- This event has passed.
București: expoziția MMXXII, artist Gabriel Stoian, Muzeul Național al Țăranului Român
11 martie, 2022 - 30 aprilie, 2022
Muzeul Național al Țăranului Român vă aşteaptă vineri, 11 martie 2022, de la ora 18:00, la deschiderea expoziției MMXXII, a artistului Gabriel Stoian, în spațiul MNȚRplusC, sub Cinema Muzeul Țăranului (Str. Monetăriei nr. 3).
[ ]
RO:
MMXXII ─ este simpla grafie a unui an care atât în numeralele sale latine, cât și în cele arabe, coroborat cu ceea ce vedem că se întâmplă la scară globală, pare mai fatidic și premonitoriu decât deja uitatul 2012 cu a sa profeție maya („don’t look up”). Simetria pronunțată ne apare, de la arhitectură la limbaj ca o ordine nenaturală, inventată de un accident particular sau de o voință externă. Este în fond limbajul de tip binar al automatelor, ori dihotomiile înscrise inerent în matricea interpretării oricărui fenomen, urmând un traseu în care cele naturale se întrolocă în social. Putem observa în istoria recentă un pattern al manifestărilor colective, început o dată cu a sa problema „erorii Y2K” și continuat o decadă mai târziu pe filieră mistică, într-o dată de asemenea simetrică, de niște „ultimi copii ai antichității”, în 2012, prin argumentul calendarului mayaș. Aceste pseudo-temeri colective au fost reîmprospătate recent cu conotațiile unei dictaturi medicale (prezise de Ivan Illich și discutate de Agamben) cauzate de pandemia generalizată, sau de situația politică tensionată la nivel global, într-un an aparent la fel de ușor interpretabil prin această imagistică simplistă a (bi-)simetriei – MM XX II. Punând în discuție și deja standardizatul 2050, cu a sa singularitate tehnologică, întrevedem apariția unui fenomen colectiv care pare că încetul cu încetul ia conturul defunctului milenarism, de această dată prin cedarea treptată a corpului fizic în fața logicii tot mai abstracte a hiperconectivității de masă.
Dacă această introducere pare prea speculativă este și pentru că autorul ei a dorit să fie cât mai mult în spiritul lucrărilor lui Gabriel Stoian, care și ele pleacă adesea de la observația celor mai banale acțiuni sau contexte, construind o imagine care are în codul ei încifrat mereu ceva echivoc și dual, mereu ceva tensionat. De fapt aceste cvasi-evidențe para-științifice și alarmiste sunt contextul general în care cred că trebuie citite lucrările recente ale artistului – presiunea din exterior, care conduce către o practică generată de acțiunea cedării încetul cu încetul a corpului, paradoxal reinventând în urma sa mașinismul cotidian al gesturilor simple desfășurate adesea în spații domestice, într-o istorie alternativă îngustă și caldă ca interiorul sufrageriei de-acasă, însă la fel de valabilă. Este o meta narațiune din specia realismului-magic, spusă de Gabriel Stoian prin mediul picturii pentru cei puțini care mai sunt încă prizionieri de bunăvoie ai corpului, feriți de răzmerițele bio-inginerești conectate-n fibră optică care se înmulțesc după perdelele familiare. Se adresează celor ce redescoperă obiectele victimă obsolescenței și propriei ignoranțe, reconfencționând sub un soare roșu, cu umor și melancolie, cu aerobic și electricitate alternativă, corpul deja mort al mortului. A celor care spun „mala suerte”, apoi râd bezmetic.
