- This event has passed.
București: În perioada 22-24 septembrie 2023 Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti organizează târgul meșteșugăresc ROM(a)NOR Interferences.
22 septembrie, 2023 - 24 septembrie, 2023
În perioada 22-24 septembrie 2023 Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti organizează cel de-al treilea târg meșteșugăresc din seria celor 4 prevăzute în proiectul ROM(a)NOR Interferences.
Vor fi prezenți 40 de meșteri romi din toată țara care își vor prezenta produsele și care vor susține și o serie de demonstrații pentru public.
În cadrul unor ateliere dedicate, copiii sunt invitați să învețe să lucreze arama pentru vase, să confecționeze bijuterii de argint, să sculpteze în lemn și să se bucure de magia și istoria florilor.
Sâmbătă, 23 septembrie, de la ora 14.00, vă invităm la un dialog muzical internațional inedit între lăutari romi din România, Ungaria, Serbia și Bulgaria. La el vor lua partea Taraful București, Jánoska Béla Band și Emil Angelov, alături de un taraf bulgaro-sârbesc.
Vineri, 22 septembrie:
– 9.00-19.00: târg, demonstrații meșteșugărești și ateliere gratuite pentru copii
Sâmbătă, 23 septembrie:
– 9.00-19.00: târg, demonstrații meșteșugărești și ateliere gratuite pentru copii
– 14.00- 18.00: spectacol artistic – dialog muzical internațional rom între Taraful București, Jánoska Béla Band și Emil Angelov, alături de un taraf bulgaro-sârbesc
Duminică, 24 septembrie:
– 9.00-19.00: târg, demonstrații meșteșugărești și ateliere gratuite pentru copii
Vă așteptăm cu drag!
Pentru mai multe detalii despre evenimentele Rom(a)Nor, vezi siteul proiectului (link în primul comentariu).
*
Proiectul predefinit ROM(a)NOR Interferences este implementat de Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” cu sprijinul financiar al Granturilor SEE 2014 – 2021 prin Programul RO-Cultura.