- This event has passed.
Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Asociația „Universul Prieteniei”, invită publicul joi, 23 martie 2023, de la ora 15.00, la o întâlnire cu academicianul Bogdan Simionescu.
23 martie, 2023 @ 08:00 - 17:00 EET
„Chimie, trăiri și sentimente – Academician Bogdan Simionescu”
Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Asociația „Universul Prieteniei”, invită publicul joi, 23 martie 2023, de la ora 15.00, la o întâlnire cu academicianul Bogdan Simionescu.
Evenimentul „Chimie, trăiri și sentimente – Academician Bogdan Simionescu” este parte integrantă a proiectului „Salonul cu amintiri”, inițiat în anul 2022 de Asociația „Universul Prieteniei” Iași, în cadrul căruia au loc, lunar, întâlniri cu personalități ieșene, adevărate modele, care împărtășesc publicului amintiri și experiențe adunate de-a lungul anilor.
Academicianul Bogdan C. Simionescu s-a născut la 16 martie 1948, la Iași. A absolvit Facultatea de Chimie Industrială la Iași și a susținut doctoratul în Belgia. Este profesor la Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“ din Iaşi şi cercetător ştiinţific I la Institutul de Chimie Macromoleculară „Petru Poni“ Iaşi. Coordonează grupe de cercetare în cadrul Institutului „Petru Poni“, al cărui director a fost timp de 14 ani (2000 – 2014), este conducător de doctorat, director al Centrului de Excelenţă „Polimeri“ din Universitatea Tehnică „Gh. Asachi“ Iaşi, director al Platformei de formare şi cercetare interdisciplinară „Materiale polimerice înalt performante pentru medicină, farmacie, microelectronică, stocare de energie/informaţii, protecţia mediului“ (MATMIP) din aceeaşi universitate. În ultimii ani, a fost director şi coordonator al mai multor granturi internaţionale şi naţionale. A predat ca profesor invitat la universităţile din Japonia, Germania, Polonia, Franța etc. Rezultatele cercetărilor se regăsesc în peste 350 de lucrări ştiinţifice apărute în străinătate şi în ţară, două cărţi (în colaborare), capitole în cărţi, brevete. A susţinut peste 130 de conferinţe în Europa, SUA, Canada, Japonia. Este membru al Academiei Europene de Ştiinţe şi Arte și membru titular al Academiei Române. În perioada 2012 – 2014 a fost preşedinte al Filialei Iaşi a Academiei Române, iar în perioada 2014 – 2022 a fost Vicepreşedinte al Academiei Române. În iunie 2015 a fost distins cu Medalia „Cristofor Simionescu“ pentru excelenţă în chimie macromoleculară acordată de American Chemical Society şi a Filialei ACS din România. La 1 Decembrie 2015 a fost distins de Preşedinţia României cu Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Cavaler. În 19 iulie 2022, a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași.
În cadrul proiectului „Salonul cu amintiri” sunt promovate și tinere talente, de această dată invitatul fiind Valentin Rotar, elev în clasa a VIII-a la Colegiul de Artă „Octav Băncilă” Iași, care va susține un scurt recital la vioară, acompaniat de prof. Luiza Botez.
Evenimentul va fi prezentat de Rodica Rodean, preşedintele Asociaţiei „Universul Prieteniei” Iaşi, și Mihaela Tudose, muzeograf, Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”.
Vă așteptăm cu drag!
Manager,
Drd. Valentina Druțu |
Şef Secția Relaţii Publice,
Dr. Coralia Costaş |