Artist care practică majoritatea mediilor cu suport material din zona artelor vizuale, întâlnim în această expoziție concentrată pe tehnica picturii în ulei, două abordări distincte ale mediului. Pe de o parte un corpus de lucrări estetic încadrate rectangularului tipic de pânză sau lemn, figurative și încărcate de atmosfera ambiguă a unui poem de tip confesional, la limita interpretarii în sublim a unui eveniment real observat – Un autoportret dual al artistului pierdut în profilul lui Nikola Tesla – Un interviu de angajare tranformat în spațiu angular și confesional, cu o încărcătură psihologică asupra fizionomiei actantului mai specifică unui dialog cu terapeutul – Un soare alimentat de turbine nucleare – Păsări fabuliste, ghinioniste în fața unei sorți… umane.
Completând acest imaginar al „micilor invazii” cotidiene de scară imperceptibilă în formule obiective, Gabriel Stoian încorporează la baza experienței condiția de expat a artistului, printr-o serie de instalații picturale care se configurează în jurul motivului măștii. Realizate prin picurarea culorilor în ulei perpendicular pe suportul dur al lemnului fără a atinge cu pensula suprafața, acestea par mai degrabă obiecte realizate pe linia de producție de o conștiință ne-afectivă. Așezate grupat măștile par o gloată individualizata de străini, rearanjată după principile cromatice ale lui Max Lüscher. De altfel seria a fost prezentată anterior într-o expoziție intitulată Among Strangers (Printre străini). Cu un efect uniformizant și diferențiate doar prin orificile care ghidează expresiile, culoarea abundentă pare o piele, iar suportul tare și contrastant din spatele acesteia ne amintește de remarca lui Saul Bellow pentru care „moartea este materialul solid de care o oglindă are nevoie pentru a putea vedea ceva”.
Ar fi ușor să îl plasăm pe Gabriel Stoian în principiile Noului Romantism, discutate de altfel în spațiul germanic pentru prima dată însă cred că această încadrare este mai degrabă limitativă în raport cu corpusul total al lucrărilor. Ajută însă pentru a înțelege în linii mari poziția pe care artistul și-o alocă față de exterior. De-altfel, Gabi îmi spune de cum cu nașterea fetițelor și noile responsabilități, lucrează mai mult noaptea, de regulă realizând o lucrare într-o singură sesiune, asta după ce imaginea s-a adunat deja ca un afluent cognitiv. Această stare speculativ-poetică a realului din lucrările sale este mai specifică visului interpretativ. Conform statisticilor, în medie un individ își petrece 26 de ani visând. Această dimensiune mă face să cred că narațiunea generală la care Gabriel Stoian lucrează deja de aproape zece ani, stă sub semnul conștientizării că orice experiență are înscris inerent în incipitul ei premisele weltschmerz-ului, cuvânt-concept aproape intraductibil al țării pe care l-a adoptat, reprezentând melancolia deceptivă cauzată de faptul că oridinea lumii construite în interior nu se găsește în cea fizică, exterioară.
Dacă această introducere pare prea speculativă este și pentru că autorul ei a dorit să fie cât mai mult în spiritul lucrărilor lui Gabriel Stoian, care și ele pleacă adesea de la observația celor mai banale acțiuni sau contexte, construind o imagine care are în codul ei încifrat mereu ceva echivoc și dual, mereu ceva tensionat. De fapt aceste cvasi-evidențe para-științifice și alarmiste sunt contextul general în care cred că trebuie citite lucrările recente ale artistului – presiunea din exterior, care conduce către o practică generată de acțiunea cedării încetul cu încetul a corpului, paradoxal reinventând în urma sa mașinismul cotidian al gesturilor simple desfășurate adesea în spații domestice, într-o istorie alternativă îngustă și caldă ca interiorul sufrageriei de-acasă, însă la fel de valabilă. Este o meta narațiune din specia realismului-magic, spusă de Gabriel Stoian prin mediul picturii pentru cei puțini care mai sunt încă prizionieri de bunăvoie ai corpului, feriți de răzmerițele bio-inginerești conectate-n fibră optică care se înmulțesc după perdelele familiare. Se adresează celor ce redescoperă obiectele victimă obsolescenței și propriei ignoranțe, reconfencționând sub un soare roșu, cu umor și melancolie, cu aerobic și electricitate alternativă, corpul deja mort al mortului. A celor care spun „mala suerte”, apoi râd bezmetic.
