- This event has passed.
București: Idei în Agora cu Victor Neumann
16 octombrie, 2018 @ 18:00 - 19:00 EEST
Muzeul Municipiului București vă invită marți, 16 octombrie, ora 18.00, la dezbaterea publică din seria Idei în Agora, cu tema: „Identități colective – limitele paradigmei naționale”. În dialog cu Sorin Antohi va fi istoricul și profesorul universitar Victor Neumann.
Evenimentul are loc la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151).
***
„Istoriile, culturile și politicile Europei, Americilor, Asiei, Africii, Australiei pot fi citite și înțelese luînd în considerare apartenențele ce transcend unicitățile religioase, lingvistice, naționale. Sînt state ale Europei moderne a căror identitate complexă este legată de procesul unei imigrații continue, precum Marea Britanie, Olanda, Franța, Austria, și, mai recent, Germania, Italia, Spania. Dacă vom privi lucrurile doar la scara bătrînului continent, vom observa cum împrumuturile lingvistice, similitudinile ideilor și credințelor religioase, setul de valori civilizaționale și reflexele comportamentale indică moșteniri culturale multiplu codate. Descoperindu-le, vom citi identitățile fluctuante ale persoanelor, grupurilor, națiunilor. Nu vom mai gîndi și acționa în consens cu predecesorii noștri romantici, cu mistica lor, repetînd obsesiv ceea ce separă și ignorînd ceea ce unește. Identitatea individuală, precum și cea colectivă, se înțeleg și se explică prin prisma pluralului – nu a singularului, a eterogenității – nu a specificității. Chiar raportul local-universal ne îndeamnă să fim circumspecți față de ideologiile constrîngătoare, promovate în numele unei majorități sau al unei minorități. (…) În cazul definirii identităților colective, istoricul va examina complexitatea vieții sociale, politice, culturale. Cât privește conceptualizarea trecutului și prezentului, aceasta va include diversitatea elementelor ce transcend înțelesul strict politic sau național, contrazicând aspirațiile comunitariste sau pe acelea ce se consideră <<pur naționale>>” – Victor Neumann.
***
Victor Neumann (n. 1953) este istoric şi profesor universitar la Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie, Departamentul de Istorie, Universitatea de Vest din Timişoara; coordonator (din 2008) al programului Şcoala Doctorală de Istorie Conceptuală “Reinhart Koselleck”, realizat în cooperare cu profesorul Armin Heinen (Universitatea RWTH Aachen), și finanțat de Fundaţia Volkswagen. Director al Centrului de Studii Avansate în Istorie, Universitatea de Vest din Timişoara. Director al Muzeului de Artă Timișoara. Teme de cercetare: istorie regională (istoria Banatului) și istorie națională (istoria României), istorie conceptuală și istoria gîndirii politice în România și în Europa Centrală și de Sud-Est; multiculturalitate și interculturalitate; teoria istoriei. A fost profesor/cercetător invitat la instituții din Angers, Washington, Paris, Viena, Blagoevgrad, Belgrad, București etc. Membru în Uniunea Scriitorilor, Academia Sîrbă de Educație, Academia Româno-Germană de la Mainz, European Conceptual History Group etc.
Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. Membru în Academia Europaea. A inițiat în 2017 și realizează seria Idei în Agora. Mai multe informații la www.sorinantohi.org.
***
Idei în Agora / Ideas in the Agora este un program dedicat analizei spiritului public. A fost inițiat de Sorin Antohi și susținut de Adrian Majuru. Este conceput, planificat și găzduit de Sorin Antohi. Realizat de Muzeul Municipiului București, în parteneriat cu Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume. Întâlnirile au formate diferite (dialoguri, conferințe, colocvii, seminarii, dezbateri publice etc.), propunând un dialog între curente, mișcări, personalități, viziuni despre lume, teorii, ideologii aflate în consens, rezonanță, tensiune ori conflict. Întâlnirile sunt filmate și transmise prin live streaming, fiind apoi arhivate la www.sorinantohi.org (unde se arhivează deasemenea afișele și pliantele) și https://www.youtube.com/channel/UCv5R2xEgA_M5nzwIUGl8kcQ.
Intelectualii publici și universitarii, politicienii și oamenii de afaceri, studenții, întregul public educat încearcă astfel să înțeleagă împreună lumea în care trăim. În singurul mod posibil: prin discutarea critică a ideilor.
***
În primul an al programului (21 iunie 2017 – 24 iunie 2018) au avut loc 26 de întâlniri publice, între care o conferință internațională, dialoguri și conferințe urmate de discuții. Invitații au provenit mai ales din România, precum și din Armenia, Franța, Germania, Israel, Marea Britanie, Republica Moldova, Statele Unite ale Americii, Turcia, Ungaria. O istorie a acestui prim an se găsește la https://www.societateamuzicala.ro/sorinantohi/wp-content/uploads/2018/06/Brosura-Un-an-de-Idei-in-Agora.pdf. Programul continuă. În perioada 23-30 iunie 2019 va avea loc Festivalul Idei în Agora și lansarea seriei de cărți Idei în Agora.