Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci organizează marți, 30 martie 2021, începând cu ora 15:00 conferința on-line „Martie 1945 și urmările sale”. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Academia Română – Filiala Iași, Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iași.

30 martie, 2021

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci organizează marți, 30 martie 2021, începând cu ora 15:00 conferința on-line „Martie 1945 și urmările sale”. Evenimentul este realizat în parteneriat cu Academia Română – Filiala Iași, Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” Iași.

Vor conferenția Dr. Paul Octavian Nistor – cercetător științific, Dr. Alexandru Aioanei cercetător științific, moderator va fi managerul interimar Daniel Dojan.

După demiterea Mareșalului Ion Antonescu la 23 august 1944 și preluarea puterii de către Regele Mihai I, România va intra cu pași repezi în sfera de influență a Uniunii Sovietice. În noul guvern condus de Generalul Constantin Sănătescu, la presiunea sovieticilor, va fi impus ca Ministru al Justiției Lucrețiu Pătrășcanu, membru al Partidul Comunist din România, un partid ce număra la acea dată mai puțin de 1.000 de membri. Comisia Aliată de Control (Sovietică) va impune tânărului Rege Mihai I un guvern condus de apropiatul comuniștilor, liderul Frontului Plugarilor, Petru Groza. După relatările de mai târziu ale monarhului, reprezentantul Ministrului de Externe al U.R.S.S., Andrei Vâșinski va bate la propriu cu pumnul în masa suveranului pentru a accepta nominalizarea lui Petru Groza. La 6 martie 1945 Petru Groza va fi investit ca Președinte al Consiliului de Miniștri, cabinet din care va face parte Gheorghe Gheorghiu-Dej ca ministru al comunicațiilor.

Astfel, începea asaltul comuniștilor, cu sprijin sovietic, asupra tuturor instituțiilor statului și a ceea ce ei vor defini ca „dușmani ai poporului”. Printre măsurile noului guvern amintim: reforma agrară din 1945, prin care țăranii erau împroprietăriți cu terenuri agricole confiscate de la „moșieri”; organizarea alegerilor parlamentare falsificate din noiembrie 1946 și alte măsuri menite să stabilizeze puterea comunistă printre care impunerea abdicării suveranului din 30 decembrie 1947 și proclamarea Republicii Populare Române.

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci.

Organizer

Muzeul de Istorie „Teodor Cincu” Tecuci
View Organizer Website