Artist care practică majoritatea mediilor cu suport material din zona artelor vizuale, întâlnim în această expoziție concentrată pe tehnica picturii în ulei, două abordări distincte ale mediului. Pe de o parte un corpus de lucrări estetic încadrate rectangularului tipic de pânză sau lemn, figurative și încărcate de atmosfera ambiguă a unui poem de tip confesional, la limita interpretarii în sublim a unui eveniment real observat – Un autoportret dual al artistului pierdut în profilul lui Nikola Tesla – Un interviu de angajare tranformat în spațiu angular și confesional, cu o încărcătură psihologică asupra fizionomiei actantului mai specifică unui dialog cu terapeutul – Un soare alimentat de turbine nucleare – Păsări fabuliste, ghinioniste în fața unei sorți… umane.
Completând acest imaginar al „micilor invazii” cotidiene de scară imperceptibilă în formule obiective, Gabriel Stoian încorporează la baza experienței condiția de expat a artistului, printr-o serie de instalații picturale care se configurează în jurul motivului măștii. Realizate prin picurarea culorilor în ulei perpendicular pe suportul dur al lemnului fără a atinge cu pensula suprafața, acestea par mai degrabă obiecte realizate pe linia de producție de o conștiință ne-afectivă. Așezate grupat măștile par o gloată individualizata de străini, rearanjată după principile cromatice ale lui Max Lüscher. De altfel seria a fost prezentată anterior într-o expoziție intitulată Among Strangers (Printre străini). Cu un efect uniformizant și diferențiate doar prin orificile care ghidează expresiile, culoarea abundentă pare o piele, iar suportul tare și contrastant din spatele acesteia ne amintește de remarca lui Saul Bellow pentru care „moartea este materialul solid de care o oglindă are nevoie pentru a putea vedea ceva”.
Ar fi ușor să îl plasăm pe Gabriel Stoian în principiile Noului Romantism, discutate de altfel în spațiul germanic pentru prima dată însă cred că această încadrare este mai degrabă limitativă în raport cu corpusul total al lucrărilor. Ajută însă pentru a înțelege în linii mari poziția pe care artistul și-o alocă față de exterior. De-altfel, Gabi îmi spune de cum cu nașterea fetițelor și noile responsabilități, lucrează mai mult noaptea, de regulă realizând o lucrare într-o singură sesiune, asta după ce imaginea s-a adunat deja ca un afluent cognitiv. Această stare speculativ-poetică a realului din lucrările sale este mai specifică visului interpretativ. Conform statisticilor, în medie un individ își petrece 26 de ani visând. Această dimensiune mă face să cred că narațiunea generală la care Gabriel Stoian lucrează deja de aproape zece ani, stă sub semnul conștientizării că orice experiență are înscris inerent în incipitul ei premisele weltschmerz-ului, cuvânt-concept aproape intraductibil al țării pe care l-a adoptat, reprezentând melancolia deceptivă cauzată de faptul că oridinea lumii construite în interior nu se găsește în cea fizică, exterioară.
