București: De Narciso li lais / Lai-ul lui Narcis, spectacol realizat de atelierul de medievistică „Reverdie”, joi, 7 aprilie 2022

Joi, 7 aprilie, ora 18:00, Auditorium, MARe/Muzeul de Artă Recentă.

Intrarea liberă.

Regia: Hartley Miller

Cu particparea și contribuția (în ordine alfabetică): Alina Bratu, Alexandru Călin (Lect. Dr.), Alexandra Ilina (Lect. Dr.) și Alin Panaite.

*Imaginea de copertă: Le Roman de la Rose, par GUILLAUME DE LORRIS et JEAN DE MEUNG (fragment). Bibliothèque nationale de France, Département des manuscrits, Français 19156, fol. 12r.
Sursa: gallica.bnf.fr (https://gallica.bnf.fr/ark:/12148/btv1b6000357h/f27.item)

Prezentare:

Mitul lui Narcis, fatala lui contemplare și adâncire suicidală în propria reflexie, a străbătut epocile începând din antichitate și până astăzi. Reprodus și (p)reluat în versuri, în fresce, picturi și în sculpturi, în texte, în balade, în film și în muzică, mitul celui care a murit din dragoste pentru propria frumusețe este și astăzi activ, prin nimic diluat de mutațiile culturale, deseori dramatice sau violente, ca și cum s-ar fi poziționat definitiv ca reper absolut, fix, în care omenirea se reflectă din mers, în viteza ei atinsă de entropie. Ba chiar s-a dovedit și se dovedește și astăzi fertil, oferind conținut onomasticii din botanică sau din psihologie.

Evul mediu a păstrat, chiar dacă fragmentar și printr-o interpretare adesea specifică și tributară unui timp și loc, marile teme ale antichității, de la care își revendica și cu care își hrănea propriul imaginar și propriul conținut conceptual, dar fără a-l păstra ”necontaminat”. ”De Narciso li lais” este preluarea în franceza de secol 12 (dar nu ca o traducere, cât ca o parafrazare în cheia moralei epocii), a paragrafului din cartea a 3-a din ”Metamorfozele” lui Ovidiu, care – la rândul său – preluase, interpretase și adaptase subiectul din mitologia și din poezia Greciei antice.

Adaptat la franceza modernă, textul a fost tradus și în limba română, unde va putea fi ascultat, joi, în interpretarea echipei de la atelierul de medievistică ”Reverdie”, căreia, de altfel, îi datorăm această traducere.

Cei interesați vor putea achiziționa de la Recepția muzeului textul tradus, publicat la Editura Universitatii din Bucuresti.

***

Înainte de spectacol, publicul va avea posibilitatea de a descoperi în anumite lucrări din colecția permanentă (etajele 1 și 2) ecouri ale acestei îndrăgostiri fatale de sine, chiar dacă prin reflecția cu totul diferită pe care orice act creator o conține. Și nu spunem degeaba ”ecouri”: Echo era nimfa care se îndrăgostise de Narcis:

”Obsesia pentru propriul sine dublează frecvent impulsul creator al artistului modern. Cu greu poate fi distinsă reprezentarea lumii dinafară de reflectarea eului dinăuntru, chiar și în cazul unor lucrări aparent pur abstracte.
Lucrările din colecția permanentă a Muzeului de Artă Recentă deschid căi nebănuite spre labirintul versatil al oglindirii.

Cele două pătrate negre ale lui Roman Cotoșman par spatele întunecat al unor oglinzi oarbe care se reflectă una într-alta, fără a putea să se suprapună și fără să-l arate pe cel ce le privește, ci doar pe cel ce le-a făcut. Marginile lor instabile se văluresc necontenit, ca undele unui ochi de apă neagră, lovit mereu de privirea aruncată de spectator în hăul perfect lustruit.

Dacă cineva (s-)ar reflecta direct în această beznă, ea ar ajunge să lucească alb și tăios, fatal, precum lama cuțitului în care se oglindește figura lui Florin Mitroi, indecisă dacă să coboare spre tăiș sau să se etaleze-n lamă.

Reflectarea nu în apa unei fîntîni ci în ghizdurile ei ar căpăta nuanțele tulburi-argintii ale unei oglinzi coclite, ștearsă fără istov, ca în Marele Gri al lui Mihai Horea.

Iar dacă vreun chip divin (sau doar propriu) ar fi imprimat în vălul de Veronică al unei oglinzi de lemn, el ar căpăta trăsăturile demonice ale celui de-al Treilea Sex de Dumitru Gorzo, care s-ar hlizi la noi batjocoritor.

Țuculescu e poate unicul artist care s-a reprezentat nu doar ca sine dedublat, ci în trei ipostaze concomitente – Triplu Autoportret, unde ulcioarele-pietre de mormânt ce capătă chipul artistului în peisajul folcloric se înveșmântează în culorile naționale – galben, roșu și albastru (mai mult indigo, pentru a se distinge de albastrul cerului înspicat cu ochi, de deasupra).

Poate cea mai narcisistă artistă a ultimelor decenii, Ecaterina Vrana, în Sergiu, căutînd modele grăitoare împrejurul ei se găsește mai bine tot pe sine, în poza de fetiță mică, pe care o lipește, ca pe o oglinjioară, direct în pasta albastră a lumii celoralți, de unde se-arată sieși drept cea mai „reflectoare” din țară.” (Erwin Kessler)

***

Despre interpreți (în ordine alfabetică):

Alina Bratu este proaspăt absolventă a Facultății de Litere la specializarea română-portugheză și este pasionată de traducere, mai ales cea versificată. A făcut parte din Compania de Teatru OKaua, a jucat în piesa „Jocul Sfântului Nicolae” realizată în cadrul Atelierului Reverdie în 2021, iar în prezent face parte din distribuția spectacolului de teatru acrobatic „Py sau ce se întâmplă cu inima” în care execută acrobații aeriene.

Alexandru Călin, Lect. Dr. predă și studiază limbi clasice la Universitatea din București. Traduce poezie rimată din șapte limbi. A (re)tradus, printre altele, poemele epice ale lui William Shakespeare. Prima experiență sa teatrala a fost cu rolul Seneșalului în spectacolul a Reverdiei “Jocul Sfântului Nicolae,” 4-5 Decembrie, 2021.

Alexandra Ilina, Lect. Dr. se ocupă de literatura medievală și de iconografia derivată din ea.

Hartley Miller este profesor de literatură franceză medievală și a practicat ca profesie actoria și regia, în Statele Unite. Este soția actualului ambasador din Mexic în România.

Alin Panaite este student în al III-lea an la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și membru al atelierului Reverdie. A participat la festivaluri de teatru pentru amatori.

Despre Reverdie:

În martie 2019 a început să funcționeze atelierul de medievistică „Reverdie”, dedicat studierii și traducerii literaturii medievale, astfel încât să poate ajunge la un public cât mai larg. Întâlnirile au loc de două ori pe lună.