- This event has passed.
București: Conferința „Intră frig și ieși căldură! Timpul şi spaţiul lunii martie”, Laura Jiga-Iliescu, 9 martie 2023
9 martie, 2023
Muzeul Municipiului București vă invită la o nouă Conferință de Joi, în data de 9 martie 2023, de la ora 18.30. Conferința, intitulată «„Intră frig și ieși căldură!” Timpul şi spaţiul lunii martie» va fi susținută de Laura Jiga-Iliescu.
Coordonator Conferințele de Joi: Cătălin D. Constantin
Preț bilet: 10 lei.
Preț bilet: 10 lei.
Despre conferință:
„Intră frig și ieși căldură”, strigau pe 9 martie copiii de acum câteva zeci de ani. Ieșeau pe câmp sau la marginea pădurii, făceau un foc, săreau peste el. Oamenii mari încălzeau și ei seva pomilor din livezi, tot cu focuri. Focuri mici, nu incendii. Rugurile mari, comunitare, se aprindeau în afara spațiului domestic, cu lemne aduse de fiecare de acasă. Petrecere și veghe. Căci iarna nu se încheie brusc, iar vara vine puțin câte puțin și nu peste tot deodată. Lumină, muguri, insecte, amulete, sărbători, primenire, natură, ritmuri și oameni care într-un fel sau altul participă la curgerea timpului și a vremii. Toate aceste mișcări capătă sensuri culturale exprimate prin rituri și practici mai vechi și mai noi de intrarea în primăvară, ale căror mesaje nu stau înghețate în trecut, ci pot fi de folos căutărilor, speranţelor şi neliniştilor contemporane. Vă invităm să reflectăm asupra curgerii timpului şi a vremii, a locului nostru în această trecere.
Despre conferențiar:
Laura Jiga Iliescu este un pasionat scriitor al culturilor oralității și mare iubitor al coclaurilor. Cercetător științific I în cadrul Institutului de Etnografie și Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române, a obținut titlul de doctor în filologie, specialitatea folcloristică în 2003, urmat de studii postdoctorale în cadrul Academiei Române (2011-2013).
Realizează cercetări în domeniul folcloristicii de 20 de ani, valorificate prin 2 cărți de autor (Răsplata Paradisului. Filoane livrești și orale ale credințelor despre Blajini în spațiul românesc, Editura Academiei, 2006; Structuri mentalitare carpatice. Narațiuni, ritualuri, habitat la comunitățile locale, Editura Muzeului Literaturii, 2013), 2 volume în care este coautor și coordonator (Scrieri țărănești. Documente în Arhiva Institutului de Etnografie și Folclor, Cheiron, 2005; Oameni și fiare. Introducere în universul imaterial al făurăriei, ediție bilingvă română – engleză, Curtea Veche, 2012), volume coordonate (cel mai recent fiind Deschideri Etnologice. In honorem Sabina Ispas la 75 de ani, București, 2016), studii și articole publicate în țară și străinătate. Organizează și participă la congrese naționale și internaționale. Laura Jiga Iliescu este coordonator și participant la proiecte de cercetare naționale și internaționale (actualmente membru în echipa proiectului cu finanțare ERC grant Nr.324214 Vernacular religion on the boundary of Eastern and Western Christianity; continuity, changes and interactions).
Profesor asociat la Universitatea București, Facultatea de Litere, susține cursuri de Mitologie generală, Imagologie, Relația între scriere și oralitate, Antropologia corpului. De asemenea, colaborează cu Fundația Calea Victoriei, unde ține ateliere, școli de vară și conferințe. A deținut, timp de 13 ani, rubrica Tradiții în paginile revistei „Igloo. Arhitectură&cultură”
Profesor asociat la Universitatea București, Facultatea de Litere, susține cursuri de Mitologie generală, Imagologie, Relația între scriere și oralitate, Antropologia corpului. De asemenea, colaborează cu Fundația Calea Victoriei, unde ține ateliere, școli de vară și conferințe. A deținut, timp de 13 ani, rubrica Tradiții în paginile revistei „Igloo. Arhitectură&cultură”