- This event has passed.
Roman: expoziția CERAMICA, FAIANȚĂ ȘI PORȚELAN DIN FOSTA KAZA A BRĂILEI, 11 mai – 3 iulie 2022
11 mai, 2022 - 3 iulie, 2022
Miercuri, 11 mai, la Muzeul de Istorie Roman (Casa Fălcoianu), parte a Complexului Muzeal National Neamț a avut loc vernisajul expoziției temporare CERAMICA, FAIANȚĂ ȘI PORȚELAN DIN FOSTA KAZA A BRĂILEI (organizator, cercetător științific dr. George-Dan Hânceanu). Proiectul expozițional este o colaborare cu Muzeul Brăilei „Carol I”.
Q în ultimul deceniu cercetările arheologice efectuate în zonele urbane au permis și descoperirea de recipiente lucrate în serie, de la servicii de masă din faianță și porțelan. Majoritatea acestora au fost fabricate de manufacturi occidentale și au pătruns în spațiul Țărilor Române (ulterior al Principatelor), pe diverse căi, prin intermediul negustorilor (ruși,turci, armeni și greci). Expoziția temporară aduce în prim plan aceste mărfuri, alături de ceramica ștampilată otomană. Produsele din lut, faianță și porțelan pătrundeau prin porturile Dunării, iar Brăila era unul dintre acestea. Dintre vasele și obiectelor din lut descoperite pe teritoriul fostei kaza a Brăilei etalăm pipe, boluri, sfeșnice, căni, cești, unele ștampilate, în privința recipientelor din faianță și porțelan, acestea au fost produse în manufacturi occidentale (Anglia, Franța, Germania) ori situate în Europa Centrală (Austria, Polonia, Cehia). Interesante sunt și produsele atelierelor răsăritene (Imperiul Rus).
Q O parte dintre obiectele colecției brăilene aparțin unor donații, dar multe dintre ele au fost descoperite pe teritoriul orașului sau în apropiere; cum este cazul cercetărilor arheologice de la Mănăstirea Măxineni (monument de secol XVII). Produsele serviciilor de masă (farfurii, căni, platouri, supiere) ori de servit ceai (cești, ibrice, strecurători) poartă mărcile unor cunoscute manufacturi engleze, precum Copeland Spode, Alcock, Wedgwood, Davenport din Staffordshire, Burslem, Longport orașe din importantul centru de olărie Stoke-on-Trent ori din Birmingham și Newcastle. Acestora se adaugă mărfurile franceze de la Lunéville și Sarequemines. Tematica vaselor expuse include o gamă variată precum scene mitologice, militare, aspecte londoneze de societate, plimbări în port sau motive decorative asiatice cu pagode și sălcii, toate aplicate prin imprimare. Culorile pregnant folosite sunt negru și albastru, mai rar mov sau roz.
Dacă obiectele și vasele din lut sunt din secolul al XVIII-lea, cele mai timpurii recipiente din faianță și porțelan au fost lucrate în prima jumătate a secolului al XIX-lea, iar cele mai târzii sunt de la jumătatea veacului următor.
p Expoziția temporară este deschisă în perioada 11 mai – 3 iulie 2022, interval de vizitare: luni-joi, orele 8.00-1630 și vineri, orele 8.00-14.00.