București: Exponatul lunii martie 2018, la Muzeul Național de Istorie a României: „Jurnal din timpul Marelui Război”

Eroul însemnărilor era originar din Copăcioasa, localitate aflată la 25 de km de Târgu Jiu, oraș în care a trăit și studiat. Înainte de înrolare era angajatul unei bănci din Craiova. Personajul nostru este înrolat ca sublocotenent și pleacă pe front la 11 octombrie 1916, purtându-ne, prin intermediul notelor din jurnal, prin Oltenia, Muntenia și Moldova. Viața de front îi oferă eroului nostru o serie de episoade tragice, legate de creșterea numărului îmbolnăvirilor de tifos exantematic și chinurile crunte prin care treceau bolnavii. Epidemia îi dobora atât pe militari, cât și pe civili, pe lângă mizerie și aglomerație, o altă cauză fiind legată de proasta alimentație, de lipsa lemnelor și de frig, numărul victimelor devenind din ce în ce mai mare.

„Nici dangăt de clopot, nici clocot de lume, nu ești bocit de rude nu mai este nimenea, ci târâți câte 30-40 într-o groapă, asta ne e soarta”, scria, la 8 martie 1917, sublocotenentul nostru.

Însemnările sale au două registre. Cel real – cruzimile și neajunsurile războiului ce devin viață cotidiană, chiar și în spatele frontului. Dar marile probleme cu care se confruntă sublocotenentul nostru sunt: masa zilnică, căutarea locuințelor, deparazitarea. Cel de-al doilea registru este cel al viselor. Aproape zilnic, sublocotenentul notează visele avute, vise populate cu membri ai familiei, iubitele sale precum și interpretarea acestor vise care prevestesc binele sau răul ce are să se întâmple.

Poeziile sunt destul de numeroase, majoritatea de dragoste, unele ale unor clasici transcrise din memorie, altele scrise de către sublocotenent și dedicate celor două iubiri constante și vechi – Clemence și Paraschiva – sau pasiunilor mai noi întâlnite în timpul războiului.

Pe lângă poezii, autorul pigmentează notele de front cu desene; acestea reprezintă în mare parte doamne și domnițe în varii ipostaze, mai mult sau mai puțin erotice, rod al imaginației sau al amintirilor sale. Câteva poezii de dragoste sunt însoțite de desene în care o jartieră, un picior sau un sân dezgolit stârnesc imaginația desenatorului și a posibilului privitor.

Valoarea poeziilor este pur documentară, dar cea a desenelor este una reală, surprinzând cu talent, oamenii pe care-i întâlnește, femeile din viața sa, caricaturizând, în același timp, personaje politice și istorice ale vremii.

Savoarea însemnărilor sublocotenentului este dată de desene. În clipele critice de boală, supărare, dor de familie, dar și în cele de veselie, eroul nostru desenează, povestind gândurile și trăirile mai bine decât prin cuvinte.

În notele scrise pentru sine, făra intenția de a le publica vreodată, autorul nu se autocenzurează, își declamă sentimentele pentru două domnișoare, narează viața pe front și încercările de a nu ajunge în prima linie, iar frământările personale legate de irosirea propriei vieți apar frecvent și, mai ales, în momentele de cumpănă.