Sibiu: Hramul Bisericii din Dretea şi vernisarea unor monumente de Rusalii

Duminică, 7 iunie 2009

Zi de sărbătoare în Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului

Sărbătoarea de Rusalii, Pogorârea Sfântului Duh, duminică 7 iunie 2009, aduce o mare bucurie în lumea satului din Muzeul în Aer Liber din Dumbrava Sibiului, când, începând cu ora 10, se sărbătoreşte hramul Bisericii strămutată din satul Dretea, comuna Mănăstireni, judeţul Cluj.

Tot în această zi, după sărbătorirea hramului Bisericii din Dretea, la orele 12,00, vor avea loc vernisaje ale noilor monumente reconstruite în muzeu: o fierărie din Fundu Moldovei, judeţul Suceava, o cramă monocelulară din Pisteştii din Deal şi o pivniţă de la Bălăneşti, ambele din judeţul Gorj.

Vă invităm să luaţi parte la aceste importante sărbători din viaţa spirituală şi culturală a Muzeului în Aer Liber, alături de comunităţile din sânul cărora s-au adus aceste monumente.

79 G Biserica din lemn Pogorârea Sfântului Duh, Dretea, judeţul Cluj

Biserica din lemn cu hramul Pogorârea Sfântului Duh este originară din satul Dretea, comuna Mănăstireni, judeţul Cluj, zona etnografică Dealurile Clujului, subzona depresiunii Călăţele. Monumentul istoric, menţionat în lista Monumentelor Istorice din anul 1954, era plasat in situ pe un deal care domină aşezarea dinspre nord, deasupra gospodăriilor din sat, în mijlocul cimitirului.

Construcţia bisericii a fost datată, în anul 1672, după o inscripţie pe o Evanghelie făcută în data de 8 mai 1903, de preotul Ioan Leheny: „Sfânta biserică din Dretea, precum am aflat scris într-un Orologiu vechi s-au edificat în anul 1672, fiind preot Popa Mihai”.

Planimetric, biserica respectă planul tradiţional cu prispă deschisă, mărginită de stâlpi nedecoraţi, pronaosul (din care se urcă pe o scară în podul bisericii şi de aici în turnul clopotniţei) şi naosul cu absida altarului, în formă de patrulater neregulat.

Calităţile arhitecturale ale edificiului stau mărturie pentru măiestria şi ingeniozitatea meşterilor constructori ţărani, care au ridicat biserica folosind doar barda şi securea, lucru extrem de rar întâlnit la alte biserici din lemn, ceea ce îi conferă o valoare deosebită. La arhaismul tehnicii constructive se adaugă, paradoxal, deschiderea spre noutatea formei arhitecturale, biserica prezentând influenţe stilistice aulice, prin cupola tronconică de inspiraţie gotică, specifică construcţiilor similare edificate în piatră, care acoperă absida-altarul.

Biserica se remarcă prin forma deosebită a altarului (poligon din şase laturi dispuse neregulat), prin masivitatea tălpilor (10 m lungime, 50 cm lăţime, 20 cm grosime), prin tehnica de construcţie (bârne încheiate în coadă de rândunică, utilizându-se la fixarea elementelor constructive, cuie mari din lemn de stejar) şi prin forma neobişnuită a turnului încheiat în furci având prisma de secţiune trapezoidală şi nu dreptunghiulară, dispunerea excentrică cu 25 cm spre N şi nu central (ca la marea majoritate a bisericilor din lemn).

Turla se înalţă la 8 m deasupra unui acoperiş zvelt, unitar, care adăposteşte prispa simplă cu stâlpişori şi pereţi, dispuşi pe tălpi masive, ale căror bârne se încheie, în părţile superioare, în console. Simplitatea şi masivitatea se împletesc într-un ansamblu arhitectonic de dimensiuni mici spre mediu, singura piesă, deosebit de frumoasă, care prezintă un plus de decoraţie sculpturală fiind portalul uşii de la intrare.

Pictura este realizată (cu excepţia iconostasului pictat pe pânză, în anul 1742) în anul 1672, direct pe bârnele de lemn şi pe scândurile care acoperă tavanul pronaosului, bolta naosului şi cupola altarului, în tehnica tempera, incredibil de bine conservată şi de o excepţională valoare artistică.

Construită într-o perioadă în care majoritatea populaţiei săteşti nu ştia carte, iar limba liturgică era slavona, biserica a fost zugrăvită pe înţelesul populaţiei satului. Prezentă pe toată suprafaţa interioară a bisericii, tematizând fiecare spaţiu, a fost pe bună dreptate considerată Biblia în imagini a omului de rând, modul de tratare a scenelor şi personajelor sfinte de către zugravii populari influenţând, adesea, profund, mentalul şi imaginaţia ţăranilor.

