Încarc Evenimente

« Toate Evenimente

  • Acest eveniment a trecut.

Muzeul de Artă Cluj-Napoca vă invită să vizitați, în perioada 1-19 noiembrie 2023, expoziția aniversară „F-DE 20”.

1 noiembrie, 2023 - 19 noiembrie, 2023

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, instituție publică de interes județean, care funcţionează sub autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, vă invită să vizitați, în perioada 1-19 noiembrie 2023, expoziția aniversară „F-DE 20”. Prestigiosul Concurs naţional „FOTOGRAFIA – DOCUMENT ETNOGRAFIC” (F-DE) împlinește 20 de ani.
Deschiderea expoziției va avea loc vineri, 3 noiembrie, de la ora 17.00, în Sala Tonitza a Muzeului de Artă și va include un moment muzical susținut de Orchestra Cununa Transilvană a CJCPCT Cluj (conducerea muzicală Ioan Baciu), precum și lansarea albumului aniversar „F-DE, 20 de teme etnografice la 20 de ani”.
Evenimentul este conceput ca o retrospectivă, fiind expuse: o selecție din premiile acordate de-a lungul timpului, afișele edițiilor trecute, fotografii etnografice realizate de membrii juriului, precum și proiecții ale secțiunilor tematice sau frumoasele albume marca F-DE editate în trecut.
Proiectul, care transformă toamna Clujul în capitala fotografiei etnografice, este derulat anual de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj (CJCPCT Cluj), în parteneriat cu Muzeul de Artă din Cluj-Napoca și Asociația ArtImage.
Cele 20 de ediții au adus împreună un juriu de calibru și peste 300 de fotografi români și străini pasionați de satul românesc, autori ai unor fotografii ce îmbină documentarul cu artisticul, roadele concursului constituindu-se într-o arhivă de fotografie recentă de valoare.
Concursul naţional „Fotografia – Document Etnografic” (F-DE) este nucleul proiectului clujean de amploare cu același nume și urmărește promovarea culturii tradiționale prin intermediul fotografiei etnografice. Până acum, F-DE a fost prezentat în peste 20 de orașe din România, dar și din străinătate: Polonia, Serbia, Ungaria, Franța, Italia și Canada.
Vă invităm la ceea ce maestrul profesor Dorel Găină numea „sărbătorirea a douăzeci de ediţii ale art evenimentului şi fenomenului complex numit Fotografia-document etnografic”.

Detalii

Începe:
1 noiembrie, 2023
Se termină:
19 noiembrie, 2023
Categorie Eveniment:
Site web:
https://www.facebook.com/events/2347268742139972/?ref=newsfeed

Organizator

Muzeul de Artă Cluj-Napoca

Loc de desfășurare

Muzeul de Artă Cluj-Napoca
Piaţa Unirii nr. 30
Cluj-Napoca, Cluj 400098 Romania
+ Hartă Google
Vezi site-ul web Loc de desfășurare