- This event has passed.
Muzeul Municipiului București vă invită să participați vineri, 20 septembrie 2019, ora 18.00, la conferința „Capriciile modei (1850 – 1950)”, susținută de Dr. Maria Camelia Ene
20 septembrie, 2019
Muzeul Municipiului București vă invită să participați vineri, 20 septembrie 2019, ora 18.00, la conferința „Capriciile modei (1850 – 1950)”, susținută de Dr. Maria Camelia Ene. Evenimentul va avea loc la Casa Filipescu-Cesianu (Calea Victoriei 151).
„Secolul al XIX-lea, pe tot parcursul său, şi-a însuşit limbajul diferitelor stiluri. Sfeşnice, garnituri de masă (tacâmuri, servicii, cupe), obiecte de toaletă (casete, flacoane) recurg atât la elemente specifice stilului Biedermeier, cât şi la vocabularul renascentist (gheare de leu, personaje în relief sau ronde-bosse) şi la cel al stilului Ludovic XVI (panglici, lauri, motive perlate). Dacă în primele decenii ale secolului XIX se mai poate vorbi încă de câteva mari stiluri cu caracteristici bine definite (Regency, Biedermeier, Empire), ceea ce caracterizează evoluţia artelor decorative, îndeosebi în a doua jumătate a secolului, este permanenta revenire la formele şi vocabularul unor stiluri anterioare, se remarcă interesul burghez pentru piese de factură mai complicată, inspirate din modelele care au trecut deja proba timpului.
Culoarea epocii nu se poate descrie fără referire la veşminte. Costumul a modelat o siluetă voit diferită de cea antichizantă (mâneci bufante, talia strânsă, fusta evazată). Rochia avea corsajul strâmt, decolteul oval (en bateau), sau o pelerină care îl acoperea decent, mânecile bufante gigantice susţinute de sârme şi vată, talia de viespe strânsă într-un corset, iar fusta evazată, susţinută pe jupoane de muselină. Frumuseţea hainelor a fost atinsă în fiecare perioadă prin alte mijloace artistice. Au existat mereu artişti care au reuşit nu numai în pictură sau sculptură, ci şi în creaţia vestimentară, să provoace privitorilor acea trăire totală care face ca o clipă să rămână de neuitat, care intensifică deopotrivă senzaţiile, gândirea, afectele, amintirile şi asociaţiile între toate acestea” –
Dr. Maria Camelia Ene, șef Birou Istorie Bucureșteană, Muzeul Municipiului București.
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Evenimentul este parte a programului „Zilele Bucureştiului”, organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin CreArt.