București: Exponatul lunii iulie la Muzeul Geologic Național – AZURITUL

Cu formula chimică Cu₃(CO₃)₂(OH)₂, azuritul apare ca mineral secundar în zonele de oxidare a zăcămintelor de cupru. Numele mineralului provine de la cuvântul persan „lazhward”, care înseamnă „albastru” și care i-a fost atribuit datorită culorii sale specifice albastru-azuriu. Face parte din clasa carbonaților, cristalizează în sistemul monoclinic și prezintă luciu sticlos.

A fost descris pentru prima dată ca mineral de oxidare în zăcământul de la Chessy-les-Mines (faimoasa „Mină Albastră” din care au fost extrase printre cele mai spectaculoase eșantioane de azurit din lume), Villefranche-sur-Saône, Rhône, Auvergne-Rhône-Alpes, principala sursă de cupru a Franței în Evul Mediu. Primește numele de „azurit” grație geologului francez François Sulpice Beudant (1787 – 1850) în Traité Elementaire de Minéralogie (1832)*.

A fost cunoscut și sub numele de „chessylite”.

Deși a fost descris abia în Evul Mediu, azuritul este cunoscut încă din antichitate: grecii îl numeau “kuanos”, Plinius cel Bătrân în enciclopedia Naturalis Historia îl numește “armenium”; părintele botanicii, Teofrast (371 î.Hr. – 288 î.Hr.) i-a dat numele de „Piatra Armeniei” sau „Lapis Armenis” și exemplele pot continua.

Mineralul apare și în România. Cele mai frumoase eșantioane de azurit provin din Namibia, Italia, Maroc, Federația Rusă, Zambia, SUA, Mexic, China sau Australia.

*Beudant, F., S. (1832) Azurite, in Traité Elémentaire de Minéralogie, 2nd Edition, Paris, 373-374. https://rruff.info/Azurite/R050638.