- This event has passed.
București: Muzeul Municipiului București vă invită marți, 25 februarie 2020, la un nou dialog din seria Idei în Agora, cu tema „Jazz, cultură, libertate”. Virgil Mihaiu în dialog cu Sorin Antohi
25 februarie, 2020
Muzeul Municipiului București vă invită marți, 25 februarie 2020, la un nou dialog din seria Idei în Agora, cu tema „Jazz, cultură, libertate”. Virgil Mihaiu în dialog cu Sorin Antohi. Evenimentul va avea loc la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei nr. 151), de la ora 18.00. Intrarea este gratuită în limita locurilor disponibile.
„În urmă cu peste patru decenii, la prima noastră întâlnire, Virgil Mihaiu era un tânăr poet și filolog poliglot cu lecturi și interese culturale enciclopedice, frenetic admirator al frumosului (în cam toate formele acestuia), aflat într-o perpetuă căutare nonconformistă a libertăților interstițiale și aproape clandestine scăpate din vedere de partidul-stat. La festivalurile de jazz și în publicistica sa pe temele asociate, pasiunea artistică și căutarea existențială se împleteau cu rigoarea documentară și erudiția. De acolo va începe dialogul nostru, pentru a ajunge, urmărind o biografie polimorfă, la teme ca libertatea (în constângere ori în anomie), medierea interculturală, promovarea publică a înaltei culturi, diplomația culturală” – Sorin Antohi.
Virgil Mihaiu (n. 1951). Scriitor, jazzolog, diplomat, promotor cultural, performer de jazz-poetry. Absolvent al Universităţii “Babeș-Bolyai” (UBB), Facultatea de Filologie, secţia engleză-germană, facultativ spaniolă-portugheză (1974). 1971-1983: redactor al revistei Echinox; 1981: membru al Uniunii Scriitorilor din România; 1983: membru al colegiului redacţional al revistei Jazz Forum; din 1990: redactor la revista Steaua; din 1992: conferenţiar la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” (ANMGD), Cluj; 1993: membru de onoare al Asociaţiei Criticilor de Jazz din Statele Unite (J.J.A.); 1996: membru al P.E.N. Club-ului Român; 1997: fondator al Cursului de Estetica Jazzului la ANMGD; membru de onoare în Down Beat Jazz Critics Poll; 2001: primul est-european cooptat în redacţia revistei Down Beat; membru al Societății F. Scott Fitzgerald, New York; 2002: doctorat în americanistică; 2006-2012: director-fondator al Institutului Cultural Român din Lisabona; ministru consilier pe lângă Ambasada României din Portugalia; 2015: profesor asociat la ANMGD; director onorific al Centrului Cultural Brazilian Casa do Brasil şi al Bibliotecii de Studii Latino-Americane, ambele sub egida UBB.
Cărţi: Legea conservării adolescenţei, 1977; Sighişoara, Suedia şi alte stări de spirit, 1980; Indicaţiuni pentru balerina din respiraţie, 1981; Cutia de rezonanţă, eseuri despre conexiunile dintre jazz şi cultura contemporană, 1985; Poeme, 1986; Jazzorelief, 1993; Paradis pierdut în memorie, 1993; Incantări şi descântări clujene, 1996; Recensământ de epifanii/Census of Epiphanies (trad. engleză de Adam Sorkin), 1999; Jazz Connections in Portugal, 2001; Jazzografii pentru îmblânzit saxofoniste, 2001; Between the Jazz Age and Postmodernism: F. Scott Fitzgerald, 2003; Aur din coama Ariadnei/Gold aus Ariadnes Mähne (trad. germană de Rolf-Frieder Marmont), 2004; Jazz Connections in Romania, 2007; Lusoromână punte de vânt, 2011; Jazzografias para domar a las saxofonistas (trad. spaniolă Cătălina Iliescu Gheorghiu), 2014; A vers, as élet (trad. maghiară Beke Sándor), 2020. Co-autor al volumelor (selectiv): Russian Jazz New Identity, 1985; Jazz in Europa, 1994; Pentru Gellu Naum / For Gellu Naum, 2002; The Foreign Critical Reputation of F. Scott Fitzgerald, 2004; Sadovaia 302 bis/Despre Mihail Bulgakov din perspectiva actuală, 2006; Cartea cu bunici, 2007; A Cidade de Lisboa, 2007; I’Man, 2009; Promenada scriitorilor, 2012; Viaţa literară la Cluj, 2013; Jazz in Word. European (Non-)Fiction, 2017; The History of European Jazz – The Music, Musicians and Audience in Context, 2018; A virág álma (trad. maghiară Beke Sándor), 2019.
