Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Craiova: Salonul Regional de Fotografie pentru Liceeni Oltenia în Imagini

13 mai, 2022 @ 08:00 - 27 mai, 2022 @ 17:00 EEST

A XI-a ediție a Salonului Regional de Fotografie pentru Liceeni Oltenia în Imagini
Vineri, 13 mai, de la ora 13.00, la Secția de Etnografie a Muzeului Olteniei, Casa Băniei, str. Matei Basarab nr. 16„ va avea loc deschiderea oficială a celei de-a Xl-a ediții a Salonului Regional de Fotografie pentru Liceeni „Oltenia în imagini” și festivitatea de premiere a laureaților.
Manifestarea, aflată sub egida Asociației “Dacica”, Societatea Română de Artă Fotografică, este organizată de Asociația Culturală Craiova și Muzeul Olteniei, împreună cu Fotoduburile „Mihai Dan Călinescu” și „Mircea Faria” și, în colaborare cu Inspectoratele Școlare Județene Dolj, Olt, Vâlcea, Mehedinți, Gorj.
Juriul a fost alcătuit din col(r) Mircea Anghel – AFIAP și președinte al Fotoclubului „Mihai Dan Călinescu”, Dorian Delureanu – artist fotograf, Viorel Pîrligras – grafician și Cristi Nedelcu – directorul Salonului.
La ediția de anul acesta au fost trimise peste 100 de lucrări de la licee din toată Oltenia, iar, după jurizare au intrat în Salon 65 dintre ele.
În cadrul festivității de premiere vor fi acordate: Marele Premiu „Nicu Dan Gelep”, Medaliile de Aur, Argint și Bronz ale Salonului, Premiul special Victor Boldâr al Fotoclubului „Mircea Faria”, Premiul Special al Fotoclubului „Mihai Dan Călinescu”, Premiul „Florin Rogneanu”, Premiul „Ștefan Ciuceanu” al Muzeului Olteniei, și premiul de popularitate care s-a stabilit pe baza voturilor de pe pagina de facebook a Salonului.
A Xl-a ediție a Salonului Regional de Fotografie pentru Liceeni „Oltenia în imagini” va fi parte și a importantului eveniment Noaptea Europeană a Muzeelor, ce va fi deschis publicului în data de 14 Mai 2022, ora 19.

Detalii

Începe:
13 mai, 2022 @ 08:00 EEST
Se termină:
27 mai, 2022 @ 17:00 EEST
Categorie Eveniment:
Site web:
https://www.facebook.com/muzeul.olteniei/photos/a.405072519581119/5103762209712103

Organizator

Muzeul Olteniei
Vezi site-ul web Organizator

Loc de desfășurare

Muzeul Olteniei. Secția de Etnografie „Casa Băniei”
Str. Matei Basarab nr. 14
Craiova, Dolj 200760 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare