- This event has passed.
Oradea: Seara muzeală Cojocul de Tinca, o călătorie etnografică, joi, 10 februarie, 2022
10 februarie, 2022
Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal, împreună cu Universitatea din Oradea – Facultatea de Arte și Muzeul Municipal Beiuș, organizează joi, 10 februarie a.c., de la orele 17.00, la sediul Muzeului Țării Crișurilor, o seară muzeală cu tema „Cojocul de Tinca, o călătorie etnografică”, în care vor fi prezentate elementele distinctive și particularitățile cojocului de Tinca sau a cojocului cu bumbălaci (nasturi), cum mai este numit. Prezentarea acestei piese etnografice rare, de secol XX, va fi susținută de dr. Simona Ioana Bala, muzeograf în cadrul secției de Etnografie, împreună cu Răzvan Fericean, un tânăr pasionat de arta populară și a meșteșugului, care a reușit să reînvie această tradiție a cojocăritului, specifică zonei etnografice Holod. În cadrul evenimentului va avea o intervenție asupra acestei teme muzeograful Cristian Remus Țoța, de la Muzeul Municipal Beiuș.
Această seară muzeală face parte din proiectul cultural „Țara Crișurilor – vatră etnografică”, organizat de Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal prin secția de Etnografie cu scopul de a prezenta publicului larg patrimoniul etnografic disponibil în colecțiile Muzeului Țării Crișurilor. Activitățile avute în vedere în cadrul acestui program implică organizarea de expoziții și prezentări tematice, ateliere de meșteșugărit și creație populară.
„Despre cojocul de Tinca sau cojocul cu bumbălaci știm că aria lui de răspândire a fost subzona etnografică Holod, fiind realizat în atelierele de cojocărit situate, în general, în centre urbane (în Tinca se confecționa acest tip de cojoc, după cum îi arată și numele) sau în satele aflate în imediata lor vecinătate și care furnizau cojoace pentru satele dintr-un anumit areal, respectându-se specificul ornamental al fiecărei subzone etnografice. Ca și sumanul, acest tip de cojoc era o piesă vestimentară scumpă, iar cu timpul locul lui a fost luat de labreu (vestă). Lipsa dăinuirii cojoacelor se explică și prin obișnuința de a-l îmbrăca pe cel trecut la cele veșnice cu „cojocul care i-a fost drag”, dar și prin expunerea la diversele degradări provocate de agenți fizici, chimici, biologici și mecanici. Astfel, modelele vechi de cojoace din secolul al XIX-lea au dispărut, iar demersul de a le reconstitui cu ajutorul fotografiilor vechi și al pieselor aflate în colecțiile muzeale își dovedește utilitatea.