Horațiu LIPOT
Gabriel Stoian (n. 1985) este absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, promoția 2014, obținând titlul de doctor în arte vizuale, debutează ca artist aspirant în același an. Prima sa expoziție va avea loc la ALERT studio din București. Aceasta este urmată de numeroase activități pe scena artistică locală și internațională: Vienna Art Fair, 2014; Bucharest Biennale 2014; Lateral Art Space, Fabrica de Pensule, Cluj-Napoca, 2015; Melkweg Expo Center, Amsterdam, 2015; Videozoom, Museo di Roma 2015, Roma; A4 Used without object, RKI gallery, Berlin, 2016; Regards from the Aral Sea, Camera, Centrul de Interes, Cluj-Napoca, 2018; Things change, Bistro 21, Leipzig, 2019; Inmedio noctis viam suam lux exerit, Sonneundsolche, Dusseldorf, 2019; A world too much, Spazio Display, Parma, 2020; Dilemma, AF. Gallery, Frankfurt, 2020; etc. Practica sa artistică constă într-o abordare democratică incluzând toate mediile vizuale cunoscute. Cu toate acestea, se poate observa cu ușurință că pictura este cea care stă la baza procesului său de creație. Lucrările fiind adesea explicate de artist sub forma unor confesiuni, intime și poetice, experiențele personale iminente sunt tema principală a lucrărilor sale. În 2017 a fondat NEW NOW Frankfurt, un spațiu independent de proiect care funcționează ca o platformă duală, alternând între producția privată și derularea unui program dinamic deschis expozițiilor, workshop-urilor și cercetării interdisciplinare, susținând artiștii emergenți naționali și internaționali. Horațiu Lipot (n. 1989): curator și manager cultural. A fost director artistic al galeriei IOMO, realizând programul expozițional în anul 2021, și al galeriei Atelier 35 în perioada 2019 – 2021. Anterior, între anii 2017-2019 a coordonat programul expozițional al Witte Gallery din Ulft (Olanda), localitate unde a organizat și pavilionul României pentru a 26-a ediție a târgului de artă Huntenkunst (2018). Colaborează de asemenea cu spații independente sau de tip off-space, cât și cu alte galerii comerciale din centrele locale. Pe lângă activitatea curatorială, redactează texte și cronici expoziționale pentru revista ARTA, cât și pentru alte reviste de profil autohtone.Program de vizitare: fiind un spațiu de tip artist-run, programul de vizitare diferă față de cel al muzeului.
Expoziția se va vizita în zilele de sâmbătă între orele 15:00-18:00, sau la cerere, cu o programare în prealabil (0726.343.273).
Intrarea este liberă.
Intrarea este liberă.
Din pricina situației pandemice generate de răspândirea virusului Cov-SARS-19, purtarea măștii este obligatorie. Vă rugăm să respectați normele de distanțare și să manifestați responsabilitate față de sănătatea dumneavoastră și a celorlalți.
Despre MNȚRplusC: Pornind de la premiza că Muzeul Țăranului a fost și va fi mereu un spațiu viu, propunerea de a transforma sala de la subsolul muzeului (în care se desfășoară din aprilie 2021 programul MNȚRplusC), într-un teren de experiment artistic este o inițiativă care urmărește să coaguleze o comunitate nouă, formată din artiști activi pe scena de artă și urmăritorii ei. Unele din expozițiile deschise în sala MNȚRplusC vor purta referințe la patrimoniul material și imaterial al muzeului.
Coordonator MNȚRplusC: Ilina Schileru
Organizatori: MNȚRplusC, Muzeul Național al Țăranului Român
Cu sprijinul Policolor, Aqua Carpatica și LICORNA Winehouse
Cu sprijinul Policolor, Aqua Carpatica și LICORNA Winehouse
instagram link: https://www.instagram.com/mntrplusc/
website:
https://muzeultaranuluiroman.ro/show-item/mmxxii/
website:
https://muzeultaranuluiroman.ro/show-item/mmxxii/
––––––––
EN:
The National Museum of the Romanian Peasant invites you on Friday, March 11, 2022, from 18:00, at the opening of MMXXII exhibition, by artist Gabriel Stoian, in the MNȚRplusC contemporary art space, under the Cinema Muzeul Țăranului (3 Monetăriei Street).
The National Museum of the Romanian Peasant invites you on Friday, March 11, 2022, from 18:00, at the opening of MMXXII exhibition, by artist Gabriel Stoian, in the MNȚRplusC contemporary art space, under the Cinema Muzeul Țăranului (3 Monetăriei Street).
