Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Deva: Tezaurul de la Cioclovina, exponatul lunii aprilie la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva

1 aprilie, 2018 - 30 aprilie, 2018

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, propune vizitatorilor, începând cu data de 1 aprilie 2018, o nouă categorie de piese în cadrul acţiunii intitulate „Exponatul lunii”, piese ce pot fi admirate în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.

Este vorba despre câteva piese din Tezaurul de la Cioclovina (comuna Boșorod, județul Hunedoara), respectiv mărgele din sticlă, chihlimbar, staniu şi piese din bronz, datând din perioada 1350 – 1200 a. Chr. Tezaurul, însumând 7766 de artefacte, reprezintă una dintre cele mai remarcabile descoperiri din istoria României şi din cea a Europei temperate, fiind descoperit în peștera Cioclovina cu Apă, care nu este doar din punct de vedere speologic un unicat (cu galerii ce însumează mii de metri), ci şi din punct de vedere arheologic, tocmai datorită tezaurului descoperit întâmplător în galeriile ei.

Descoperite în două etape (anii ’50 şi anii ’70), piesele din respectivul tezaur au fost depuse în adâncul peşterii, în locuri ascunse, la aproximativ 120 – 130 m de la intrarea într-o galerie superioară fosilă denumită „galeria Altar”.

Pornind de la caracteristicile naturale ale peşterii şi de la faptul că piesele depuse sunt aproape toate podoabe purtate de femei (mărgele) sau care împodobesc harnaşamentul cailor, a fost propusă luarea în considerare a ideii venerării unei nimfe ori a unei nimfe în conjuncţie cu o altă zeitate feminină, ambele cazuri în asociere cu cai. Tot din perspectivele enunţate, s-a considerat că practicile rituale excepționale din peșteră se plasează în sfera manifestărilor cultice colective în care rolul elitelor, inclusiv a celor feminine, a fost dominant.

Details

Start:
1 aprilie, 2018
End:
30 aprilie, 2018
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva
View Organizer Website

Venue

Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva
B-dul 1 Decembrie nr. 39
Deva, Hunedoara 330005 Romania
+ Google Map
View Venue Website