Zugravii anonimi au pictat la Dretea conform Erminiei ecleziastice întâlnită în toate bisericile ţărăneşti din lemn.

Pronaosul, spaţiul destinat femeilor, prezintă teme cu personaje eminamente feminine: pe peretele de vest sunt înfăţişate Sfintele Muceniţe, pe peretele de nord, Sfintele Fecioare (mironosiţele, Maria Magdalena, Marta, Maria, Ioana, Salomeia şi Ana), iar pe peretele despărţitor dintre pronaos şi naos, în stânga intrării, Învierea lui Iisus, în dreapta intrării trei sfinte femei. Tavanul prezintă o temă arhaică, Bolta înstelată cu soarele şi luna, numită de cercetătorii fenomenului, creştinism cosmic.

În nava principală a naosului se disting patru registre principale. Primul registru, pictat pe semicalotă, prezintă episoade din Geneză: Crearea Evei, Păcatul strămoşesc şi Alungarea din Rai. În stânga intrării apar Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, iar în dreapta, Sfinţii doctori fără de arginţi, Cosma şi Damian. Al doilea registru, ilustrat pe fiecare arc al boltei, prezintă frize ale Sfinţilor Mucenici Militari, care încadrează medalioane cu scene din ciclul hristologic al Săptămânii Patimilor: Spălarea picioarelor ucenicilor, Sărutarea lui Iuda, Iisus la Ana, Iisus la Caiafa, Iisus la Pilat, Iisus la Irod, Batjocurirea lui Iisus, Drumul Crucii. Pe culmea boltei, în cadrul registrului al treilea , sunt redate în medalion personajele care conduc cerurile şi întreaga creaţie: Sfânta Treime, Maica Domnului cu pruncul Iisus, Sfinţii Heruvimi. Catapeteasma, piesa cea mai valoroasă a decoraţiei pictate, se remarcă prin realizarea stilistică deosebită a scenelor, Răstignirea şi Friza Apostolilor, având în centru scena Deisis. Inscripţia este pictată în partea stângă a iconostasului, datând decoraţia şi având ca text: „Acest fruntariu svuntu l-au răscumnărat Nistor Gheorghe cu feciorii, cu Gherman şi Nistor şi cu Gavrilă şi cu gazda lor Maria Pătrului, pomeniri loru pomenire veci pomenire loru, anul de la Christos 1742 „.

Altarul are o scenografie determinată de funcţionalitatea spaţiului, aici fiind figurate, pe pereţii absidei, scene ca Euharistia, Jertfa lui Isac şi Teoria Sfinţilor ierarhi (Sfântul Arhidiacon Ştefan, Sfântul Ioan Gură de Aur, SfântulVasile cel Mare), iar pe cele şapte laturi ale cupolei de formă neregulată, Sfinţii arhangheli şi îngeri, Sfinţii prooroci, Maica Domnului în glorie, Liturghia Îngerească. Iisus în glorie şi Sfânta Treime, în centrul cupolei .

Biserica a fost demontată (octombrie 2003) şi reconstruită în muzeu (mai-august 2004) de unul dintre cei mai mari meşteri restauratori de biserici ai zilelelor noastre, Gavrilă Hotico, originar din comuna Ieud, judeţul Maramureş, reprezentând a treia generaţie de meşteri, cu o activitate prodigioasă în domeniul restaurării bisericilor din lemn (peste 60 de biserici restaurate, 9 construite şi 12 strămutate), din familia Hotico.

Finalizările lucrărilor de reconstrucţie şi restaurare au avut loc în cursul anului 2004 (în ceea ce priveşte recontrucţia) şi în anul 2006 (când s-au finalizat lucrările de restaurare ale picturii), fiind sfiinţită de un sobor de preoţi conduşi de Î.P.S Laurenţiu Streza, avându-l ca invitat pe Î.P.S Bartolomeu Anania.

Biserica din lemn Pogorârea Sfântului Duh, din Dretea este considerată una dintre cele mai frumoase (prin pictura sa) biserici din lemn din România, o adevărată Capelă sixtină, fiindu-i redată funcţia slujitoare, cultică, prin slujbele duminicale sau speciale, ocazionate de obiceiurile şi sărbătorile tradiţionale de peste an. Prin aşezarea sa în inima satului olarilor din muzeu, ea a redevenit acel axis mundi, centrând întreg universul satului românesc de odinioară.

(extras din Catalogul Muzeului Civilizatiei Populare Traditionale ASTRA – Dumbrava Sibiului –, Sibiu, Editura ASTRA Museum, 2008)