București: OBIECTUL LUNII DECEMBRIE 2020 la Muzeul Național “George Enescu”: PORTRET „GEORGE ENESCU”

Portretul ce-l reprezintă pe George Enescu se regăsește la mansarda casei memoriale „George Enescu”, în camerele de lucru ale muzicianului.

Este o lucrare de artă grafică, unde autorul l-a redat pe George Enescu la tinerețe.

Cromatica este monocromă, în ton de albastru ultramarin, cu multe valorații și accente de lumină.

Această lucrare aparține unui tânăr pictor chinez, aflat într-o tabără de Creație Plastică Internațională la Tescani și este donație oferită de casa memorială de la Tescani cu ocazia inaugurării casei memoriale „George Enescu” din Sinaia, la data de 5 septembrie 1995.

Tescaniul este, însă mult mai vast și mai vechi decât conacul devenit astăzi muzeu.

Istoria sa începe la 1709, când vornicul Ștefăniță Roset cumpăra moșia de la care avea să provină numele unei întregi ramuri a familiei Rosetti-Tescanu. O familie de dregători și cărturari și care a adus la Tescani pasiunea pentru cultură, transmisă din generație în generație, o ramură a Rosetteștilor întinsă

pe opt generații.

Situată la capătul unei alei străjuite de plopi semeți, Casa memorială „Rosetti-Tescanu”, fostul conac al familiei Rosetti, se află la aproximativ 35 de kilometri de Bacău.

Conacul de la Tescani este monument istoric. Edificiul a fost construit în anul 1880, de către tatăl Mariei Rosetti (Dumitru), un nobil moșier bogat, într-un parc imens, un peisaj mirific cu arbori seculari, situat într-o zonă colinară, o regiune bine reprezentată etnografic.

La 17 iulie 1879, se naște primul copil al familiei Dumitru și Alice Rosetti-Tescanu, Maria, cea care avea să-i devină soție lui George Enescu.

Din prima clipă când s-au întâlnit, în 1907, pe o alee de brazi la Sinaia, au priceput amândoi că soarta îi va ține legați până la moarte.

Era o femeie fascinantă, combinând o neobișnuită și uneori bizară vivacitate a spiritului, cu o mare frumusețe. Dând dovadă de o natură excentrică și de un temperament dinamic, a exercitat o influență puternic dătătoare de viață asupra viitorului său soț.

…”À la princesse aimée”!…de Pinx – Juillet 1943, o fotografie a maestrului cu o dedicație pentru cea care-i va fi dragostea unică…stă scris în camera Mariei Cantacuzino din vila Luminiș.

În vila Luminiș de la Sinaia, casă clădită din ceea ce i-a adus activitatea concertistică și tantiemele lucrărilor sale, soții Enescu au locuit vreme de 20 de ani, cu intermitențe explicabile prin activitatea concertistică deosebit de bogată atât în țară cât și peste hotare. Locuiau aici mai mult în timpul verii, era locul mult iubit de Enescu, un loc de odihnă și reculegere dar și de creație…însemnând împlinirea unui vis al său…

Castelul Peleș a constituit pentru Enescu o poartă a afirmării în viața culturală românească a momentului. La casa regală, muzicianul era privilegiat, avea rezervată o cameră a sa, unde-și petrecea vacanțele, regina Elisabeta care-l alinta pe Enescu cu apelativul „Pinx” (de la chipul său misterios, enigmatic asemeni unui sfinx) avea să fie protectoarea acestui geniu.

Enescu i-a purtat Mariei Cantacuzino o deosebită adorație, devenindu-i soție cu treizeci de ani mai târziu, în 1937 (în 1928, fostul ei soț, Mihail Cantacuzino, fiul Nababului se stinge din viață în urma unui accident de automobil)

George Enescu a poposit pentru prima oară la Tescani, în 1909, la invitația lui Mihail Jora, rudă apropiată a familiei Rosetti-Tescanu, compozitor de seamă a muzicii românești, oferindu-i-se cea mai frumoasă cameră a conacului, devenind astăzi sala „Oedipe”, creația lui Enescu îmbogățindu-se cu marea operă a vieții sale, opera care l-a consacrat, finalizată în 1932 la Tescani și dedicată soției.

Maestrul Enescu revenea cu plăcere la Tescani, locuind și lucrând câte trei, patru luni pe an, șederea lui acolo devenind cea mai prolifică perioadă creatoare.

Pentru compoziție, maestrul găsea uneori mai multă liniște la vila „Meri”.

Prin actul de donațîe semnat în 1947 la Paris, din motive politice, Enescu și soția au donat statului român domeniul de la Tescani, act care a salvat proprietatea, atât această casă de la Tescani cât și vila Luminiș de la Sinaia, fiind înscrise în același act de donație; avea să devină un Înalt Așezământ Cultural care va purta numele: „Dumitru și Alice Rosetti-Tescanu-George Enescu”, care va avea menirea să adăpostească temporar sau periodic, oameni de cultură români sau străini.

Începând cu anul 1970, Casa memorială a fost restaurată și a primit destinația actuală, specificată în actul de donație al lui George Enescu.

În 1980 a fost inaugurată Casa Memorială „Rosetti-Enescu” din incinta imobilului principal, din 1990 a devenit Centru de Cultură Tescani, apoi din 1993, Centru de Cultură Rosetti Tescanu-George Enescu, iar în cele din urmă, din 2007 este secțîe a Muzeului Național „George Enescu”.

George Enescu și-a exprimat printr-un testament, dorința de a fi îngropat în curtea casei de la Tescani dar vicisitudinea geniului său a făcut ca această dorință să nu poată fi împlinită; există acolo doar un mormânt simbolic și care va rămâne pentru eternitate, pentru a respecta decizia sa.

Se știe că la umbra acelor arbori seculari, muzicianul a cântat pentru țăranii veniți să-l venereze pe maestru.

…Așa arăta casa de la Tescani… un conac cu 17 camere și vreo 40 de servitori.

Tot în vecinătatea casei a fost așezat pe un soclu, bustul lui George Enescu.

Desigur, în acest context amintim că soții Enescu petreceau o parte din timp și la Palatul Cantacuzino, actualul Muzeu Național „George Enescu” din București, care, după moartea Nababului revine fiului său, Mihail Cantacuzino și a soției acestuia, Maruca.

La Palatul Cantacuzino, Enescu invita protipendada acelor vremuri.

Aici se făcea muzică și se asculta literatură, era unul din punctele de atracție ale intelectualității bucureștene.

Este una dintre cele mai frumoase clădiri bucureștene. Somptuoasa intrare, umbrită de imensa copertină în cel mai autentic stil Art Nouveau, anunța că aici luxul și rafinamentul de epocă s-au întâlnit pentru a ridica pe podul Mogoșoaiei de ieri, astăzi Calea Victoriei nr.141, unul dintre cele mai strălucite și impunătoare palate bucureștene.

Amplasat într-un spațiu de excepțîe, Muzeul Național „George Enescu” este investit deopotrivă cu valoare istorică, culturală, artistică și turistică.