- This event has passed.
Reșița: Obiectul lunii martie 2023 la Muzeul Banatului Montan: Vasul strecurător de la Stenca Liubcovei
2 martie, 2023 - 31 martie, 2023
Unul dintre cele mai vechi meșteșuguri practicate de către om este confecționarea de obiecte din lut. Acestea erau obținute prin amestecul a patru elemente considerate de vechii greci ca fiind primordiale în existența materiei: pământ, apă, foc și aer. Pornind de la simpla modelare a lutului în contact cu apa și exploatând transformarea pe care o suferă un obiect obținut astfel prin ardere, omul a reușit să dezvolte o tehnologie pe care o va utiliza continuu de-a lungul evoluției civilizației până în prezent.
Descoperirile arheologice au scos la lumină o varietate de obiecte ceramice a căror funcționalitate a fost stabilită prin prisma unor cercetări cu caracter pluridisciplinar. Propunem, astfel, pentru obiectul lunii martie un vas strecurător încadrat temporar Epocii Dacice. Această strecurătoarea dacică este confecționată din lut, modelată la roată, având exteriorul lustruit, corpul conic în partea inferioară cu perforații și ușor teșit la bază, prezintă gură evazată și buza rotunjită. Toarta, puțin înălțată este prinsă de buză și de zona diametrului maxim.
Artefactul provine din așezarea fortificată de la Stenca Liubcovei, așezare locuită în Epoca Bronzului și în cea de-a doua Epocă a Fierului. În cadrul acestei așezări, perioadei dacice îi corespunzând două niveluri de locuire, primul nivel cuprins între sec. III î. Hr. – I î. Hr. și al doilea nivel din care provine obiectul prezentat, cuprins între sec. I î.Hr. – I. d.Hr.
Strecurătoarele au fost utilizate individual sau ca părți componente ale unor ansambluri de vase utilizate la obținerea diferitelor produse lactate; la prepararea mierii; la strecurarea diferitelor băuturi obținute prin înmuierea și fermantarea boabelor, fructelor pentru producerea sucurilor sau vinului; pentru prepararea variatelor amestecuri lichide de grăsimi vegetale și animale sau ca afumători. Se consideră că strecurătorile ar fi fost utilizate și în practici de cult în cadrul unor ritualuri de purificare a lichidelor.
În sud-estul Europei, pentru intervalul cuprins între începutul Neoliticului și până la sfârșitul epocii Bronzului, au fos descoperite strecurători având forme conice, semicirculare și semisferice. Strecurătoarele de tip ceașcă semisferică cu mâner și găuri de diferite dimensiuni au fost utilizate de la începutul Epocii Bronzului și în Epoca Fierului.
Alina Gheorghe
muzeograf
Bibliografie
ZLATUNIĆ Romuald,Prehistoric ceramic colanders and their use in the eastern adriatic coast and its hinterland, în Historia Achaeologica, 50, 2020, p. 25-85.
GUMĂ Marian, SĂCĂRIN Caius, Cercetările arheologice de la Stenca Liubcovei,în Materiale și cercetări arheologice, A XV-A sesiune anuală de rapoarte, 1983, p. 135-137.
GUMĂ Marian, Cercetări arheologice pe Stenca Liubcovei (județul Caraș-Severin), în Banatica, 4, 1977, p. 69-104.
AILINCĂI Sorin Cristian, Începuturile Epocii Fierului în Dobrogea, în SCIVA, t. 64, nr. 3-4, 2013, p. 223-292.