Loading Events

« All Events

Ciucea, jud. Cluj: Expoziția “Autori români în biblioteca poetului O. Goga” (organizată cu prilejul zilei Culturii Naționale – 15.01.2025)

15 ianuarie - 15 februarie

Expoziția “Autori români în biblioteca poetului O. Goga”
(organizată cu prilejul zilei Culturii Naționale – 15.01.2025)
La 15 ianuarie marcăm nașterea lui Mihai Eminescu, poet național supranumit “Luceafărul poeziei românești”, iar începând cu anul 2011 la data menționată sărbătorim și Ziua Culturii Naționale. Deoarece tributul cel mai frumos adus marelui poet este organizarea evenimentelor culturale menite să amintească și să cinstească opera sa remarcabilă, Muzeul Memorial “Octavian Goga” a realizat o expoziție dedicată exclusiv “geniului pustiu”.
Anul acesta, cu prilejul aniversării a 175 de ani de la nașterea poetului, prozatorului și jurnalistului român, considerat, în general, cea mai cunoscută și mai influentă personalitate din literatura noastră, am organizat expoziția temporară de carte intitulată “Luceafărul poeziei românești”, remarcând importanța culturii naționale și valoarea deosebită a operelor literare din colecția Muzeului.
Cinstirea memoriei marelui poet național la Muzeul de la Ciucea este realizată prin valorificarea expozițională a câtorva opere literare, unele dintre care le menționăm în rândurile de mai jos.
“Băiatul mamei. Roman educativ” (București, Editura “Alcalay&Co”, 1920) este semnat cu acronimul literar “Smara”, utilizat de către poeta Smaranda Gheorghiu (conducătoarea cenaclului literar frecventat de Mihai Eminescu și buna prietenă a Veronicăi Micle, muza poetului), o personalitate literară importantă în a doua jumătate a sec. XIX și prima jumătate a sec. XX, colaboratoare a renumitelor reviste “Convorbiri literare”, “Fântâna Blanduziei”, “Literatorul”, “Tribuna”, “Universul”.
O altă operă editată expusă în actuala Sală de expoziții temporare (“Obraze și Măști”) este scrisă de poetul, prozatorul, traducătorul și gazetarul Ion Gorun, cel care a debutat literar cu versuri, sub pseudonimul Castor, în revista “Convorbiri literare” (1889).
Culegerea de versuri “Cascadele luminii” îi aparține scriitorului Vintilă V. Paraschivescu, poet român asociat cu simbolismul literar.
Ediția interbelică a cărții Leliței Catrina “Cărările durerii” (Editura Revistei “Poporul Românesc”) conține o dedicație către Octavian Goga (1937).
Editată la “Tipografia Gheorghe Ghili” (Cluj), povestirea Corneliei Dr. Șotel, “Lacrimi și sânge” (cu o dedicație pentru Octavian Goga, din 17.IV.1930), de un cumplit dramatism, este o reprezentare fidelă a stărilor sociale disperate din acest colţ de ţară, unde “jaful e la ordinea zilei”, “fărădelegile se ţin lanţ”, iar “lacrimile înlocuiesc pururea bucuria”.
Apărută la editura bucureșteană “Cartea Românească” (1922), cartea “Obraze și măști” a poetului, prozatorului, traducătorului și gazetarului român Ion Gorun (născut Alexandru I. Hodoș) conține mai multe satire sociale și literare, prezentând alte medii umane (predominant urbane) cu modalități mai puțin tradiționale.
Organizată în semn de omagiu, recunoștință și admirație pentru poeții și scriitorii români, în vederea promovării tezaurului literaturii naționale, expoziția poate fi vizitată în perioada 13.01.2025 – 15.02.2025.
Vă așteptăm cu mult drag la Muzeu!

Details

Start:
15 ianuarie
End:
15 februarie
Event Categories:
,
Website:
https://www.facebook.com/muzeul.octaviangoga.7/posts/1280776016490407

Organizer

Muzeul Memorial „Octavian Goga”
View Organizer Website

Venue

Muzeul Memorial “Octavian Goga“ – Ciucea
Str. Principală nr. 4
Ciucea, Cluj 407225 Romania
+ Google Map
View Venue Website