MMXXII ─ is just the simple spelling of a year that in both its Latin and Arabic numerals, evidenced by what we see happening on a global scale, seems more fateful and premonitory than the already forgotten 2012 with its Mayan prophecy (“don’t look up”). Pronounced symmetry appears to us, from architecture to language as an unnatural order, invented by a peculiar accident or an external will. It is basically the binary language of automata, or the dichotomies inherently inscribed in the matrix of interpreting any phenomenon, following a path in which the natural ones are interwind in the social praxis. We can see in recent history a pattern of a collective manifestation of fears, which began in 1999 with the problem of the „Y2K error” that followed up a decade later on the mystical path, also symmetrical, formulated by some „last children of antiquity”, in 2012, with the Mayan calendar. These pseudo-collective fears have recently been refreshed by the possible connotations of a medical dictatorship (predicted by Ivan Illich and discussed by Agamben) caused by the widespread pandemic state, or the globally tense political situation, in a year seemingly just as easy to interpret by its simplistic (bi-)symmetric iconography – MM XX II. Discussing the already standardized 2050, with its technological singularity, we see the emergence of a collective phenomenon that seems to be slowly taking the shape of the “The Year 1000” problem (or millennialism), this time by the gradual surrender of the physical body to the increasingly abstract logic of mass hyperconnectivity.
If this introduction seems too speculative, it is also because its author wanted to be as much as possible in the spirit of Gabriel Stoian’s works, that also more than often start from the observation of the most common actions or contexts, building an image that has in its code encrypted something equivocal and dual, something tense. In fact, these quasi-scientific and alarmist projections are the general context in which I think the artist’s recent works should be placed – a pressure from outside, which leads to a practice generated by the action of slowly giving up the body, paradoxically reinventing on the way the mechanical character of everyday gestures, often performed in domestic spaces in an affective and warm alternative history as the interior of a living room, but just as valid. It is a meta-narrative in the spirit of a magic realist novel told by Gabriel Stoian through the painting medium for the few ones who are still clinching voluntarily to the body, protected from the bio-engineered riots connected in optic fiber that multiply behind familiar curtains. It addresses those who rediscover objects as victims of obsolescence and one owns ignorance building under a red sun, with humor and melancholy, with Pilates and alternative electricity, the already dead body of the dead mean. Of those who say „mala suerte”, and then laugh hysterically.
An artist who works in a variety of artistic mediums, we find in this exhibition its focus on the oil painting technique in two distinct approaches. On one hand, a body of works aesthetically rooted in the typical rectangular of canvas or wood, figurative and loaded with an ambiguous atmosphere like in a confessional poem, placed on the verge of interpretation next to a real observed event – A dual self-portrait of the artist lost in the profile of Nikola Tesla – A job interview transformed into an angular and confessional space, with a psychological charge on the individual physiognomy which is more typical to a dialogue with the therapist – A sun-powered by nuclear turbines – Fabulous, unlucky birds in the face of a human-like fate.
Completing this imaginary of everyday „small invasions”, imperceptible in objective scale, Gabriel Stoian incorporates at the very basis of many of his experiences, his expat condition, as artist and individual, through a series of painting installations that are configured around the mask motif. Made by dripping oil colors perpendicular to the support made of wood, without touching the surface with a brush, they look alike objects made on the production line by a non-emotional being. Arranged in groups, the masks are an individualized crowd of strangers, rearranged according to Max Lüscher’s chromatic principles. As a fact, the series was previously presented in an exhibition entitled Among Strangers. With a uniformized effect, differentiated only by the holes which are meant to the organs which guide expression, the abundant almost fluffy color looks like a skin, and the strong contrasting support behind it reminds us of Saul Bellow’s remark that „death is the solid backing a mirror needs if we are to see anything”.
