- This event has passed.
Galați: Zilele Științei la Planetariu
27 septembrie, 2019 - 28 septembrie, 2019
În perioada 27 – 28 septembrie 2019, Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, în colaborare cu Bucharest Science Festival, organizează “Zilele Științei la Planetariu”, eveniment de promovare a științei care se constituie într-o serie de conferințe și observații astronomice pentru public, intrarea fiind liberă. În prima zi, 27 septembrie, activitățile vor începe în Sala Auditorium, de la ora 18.00, cu o conferință pe teme astronomice. În intervalul 20.00 – 22.30, publicul este invitat la observații astronomice de noapte, pe Terasa de Observații Astronomice a muzeului (doar dacă vremea va fi favorabilă pentru observații). Sâmbătă, 28 septembrie, conferința cu subiecte din lumea astronomiei va începe de la ora 19.00, iar observațiile astronomice vor fi de la ora 20.30 până la ora 22.30. Intrarea la „Zilele Științei la Planetariu” de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi este liberă în intervalul 18.00 – 22.00 (vineri, 27 septembrie 2019) și 19.00 – 22.00 (sâmbătă, 28 septembrie 2019). Înființat în 2013, Bucharest Science Festival își propune să contribuie la extinderea culturii științifice în societate și să încurajeze educația STEM (Science, Technology, Engineering and Mathematics) a tinerilor. Desfășurat anual în ultima săptămână din septembrie, prin intermediul a peste 100 de evenimente dedicate celor mai noi descoperiri din știință, Festivalul oferă posibilitatea înțelegerii importanței acestora, ilustrînd impactul pe care îl au în viața noastrã de zi cu zi, fie că este vorba de fuziunea nucleară sau de robotică, de explorarea spațială sau de medicină. Începând de la a treia ediție, în paralel cu evenimentele din București, se organizează Zilele Științei în mai multe localități din țară. Anul acesta, pe lângă Galați, vor fi evenimente similare de promovare a științei la Constanța, Timișoara și Adjud.