Muzeul Național al Literaturii Române Iaşi, în parteneriat cu Asociația „Patrimoniu pentru comunitate” Iași, lansează ediția a II-a a concursului de fotografie George Topîrceanu și Academia copiilor, un concurs dedicat celor mici și prietenilor lor necuvântători.
În ziua de 20 martie 2021, se împlinesc 135 de ani de la nașterea lui George Topîrceanu (20 martie 1886 – 7 mai 1937), „poet până în măduva oaselor” (Liviu Rebreanu), prozator, memorialist şi publicist, cu diverse preocupări artistice, prea puțin cunoscute publicului. Printre acestea, amintim pasiunea lui pentru fotografie. Dacă o împărtășiți, vă invităm să vă fotografiați animalul de companie și să ne trimiteți cea mai reușită imagine cu acesta.
La concurs pot participa copii cu vârsta cuprinsă între 7 și 14 ani. Fotografiile pot fi trimise în perioada 20 martie – 20 aprilie 2021, la adresa de e-mail: academiacopiilor.mnlriasi@gmail.com. În e-mail, vă rugăm să atașați următoarele date: numele fotografului, vârsta, adresa, numărul de telefon, numele animalului de companie.
Fotografiile selectate vor face obiectul unei expoziții speciale, care va fi organizată la Muzeul „George Topîrceanu” Iași. Data realizării expoziției va fi comunicată ulterior.
Coordonator program: Diana Lona Leonte, muzeograf MNLR Iași.