Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Mogoşoaia: AMPRENTE DE LUMINĂ expoziție, Galeria Foișor, 16.11 – 31.12.2023

16 noiembrie, 2023 - 31 decembrie, 2023

AMPRENTE DE LUMINĂ
expoziție, Galeria Foișor, 16.11 – 31.12.2023
Artist: Maria Constantinescu
Vernisaj: 19.11.2023, ora 12.30
Maria Constantinescu – artist al Luminii
„Ca oricare artist adevărat, Maria Constantinescu se lasă greu definită, încadrată în curente, tendințe, șabloane mentale – obișnuite pentru mulți critici profesioniști (și, cu atât mai mult, pentru un necritic, ca mine), care încearcă să stabilească limitele între care evoluează interesul creator al unui artist. De regulă, pare simplu: în funcție de materia pe care artistul o alege pentru a se exprima, de tehnici, de mesaj, de simboluri, artistul este așezat într-un pat procustian al istoriei artei, ceea ce reprezintă, fără îndoială, o soluție lejeră pentru înțelegerea artei. Desigur, este și una superficială, iar artiștii autentici se lasă greu prinși în plasa unei asemenea judecăți simpliste.
Maria Constantinescu și-a ales drumul său în artă. Ceea ce creează ea o exprimă în cel mai profund sens al cuvântului, pentru că arta ei i se aseamănă. Este o artă solară, prin care creatoarea caută să își înalțe privirea către Dumnezeu (care, așa cum înțeleg eu, pentru ea înseamnă iubirea și lumina divină, soarele care ne luminează sufletul și spiritul, astfel încât să iertam și să iubim necondiționat). Artista o face, pornind de la ceea ce a învățat, încercând să își cunoască rădăcinile spirituale ale nației din care face parte, cu speranța că, pe această cale, vom putea crea între noi pace, dragoste și armonie. Înțelegerea tradiției este un demers intelectual, dar și unul care transcende rațiunii. Nu e, întotdeauna, nevoie de explicații savante, pentru a te apropia de tradiție. Maria Constantinescu a ajuns și acolo, dar a pornit de la o cunoaștere empirică, în comunitatea argeșeană în care s-a născut. Pe această temelie se așază arta ei, care îndrăznește să privească spre Soarele dumnezeirii. Și nu o poate face altfel, decât prin captarea luminii. Probabil, din acest motiv, sticla este unul dintre materialele preferate pe care le modelează artista și prin intermediul căruia găsește calea ei proprie de a îmblânzi lumea obiectuală de care e înconjurată. Culorile nu blochează drumul luminii, ci doar o filtrează, în grade și proporții diferite. Chiar și când lumina nu este, în unele cazuri, personajul principal al artei sale, când obiecte care nu sunt translucide își găsesc loc printre martorii existenței sale, căreia îi este atât de mult dedicată, Maria Constantinescu găsește calea pentru a transforma, în mod miraculos, și aceste creații în căutători ai luminii. Culoarea Mariei se atașează de material doar pentru a-i conferi un sens al unei neștiute căutări către lumină, pe un drum pe care doar artista îl cunoaște. Numai așa se poate explica senzația de soare, de libertate luminoasă pe care o trăiești atunci când te afli în preajma lucrărilor Mariei Constantinescu.
Dacă tot acest efort al artistei – care presupune foarte multă trudă fizică, dar care rămâne neștiută pentru privitor, pentru că ea nu se cramponează de torsiunile pe care le îndură materialele, nu le consemnează trecerea, nu vrea să demonstreze cât este de greu să fii artist, încercând, doar, să le îndrepte către direcția privirii sale – ar fi fost unul menit să se oprească la materie, artista și-ar fi trădat năzuințele. Dar ea reușește să sublimeze materia, transformând, în mod miraculos, totul, în lumina care ne inundă nu doar privirea, ci și sufletul. Nu este lumina ucigătoare, a soarelui nemilos, care pârjolește totul, ci aceea pe care se pare că numai Dumnezeu o poate transmite spre noi, lumina unui Soare îmblânzit de privirea plină de speranță a artistei, de rugăciunile pe care ea le înalță, zilnic, spre Dumnezeu (lumina și iubire …). Despre această lumină vorbește întreaga artă a Mariei Constantinescu, indiferent cum și-a intitulat ea ciclurile de lucrări care au grupat, de-a lungul anilor, teme sau tehnici diverse. Este o lumină care o înnobilează pe ea și care ne oferă alegerea unei căi la capătul căreia să ne putem afla împlinite propriile speranțe de mai bine, de mai frumos, de viață”.
Virgil Ştefan Niţulescu, Manager Muzeul Național al Țăranului Român

Details

Start:
16 noiembrie, 2023
End:
31 decembrie, 2023
Event Category:
Website:
https://www.facebook.com/photo/?fbid=774210804715716&set=a.587591083377690

Organizer

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia
View Organizer Website

Venue

Centrul Cultural Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia
Str. Valea Parcului nr. 1
Mogoșoaia, Ilfov 077135 Romania
+ Google Map
View Venue Website