- Acest eveniment a trecut.
București: Muzeul Municipiului București vă invită la Conferința de Joi, 14 decembrie 2023, ora 18.30, la Palatul Suțu (Bd Ion C. Brătianu, nr. 2), cu tema „Călătorii antropologice în Balcani” – Cătălin D. Constantin în dialog cu Nadia Tunsu.
14 decembrie, 2023

Muzeul Municipiului București vă invită la Conferința de Joi, 14 decembrie 2023, ora 18.30, la Palatul Suțu (Bd Ion C. Brătianu, nr. 2), cu tema „Călătorii antropologice în Balcani” – Cătălin D. Constantin în dialog cu Nadia Tunsu.
Bilet de intrare: 10 lei.
Despre conferință:
„Antropologia privilegiază programatic întâlnirea directă cu terenul, adesea chiar în defavoarea studiului de bibliotecă sau de cabinet, cum îl mai numește. În munții Pindului am ajuns, prima dată, timp de douăsprezece zile, în iarna anului 2014. Scopul acelei cercetări antropologice de teren în așezările locuite aromâni era documentarea pentru unul dintre capitolele celei de-a doua teze de doctorat, de la Universitatea de Urbanism și Arhitectură Ion Mincu. Voiam să scriu despre piețele așezărilor aromâne, care păstrează în mijlocul lor un arbore secular, despre care legenda spune că a fost plantat chiar la întemeierea localităților. În jurul acelui arbore au fost construite la începuturi piața și așezarea. Natura a devenit arhitectură și e acest lucru e foarte interesant.
Au urmat o serie de alte călătorii, mai lungi sau mai scurte, în momente diferite ale anului, prin care am încercat să duc mai departe observațiile de la primul drum. Iar drumurile s-au ramificat, de la piețe am ajuns să fac cercetări de teren pe urmele unor fotografii de acum un veac și ceva, am umblat prin sate izolate, cu doar câțiva locuitori, sau prin orașele unde aromânii coboară pe timp de iarnă. Cu excepția anului 2020, am revenit an de an, uneori chiar de mai multe ori. Sunt zece ani de călătorii prin Balcani, cu fotografii, istorii, întâmplări. Despre acestea vorbesc joi, la Palatul Suțu, în cadrul întâlnirilor francofoniei, într-un dialog desfășurat în limba franceză cu dna. Nadia Tunsu. E ultima conferință din 2023 din seria săptămânală a Conferințelor de joi.”

Cătălin D. Constantin
Despre autor:
Editor de carte și antropolog, Cătălin D. Constantin, predă cursuri de antropologie vizuală la Facultatea de Litere a Universității din București și este, din 2016, prodecan al facultății.
Teza de doctorat, susținută la Facultatea de Litere în 2011, a avut ca temă viața de zi cu zi în orașele românești la începutul secolului XX. Îmbinând pasiunea pentru fotografie cu plăcerea de a scrie și de a călători, Cătălin D. Constantin a susținut, în 2014, un al doilea doctorat, la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu. A fost pentru prima data când Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ acordat titlul de doctor în arhitectură cu grad maxim unei persoane care nu este arhitect de profesie.
A coordonat mai multe colecții de beletristică și a editat numeroase volume de fotografie dedicate patrimoniului cultural românesc. Pentru cărțile pe care le editează, realizează cel mai adesea atât partea de îngrijire a textului, cât și conceptul grafic, socotind esențială combinația între cele două componente. Volumul Ferestre din București și poveștile lor (ed. I 2015), coordonat de Cătălin D. Constantin, a fost bestseller și a urcat, imediat după apariție pe locul 1 în topul vânzărilor de carte din România.
A avut expoziții de autor în România, Spania, Turcia, Bulgaria, Azerbaidjan, Georgia, Polonia, Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia.