Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Cluj-Napoca: expoziția itinerantă „Monumentele Basarabiei Furate” la Muzeul Mitropoliei Clujului, 27 noiembrie – 20 decembrie 2021.

27 noiembrie, 2021 - 20 decembrie, 2021

Dragi prieteni ai Muzeului Mitropoliei Clujului,
Avem bucuria de a vă anunța deschiderea expoziției temporare itinerante „Monumentele Basarabiei Furate”, publicul clujean putând-o admira în perioada 27 noiembrie – 20 decembrie 2021.
Proiectul, rod al colaborării cu Asociația „MONUMENTUM” din Republica Moldova, prezintă sub forma celor 31 de roll-up-uri și a unor machete uriașul efort de reabilitare, recuperare și reconstrucție a unor monumente românești ridicate în stânga Prutului în perioada interbelică, dar care, în deceniile apartenenței Basarabiei la URSS, au fost distruse, furate sau pierdute.
Imaginile deosebit de frumoase și sugestive, însoțite de informații bogate, surprind roadele campaniei demarate încă din anul 2009 și care continuă până în prezent, prin eforturile conjugate a numeroși factori civili, militari, instituționali și bisericești, de pe ambele maluri ale Prutului, făcându-se o reparație materială și morală atât în privința patrimoniului de for public, cât și a demnității și identității naționale.
Anul 2021, declarat de Biserica Ortodoxă Română ca „Anul comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor”, a întărit și mai mult dimensiunea anamnetică pe care aceste monumente o au în prezent, ele amintind permanent jertfa generațiilor precedente, eroii, cunoscuți sau necunoscuți, oferindu-ne prin sacrificiul lor posibilitatea de a trăi, astăzi, într-o lume mai liberă și mai bună.
Vernisajul expoziției va avea loc sâmbătă, 27 noiembrie, ora 16.
Vă așteptăm cu drag!

Details

Start:
27 noiembrie, 2021
End:
20 decembrie, 2021
Event Category:

Organizer

Muzeul Mitropoliei Clujului – Colecţia muzeală a Mitropoliei Ortodoxe Cluj
View Organizer Website

Venue

Muzeul Mitropoliei Clujului – Colecţia muzeală a Mitropoliei Ortodoxe Cluj
Piaţa Avram Iancu nr. 18, et. 2
Cluj-Napoca, Cluj 400117 Romania
+ Google Map