- This event has passed.
București: Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la conferința Primul Război Mondial în Europa: realitatea literaturii, literatura realității
4 octombrie, 2018 - 5 octombrie, 2018
Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la conferința Primul Război Mondial în Europa: realitatea literaturii, literatura realității, desfășurată în perioada 4 – 5 octombrie 2018, în Sala „Iosif Naghiu”, Calea Griviței 64-66 (comunicările programate în prima parte a zilei) și în Sala „Perpessicius”, str. Nicolae Crețulescu 8 (comunicările programate în cea de-a doua parte a zilei). Conferința va avea traducere simultană la sediul din Calea Griviței 64-66.
Conferinţa internaţională interdisciplinară Primul Război Mondial în Europa: realitatea literaturii, literatura realității face parte dintr-un proiect mai amplu al MNLR dedicat Centenarului. Acest eveniment propune o viziune diferită asupra realităților Primului Război Mondial, oferind publicului perspectiva unor abordări și subiecte diverse: de la investigarea traumelor războiului, la explorarea memoriei sale sau a literaturii de război a femeilor.
Conceptul inovator este dat de tematică, dar și de profilul interdisciplinar. Sunt invitați specialişti din mai multe ţări europene: istoricul Joanna Bourke (președinte al secției de istorie contemporană a Academiei britanice), axat pe istoria culturală a violenţei, profesorul de neuroştiinţe Giandomenico Iannetti (Londra), expert în mecanismele de apărare ale creierului uman, Anna Grillini, cercetătoare a traumelor psihiatrice ale războiului (Roma) și istoricul literar Doris Mironescu (Iași) vor discuta despre traumă, suferință, violență – așa cum istoria, literatura, știința le interpretează. Despre memoria complicată ori selectivă a Primului Război vor vorbi Marino Biondi, istoriograf italian al războiului, Romaniţa Constantinescu (Heidelberg) și Bogdan Creţu, oferind un tablou al literaturii ca document, adevărat ori fictiv. O altă zonă sensibilă va fi explorată într-un panel dedicat femeilor angajate pe frontul armelor, dar și al literaturii: Alice Kelly şi Nancy Martin (Oxford) vor readuce la viață jurnalele intime ale surorilor medicale, iar Erika Bertelli (Florenţa) şi Liliana Burlacu (Cluj) vor prezenta figuri feminine reprezentative ori necunoscute ale războiului, din Italia și România. În deschiderea evenimentului, vor vorbi directorul Muzeului, Ioan Cristescu, și academicienii Eugen Simion și Răzvan Theodorescu.
Conferința va pune în oglindă istoria și literatura unui eveniment major, care a marcat toate națiunile Europei. Întrebarea pe care conferința noastră o adresează explicit la masa rotundă Scriind războiul: traumă, apărare, supraviețuire este dacă scriind despre război – atunci, ca și acum – nu îl rescriem, îl deplasăm, ne apărăm de el, ne salvăm.