- This event has passed.
București: Muzeul Național al Țăranului Român organizează, în perioada 2 – 15 iunie 2022, expoziția cu fotografii de arhivă „În satul natal”, CENTENARUL NAȘTERII LUI ŞTEFAN AUG. DOINAȘ 1922 – 2022
2 iunie, 2022 - 15 iunie, 2022
CENTENARUL NAȘTERII LUI ŞTEFAN AUG. DOINAȘ
1922 – 2022
1922 – 2022
În cadrul evenimentelor dedicate centenarului nașterii unuia dintre cei mai importanți poeți contemporani, Fundația Culturală Secolul 21 și Muzeul Național al Țăranului Român organizează, în perioada 2 – 15 iunie 2022, expoziția cu fotografii de arhivă
„În satul natal”
Vernisajul va avea loc joi, 2 iunie a.c., ora 12.00, la sala Media a MNȚR. Cu această ocazie, va fi prezentat un montaj din textele lui Ștefan Aug. Doinaș
„Dialog cu mine însumi”
realizat de Camelia Belei și Alina Ledeanu
și interpretat de liceenii din zona natală a marelui poet
realizat de Camelia Belei și Alina Ledeanu
și interpretat de liceenii din zona natală a marelui poet
Ștefan Aug. Doinaș se naște la 26 aprilie 1922. Este fiul lui Augustin Popa și al Floriței Popa (născută Laza), țărani din satul Caporal Alexa/ Cherechi. Va purta numele bunicului patern: Ștefan Popa.
Urmează clasele primare la școala din satul natal, apoi pe cele gimnaziale și liceale la Arad (liceul „Moise Nicoară”). Încă elev, începe să scrie și să traducă poezie. În 1939, debutează în revista Jurnalul Literar condusă de cunoscutul critic G. Călinescu. La sugestia profesorului său, Alecu Constantinescu, își alege un pseudonim literar: DOINAȘ.
Opera sa literară include 16 volume de poezie, cinci volume de critică literară și eseuri, două volume de literatură pentru copii, 30 de volume de traduceri, un volum de teatru, un volum de proză.
Poeziile sale au fost traduse în franceză, germană, engleză, italiană, spaniolă, maghiară, macedoneană, sârbă, slovenă, bulgară.
A obținut numeroase distincții și premii: Premiul Academiei Române (1968), 7 premii ale Uniunii Scriitorilor, Medalia „Goethe” pentru traducerea Faust I și II (München, 1982), Premiul european pentru poezie (1989, Iugoslavia), Premiul național pentru poezie „Mihai Eminescu” (1998), înaltul ordin francez „Chevalier des Arts et des Lettres” (1999).
A fost nominalizat, din partea României, pentru premiul Nobel (1992).
Pe 25 mai 2002, la moartea lui Ștefan Aug.Doinaș, Președintele României decretează funeralii naționale.
Evenimentul organizat de Fundația Culturală Secolul 21 la MNȚR se înscrie într-un program amplu care a debutat cu sesiunea omagială „DOINAȘ – vitalitatea operei la centenar” de la Academia Română (19 mai 2022), sesiune moderată de Acad. Ion Pop și Alina Ledeanu – președinte FCS 21, autorul și coordonatorul proiectului – , va continua cu seria de manifestări „Actualitatea operei lui Ștefan Aug. Doinaș”, organizate sub auspiciile Comisiei Naționale pentru UNESCO și în parteneriat cu Muzeul Național al Literaturii Române (pe 3 iunie a.c., între orele 17.30-20.30), și se va încheia cu numărul special dedicat de revista Secolul 21 (DOINAȘ, contemporanul nostru) și cu a VII-a ediție a concursului organizat pentru elevii și profesorii din zona natală a marelui poet („Cunoașteți opera lui Ștefan Aug.Doinaș?”) .
Proiect cultural co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Parteneri media ai MNȚR: Radio România, Radio România Actualități, Radio România Cultural, Radio România Internațional, RFI România, Historia, Igloo, Arhitectura, Observator Cultural, Infinitezimal, Revista Timpul, Ziarul Lumina, LiterNet.ro, www.agerpres.ro, spotmedia.ro, www.ordineazilei.ro, www.modernism.ro, propagarta.ro, www.matricea.ro, www.promenada-culturala.ro, www.daciccool.ro, www.gokid.ro, www.onlinegallery.ro, www.invietraditia.ro, www.accmediachannel.ro, revistapatronatuluiroman.ro, cult-ura.ro, www.iqool.ro, www.Financiarul.ro, www.News24.ro, Terra Magazin.