembrie 2018, ora 17.00, în Sala Perpessicius din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe)

Literatura la persoana I e un gen în sine. Asumat. Direct. Fără echivoc. E modul autorului de a stabili premisele unui dialog cu cititorul de la „eu” la „eu”, într-un ritm al intimității impuse și acceptate dintru început printr-o înțelegere tacită. Vocea care se aude mai pregnant decât a tuturor personajelor este a acelui autor, ca un reper absolut al textului ce-i aparține de la prima până la ultima pagină. „În teatru, textul poate fi al unui dramaturg, dar spectacolul nu e al nimănui în întregime. Actorii, regizorul, scenograful… cu toții și-l revendică pe bună dreptate. Și atunci? Și atunci apare o formă de limbaj scenic pe care l-am numit în 2008 «teatru de autor», o experiență care refuză principiul artei de grup și propune o viziune unică, autoritară, a creatorului suveran. Iar când acesta alege să pășească el însuși pe scenă, să spună «eu» privindu-și publicul în ochi, se naște teatrul conjugat la persoana I. Despre asemenea gesturi radicale pe scena lumii va fi vorba în prezentarea de la Muzeul Național al Literaturii Române”, spune Octavian Saiu.

Octavian Saiu este profesor, cercetător și critic de teatru. Are un doctorat în studii teatrale, cu o teză despre metamorfozele spațiului de joc, și unul în literatura comparată, cu o teză despre Samuel Beckett și Eugène Ionesco. Predă la universități din România, Noua Zeelandă, Japonia și Portugalia și a fost de două ori Visiting Fellow la University of London. A susținut conferințe si master-class-uri la mai multe universități din Europa și Asia, precum și la Institutul Grotowski. În 2013 a fost Moderatorul Conferințelor „Beckett at the Festival” din cadrul Programului Oficial al Festivalului Internațional de la Edinburgh, iar în 2016 a moderat și susținut conferințe la Olimpiada Teatrelor de la Wrocław – Capitală Culturală Europeană 2016. Din 2004, este moderatorul Conferințelor Festivalului International de Teatru de la Sibiu. Este Secretar General Adjunct al Asociatiei Internaționale a Criticilor de Teatru (AICT) și Președinte al Secției Române AICT – Teatrologie. Articolele și studiile sale au apărut în numeroase publicatii nationale si internationale. Printre volumele apărute sub semnătura sa se numără: „În căutarea spațiului pierdut” (Nemira, 2008), „Beckett. Pur și simplu” (Paideia, 2009), „Fedra, de la Euripide la Racine, de la Seneca la Sarah Kane” (Paralela 45, 2010), „Ionescu/Ionesco: un veac de ambiguitate” (Paideia, 2011), „Posteritatea absurdului” (Paideia, 2012), „Teatrul e vis” (Paideia, 2013), „Hamlet și nebunia lumii” (Paideia, 2014) și „Lecția, o meditație cu șapte teme” (Nemira, 2015).

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Vă așteptăm cu drag!

Details

Date:
21 noiembrie, 2018
Time:
17:00 - 18:00 EET
Event Category:

Organizer

Muzeul Național al Literaturii Române – București
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național al Literaturii Române, (MNLR) – str. Nicolae Crețulescu 8
Nicolae Crețulescu 8
București, București Romania
+ Google Map