Premii & distincţii: Numeroase premii pentru poezie și jazologie; medalia Amicus Poloniae a Ministerului Culturii din Polonia, 1984; titlul Ambasador cultural al Clujului, acordat de Opera Română Cluj & Centrul de Afaceri Transilvania, 2001; Trofeul de excelenţă pentru promovarea relaţiilor culturale româno-lusitane, conferit de Movimento Arte Contemporânea din Lisabona / 2009; Titlul onorific Senior al Cetăţii Cluj, 2016.
Sorin Antohi (n. 1957) este istoric al ideilor, eseist, traducător. Membru în Academia Europaea. Mai multe informații la www.sorinantohi.org.
*
Idei în Agora este un program dedicat analizei spiritului public. A fost inițiat în 2017 de Sorin Antohi și este susținut de Adrian Majuru. Este conceput și planificat de Sorin Antohi și găzduit de Casa Filipescu-Cesianu. Realizat de Muzeul Municipiului București (MMB), în parteneriat cu Asociația Orbis Tertius / A Treia Lume (OT). Începând cu ediția LXI, rolul OT va fi preluat de Asociația Proiectul Cantemir. Întâlnirile au formate diferite (dialoguri, conferințe, colocvii, seminarii, dezbateri publice etc.), propunând un dialog între curente, mișcări, personalități, viziuni despre lume, teorii, ideologii aflate în consens, rezonanță, tensiune ori conflict. Evenimentele sunt filmate și transmise prin live streaming pe YouTube, fiind apoi arhivate la www.sorinantohi.org (unde se arhivează de asemenea afișele și pliantele) și https://www.youtube.com/channel/UCv5R2xEgA_M5nzwIUGl8kcQ. Arhiva seriei se găsește și la http://muzeulbucurestiului.ro/idei-in-agora.html. Informații și la https://www.facebook.com/IdeiinAgora/, https://muzeulbucurestiului.ro/.
Întâlnirile din al treilea an de Idei în Agora: LI: 1989 in the Balkans: Annus horribilis instead of annus mirabilis. Lecture by Stefan Troebst followed by a dialogue with Sorin Antohi (1.10.2019). LII: The Peaceful Revolution in Leipzig in European and Global Contexts. Public debate. Tobias Hollitzer, Gisela Kallenbach, Michael Kölsch, Matthias Middell, Volker Rodekamp. Welcome address by Gabriele Goldfuss. Opening statement by Michael Kölsch. Moderator: Sorin Antohi (4.10.2019). LIII: Situația studiilor literare. Conferință de Mircea Martin urmată de un dialog cu Sorin Antohi (29.10.2019). LIV: Pe drum, prin ceilalți, către sine. Identitățile unui cosmopolit. Fernando Klabin în dialog cu Sorin Antohi (12.11.2019). LV: Contracultura: muzica și versurile. Alexandru Andrieș în dialog cu Sorin Antohi (26.11.2019). LVI: Revoluție? Istorie, ficțiune, justiție. Gabriel Andreescu în dialog cu Sorin Antohi (3.12.2019). LVII: România și Europa. De la decalaje la convergențe? Bogdan Murgescu în dialog cu Sorin Antohi (14.01.2020). LVIII: Ce-am avut și n-am pierdut: Securitatea. Marius Oprea în dialog cu Sorin Antohi (28.01.2020). LIX. Ultimul copil al Imperiului. De la marginalii sovietici la precariat. Vasile Ernu în dialog cu Sorin Antohi (11.02.2020).
În pregătire: LXI: 17.03.2020, 18:00. Homo Viator. Teoria și practica umanismului intercultural. Mihai Spăriosu în dialog cu Sorin Antohi. LXII: 19.03.2020, 18:00. Tîrgu-Mureș, 19-21 martie 1990. Istorie, memorie, justiție. Kincses Előd și Gabriel Andreescu în dialog cu Sorin Antohi. LXIII: 31.03.2020, 18:00. Cultură și spirit public în România de azi. Ion Bogdan Lefter în dialog cu Sorin Antohi.
În afara seriei, dar legat de ea, au avut loc: România Mare 2.0. De la insula de latinitate la arhipelagul global, conferință organizată Sorin Antohi (23-24.11.2018); Royal Colloquium IV, From Dystopia to Posthistory. Conveners: Sorin Antohi and Gregory Claeys (23.06.2019); The Museum of the Future / Muzeul Viitorului / Museum der Zukunft. Public debate. Volker Rodekamp, Anselm Hartinger, Adrian Majuru. Moderator: Sorin Antohi (3.10.2019). Evenimentele au fost transmise și arhivate pe canalul YouTube al MMB. Detalii la www.sorinantohi.org.