Fotoexpoziția „Păsările nopții” – 24 noiembrie 2023 -18 ianuarie 2024, Muzeul Brăilei „Carol I” – Secția Științele Naturii (Parcul Monument)

Fotoexpoziția temporară „Păsările nopții” – în perioada 24 noiembrie 2023 -18 ianuarie 2024, la Muzeul Brăilei „Carol I” – Secția Științele Naturii (Parcul Monument)

Răpitoarele nocturne sunt clasificate în două familii: Tytonidae şi Strigidae din cadrul Ordinului Strigiformes. Membrii familiei Tytonidae sunt de talie medie, au discuri faciale în formă de inimă, au tarsul fără pene, degetul intern fiind la fel de lung ca şi celelalte. Familia Strigidaelor cuprinde păsări de talie variabilă, cu capul rotund, ochii mari, picioarele robuste, cu tarsul uneori împlumat şi degetul intern mai scurt decât celelalte. În funcţie de specie, masca facială poate fi abia conturată, parţială sau completă şi rotundă. Câteva specii poartă două moţuri erectile pe care le ridică în caz de alarmă şi care pot servi la modificarea siluetei păsării, pentru a-i asigura camuflajul.

Viaţa în întuneric şi semiîntuneric a condus la câteva uimitoare adaptări senzoriale: ochii foarte sensibili şi un auz excepţional pentru reperarea prăzii. Toate au capul mare, cu ochii plasaţi mult în faţă pentru o vedere binoculară. Retina este formată dintr-un număr mai mare de celule fotosensibile decât la speciile diurne. Totuşi, unele specii par să aibă nevoie de un minimum de lumină pentru vânătoare. Cu toate că multe specii capturează prada în amurg, unele văd perfect şi pot fi active în plină zi.

Strigiformele sunt păsări cosmopolite, ele existând pe toate continentele, mai puţin Antarctica şi câteva insule oceanice. Strix şi Otus sunt genuri larg răspândite (cel de-al doilea mai ales în zone tropicale). Majoritatea răpitoarelor nocturne trăiesc în zone împădurite sau liziere.

Răpitoarele de noapte se aruncă în picaj asupra prăzilor de la sol (de la şoareci până la iepuri, în funcție de specie), mamifere sau insecte. Speciile mari pot vâna mamifere arboricole, iar cele mici pot captura insecte din zbor. Ele prind vânatul cu ghearele, pentru ca apoi să se aşeze pe un suport şi să o sfâşie. Prăzile mici sunt aduse „la gură” cu ajutorul ghearelor (aşa cum fac papagalii) şi înghiţite întregi. Capturile mai consistente sunt ţinute în gheare şi sfâşiate cu ciocul. O dată sau de două ori pe zi, ele regurgitează o ingluvie, un mic ghemotoc de resturi nedigerabile (oase, păr, resturi chitinoase etc.). Majoritatea acestor păsări sunt cunoscute şi prin manifestările lor vocale (care dau uneori şi numele păsării), mai ales în perioada de cuibărit. Ele emit cu aceste ocazii, o gamă largă de fluierături, scârţâituri, huhuituri, miaunături şi lătrături proprii fiecărei specii. Aceste neamuri ale tenebrelor cuibăresc în scorburi, mici grote sau scorburi în stânci, vechi cuiburi de corvide sau răpitoare diurne, firide de ziduri ori clădiri părăsite, poduri și turnuri.

Poate că din cauză că sunt nocturne, cele mai multe specii nu au parade nupţiale prea elaborate. Bufniţa polară poate să depună 1 sau 2 ouă, dacă lemingii, prada sa favorită, sunt sau nu abundenţi. Incubaţia durează în medie 4 săptămâni; masculul vânează, în timp ce femela cloceşte, apoi ambii părinţi participă la hrănirea puilor. Aceştia părăsesc adesea cuibul în veşmânt de puf, dar la cele mai multe specii ale acestor pe nedrept hulite zburătoare nocturne, familia rămâne unită până la emanciparea puilor.

Caprimulgii fac parte din familia Caprimulgidae, Ordinul Caprimulgiformes, sunt păsări insectivore noturne cu cap mare și plat, cioc mic și gură foarte largă. Perii tari de la colțurile gurii ajută la prinderea insectelor în zbor. Ochii mari și rotunzi, penaj maro, pestriț, asemănător cu mediul. În timpul zilei stau pe sol sau pe crengi în lungul lor, fiind greu de reperat. Cele 2 ouă sunt depuse direct pe sol. Sunt specii care se pot întâlni pe tot globul cu excepția continentului Antarctica. În Europa Centrală trăiesc numai speciile Caprimulgus europaeus (caprimulgul) și Caprimulgus ruficollis (caprimulgul cu gât roșu). Caprimulgii sunt păsări active noaptea și în perioada crepusculară, au penajul moale, din care cauza în zbor nu se aud și au o culoare de camuflaj brună cenușie, care imită scoarța arborilor.

Text: Georgiana Papurică, muzeograf – Secția Științele Naturii.