It would be easy to place Gabriel Stoian among the principles of the New Romanticism, discussed in the Germanic space for the first time, but I think that this classification is rather limiting in relation to the total body of his work. However, it helps us to understand the position that the artist assigns to the Outside. In fact, Gabi tells me how with the birth of its two girls and the new responsibilities, he works more and more at the fall of night, usually doing work in a single session, after the image has already gathered cognitively as a flux. This speculative-poetic state of affairs in his works is more specific to the interpretive dream. According to statistics, on average an individual spends 26 years dreaming. This general condition leads me to believe that the underline narrative on which Gabriel Stoian has been working for almost ten years is under the awareness that any experience has inherently inscribed in its beginnings the premises of the weltschmerz, an almost untranslatable word-concept of the country that adopted him and representing the deceptive melancholy caused by the fact that the origin of the world built inside is not found in the physical one, outside.
If this introduction seems too speculative, it is also because its author wanted to be as much as possible in the spirit of Gabriel Stoian’s works, that also more than often start from the observation of the most common actions or contexts, building an image that has in its code encrypted something equivocal and dual, something tense. In fact, these quasi-scientific and alarmist projections are the general context in which I think the artist’s recent works should be placed – a pressure from outside, which leads to a practice generated by the action of slowly giving up the body, paradoxically reinventing on the way the mechanical character of everyday gestures, often performed in domestic spaces in an affective and warm alternative history as the interior of a living room, but just as valid. It is a meta-narrative in the spirit of a magic realist novel told by Gabriel Stoian through the painting medium for the few ones who are still clinching voluntarily to the body, protected from the bio-engineered riots connected in optic fiber that multiply behind familiar curtains. It addresses those who rediscover objects as victims of obsolescence and one owns ignorance building under a red sun, with humor and melancholy, with Pilates and alternative electricity, the already dead body of the dead mean. Of those who say „mala suerte”, and then laugh hysterically.
An artist who works in a variety of artistic mediums, we find in this exhibition its focus on the oil painting technique in two distinct approaches. On one hand, a body of works aesthetically rooted in the typical rectangular of canvas or wood, figurative and loaded with an ambiguous atmosphere like in a confessional poem, placed on the verge of interpretation next to a real observed event – A dual self-portrait of the artist lost in the profile of Nikola Tesla – A job interview transformed into an angular and confessional space, with a psychological charge on the individual physiognomy which is more typical to a dialogue with the therapist – A sun-powered by nuclear turbines – Fabulous, unlucky birds in the face of a human-like fate.
Completing this imaginary of everyday „small invasions”, imperceptible in objective scale, Gabriel Stoian incorporates at the very basis of many of his experiences, his expat condition, as artist and individual, through a series of painting installations that are configured around the mask motif. Made by dripping oil colors perpendicular to the support made of wood, without touching the surface with a brush, they look alike objects made on the production line by a non-emotional being. Arranged in groups, the masks are an individualized crowd of strangers, rearranged according to Max Lüscher’s chromatic principles. As a fact, the series was previously presented in an exhibition entitled Among Strangers. With a uniformized effect, differentiated only by the holes which are meant to the organs which guide expression, the abundant almost fluffy color looks like a skin, and the strong contrasting support behind it reminds us of Saul Bellow’s remark that „death is the solid backing a mirror needs if we are to see anything”.
It would be easy to place Gabriel Stoian among the principles of the New Romanticism, discussed in the Germanic space for the first time, but I think that this classification is rather limiting in relation to the total body of his work. However, it helps us to understand the position that the artist assigns to the Outside. In fact, Gabi tells me how with the birth of its two girls and the new responsibilities, he works more and more at the fall of night, usually doing work in a single session, after the image has already gathered cognitively as a flux. This speculative-poetic state of affairs in his works is more specific to the interpretive dream. According to statistics, on average an individual spends 26 years dreaming. This general condition leads me to believe that the underline narrative on which Gabriel Stoian has been working for almost ten years is under the awareness that any experience has inherently inscribed in its beginnings the premises of the weltschmerz, an almost untranslatable word-concept of the country that adopted him and representing the deceptive melancholy caused by the fact that the origin of the world built inside is not found in the physical one, outside.
