Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Drobeta-Turnu Severin: conferința „Podul lui Traian de la Drobeta – Istorie. Arhitectură. Restaurare” Florian Matei-Popescu, Călin Doru Bîrzu – 29 noiembrie

29 noiembrie, 2022

In data de 29 noiembrie, ora 16, vă invităm la Muzeul Regiunii Porților de Fier, la Conferințele Patrimonium Drobetense.
Podul lui Traian de la Drobeta – Istorie. Arhitectură. Restaurare
Florian Matei-Popescu arheolog expert, Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București.
Călin Doru Bîrzu, specialist restaurare piatră
Conferința va prezenta în detaliu istoria și importanța podului de la Drobeta pentru zona Dunării de Jos, dar și pentru Imperiul Roman în general, precum și detaliile constructive observate în timpul lucrărilor de conservare ale pilelor păstrate pe malul românesc al Dunării.
„Traian construi peste Istru (Dunăre) pod de piatră, pentru care nu ştiu cum să-l admir îndeajuns. Minunate sunt şi celelalte construcţii ale lui Traian, dar acesta este mai presus de toate acelea. Stâlpii, din piatră în patru muchii, sunt în număr de douăzeci; înălţimea este de o sută cincizeci de picioare, în afară de temelie (50 m), iar lăţimea de şaizeci (18-19 m). Ei se află, unul faţă de altul, la o distanţă de o sută şaptezeci de picioare (56,70 m) şi sunt uniţi printr-o boltă. Cum să nu ne mirăm de cheltuiala făcută pentru aceşti stâlpi? Nu trebuie oare să ne uimească şi felul meşteşugit în care a fost aşezat în mijlocul fluviului fiecare stâlp, într-o apă plină de vârtejuri, într-un pământ nămolos, de vreme ce cursul apei nu putea fi abătut?…. Astăzi însă podul nu foloseşte la nimic, căci nu mai există decât stâlpii, iar pe deasupra lor nu se mai poate trece: ai zice că au fost făcuţi numai ca să facă dovada că firii omeneşti nimic nu-i este cu neputinţă. Traian se temea că, după ce îngheaţă Istrul, să nu se pornească război împotriva romanilor rămaşi dincolo şi construi acest pod, pentru ca transporturile să se facă cu uşurinţă peste el. Dimpotrivă, lui Hadrian îi fu teamă că barbarii vor birui străjile şi vor avea trecerea lesnicioasă spre Moesia; de aceea distruse partea de deasupra”.
Dio Cassius, Istoria romană (68, 13, 1-6)
Dumitru Tudor, Podurile romane de la Dunărea de Jos.

Details

Date:
29 noiembrie, 2022
Event Categories:
,
Website:
https://www.facebook.com/photo/?fbid=703526094437587&set=a.113656023424600

Organizer

Muzeul Regiunii Porților de Fier

Venue

Muzeul Regiunii Porților de Fier – Drobeta Turnu-Severin
Str. Independenţei nr. 2
Drobeta Turnu-Severin, Mehedinți 220160 Romania
+ Google Map