Horațiu LIPOT
Gabriel Stoian (b. 1985) is a graduate of the University of Art and Design in Cluj-Napoca, graduating in 2014, obtaining a doctorate in visual arts, he debuted as an aspiring artist in the same year. His first exhibition will take place at ALERT studio in Bucharest. This is followed by numerous activities on the local and international art scene: Vienna Art Fair, 2014; Bucharest Biennale 2014; Lateral Art Space, Brush Factory, Cluj-Napoca, 2015; Melkweg Expo Center, Amsterdam, 2015; Videozoom, Museo di Roma 2015, Rome; A4 Used without object, RKI gallery, Berlin, 2016; Regards from the Aral Sea, Camera, Center of Interest, Cluj-Napoca, 2018; Things change, Bistro 21, Leipzig, 2019; Inmedio noctis viam suam lux exerit, Sonneundsolche, Dusseldorf, 2019; A world too much, Spazio Display, Parma, 2020; Dilemma, AF. Gallery, Frankfurt, 2020; and so on His artistic practice consists of a democratic approach that includes all known visual media. However, it is easy to see that painting is the basis of his creative process. The works are often explained by the artist in the form of confessions, intimate and poetic, the imminent personal experiences are the main theme of his works. In 2017 he founded NEW NOW Frankfurt, an independent project space that functions as a dual platform, alternating between private production and a dynamic program open to exhibitions, workshops, and interdisciplinary research, supporting emerging national and international artists. Horațiu Lipot (b. 1989): curator and cultural manager. He was the artistic director of the IOMO Gallery, making the exhibition program in 2021, and of the Atelier 35 Gallery between 2019 and 2021. Previously, between 2017-2019, he coordinated the exhibition program of the Witte Gallery in Ulft (Netherlands), where he also has organized the Romanian Pavilion for the 26th edition of the Huntenkunst Art Fair (2018). He also collaborates with independent or off-spaces, as well as with other commercial galleries. In addition to his curatorial work, he writes texts and exhibition chronicles for ARTA magazine, as well as for other local profile magazines.Visiting hours: being an artist-run space, the visiting hours will differ from those of the museum.
Visiting hours:
Saturdays from 15:00 to 18:00, or on request, with a prior appointment (0726.343.273).
The entry is free.
Saturdays from 15:00 to 18:00, or on request, with a prior appointment (0726.343.273).
The entry is free.
Due to the pandemic caused by the spread of the Cov-SARS-19 virus, wearing a mask is mandatory. Please respect the rules of distance and take responsibility for your own health and the health of others.
About MNȚRplusC: The Romanian Peasant Museum has been and will always be a lively space, therefore the proposal of turning the basement situated under the cinema’s museum (where MNȚRplusC program has been running since April 2021) into a field of an artistic experiment is an initiative that aims to coagulate a new community, made up of artists active on the art scene and its followers. Some of the exhibitions opened in the MNȚRplusC space will bear references to the material and intangible heritage of the museum.
MNȚRplusC coordinator: Ilina Schileru
Organizers: MNȚRplusC, The Romanian Peasant Museum
With the support of Policolor, Aqua Carpatica și LICORNA Winehouse
With the support of Policolor, Aqua Carpatica și LICORNA Winehouse
instagram link: https://www.instagram.com/mntrplusc/
website:
https://muzeultaranuluiroman.ro/show-item/mmxxii/
website:
https://muzeultaranuluiroman.ro/show-item/mmxxii/
***
Parteneri media ai MNȚR / Media Partners: TVR, Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, www.agerpres.ro, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, www.onlinegallery.ro, http://www.xn--cooperativaurban-d3b.ro/, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin.