Sinaia: OBIECTUL LUNII IULIE – Armura de tip maximilian, atelier german, a doua jumătate a secolului al XVI-lea, la Muzeul Național Peleș

„Armura, deși grea, rămâne o povară mândră în care bărbatul va sta întotdeauna drept”. (Mark Twain)

Armura face parte din categoria armelor de apărare individuală, iar parcursul istoric al acesteia cunoaște trei etape principale: evoluția lentă, cu multiple încercări de îmbunătățire (până în secolul al XV-lea), apogeul execuției armurii – prin suplețe, elganță și eficiență – (secolele XV-XVI) și declinul ei (prima jumătate a secolului al XVII-lea). Apariția armelor de foc a dus, în mod firesc, spre renunțarea treptată la piesele de armură, singura parte a armurii rămasă în uz, la acel moment, fiind cuirasa (armura care proteja pieptul și spatele), realizată dintr-un metal mai gros, rezistent glonțului muschetei.

Spre deosebire de armatele moderne, unde unui soldat i se furnizează echipament de către Guvern, în Evul Mediu cavalerilor și nu doar acestora, li se impunea să-și procure armele și armurile. Acest lucru se datora, parțial, cheltuielilor, deoarece nu exista un guvern central care să susțină costurile în acest sens. Purtarea armelor și a armurii nu era doar un drept, ci și o obligație, contribuind astfel, fiecare în parte, la apărarea comună. Sancțiunile pentru nerespectarea acestei obligații puteau ajunge la amenzi sau chiar la mutilare fizică.

Pe lângă aspectul strict militar al armurii, merită menționat și cel estetic. Moda civilă și armura s-au inspirat reciproc. Tendințele modei civile au fost natural influențate de silueta armurii, în timp ce armura a încercat să imite detaliile și designul costumului civil.

În colecția de arme a Muzeului Național Peleș, predomină armurile de proveniență germană, datorită, desigur, rădăcinilor dinastice ale regelui Carol I, dar și importanței atelierelor germane, unii dintre principalii producători de armuri din Europa.

Obiectul lunii iulie este o armură germană de tip maximilian (Maximilian I, 1493-1519), cu cască armet, realizată în atelier german, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea (1551-1600).

Această armură a fost achiziționată de către expertul în arme medievale, vienezul Julius Ernst Scheurer, pentru colecția de arme a regelui Carol I. Iată ce nota într-una dintre scrisorile lui către comanditarul Carol I (desenul în peniță, realizat cu o deosebită acuratețe, este însoțit de o descriere a piesei):

„Armură din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Coiful sferic cu creastă joasă și vizor ascuțit, ușor deteriorat.

Piesele axilare cu unghi ascuțit, sunt formate din 7 plăci, fixate pe suporturile multiple pentru gât așezate prin intermediul unor stifturi de răsucire.

Pieptarul este ușor rotunjit, are o creastă ascuțită (brusc), rotunjită (Tapulbrust) și poartă un însemn.

Mânecile închise cu cleme unghiulare în forma unei jumătăți de scoică.

Mănușa dreaptă este incompletă.

Ciorapi mulați, plăci pentru genunchi, armura gambei (cea anterioară) cu creastă.

Pantofii cu verigi flexibile, semiascuțiți (așa numitul cioc de rață), compleți.

Notă:

Armura este originală, doar puțin deteriorată, unele mici piese trebuie înlocuite, precum și câte ceva la centură. Ușor curățată.

În cazul unei achiziții armura va trebui preluată de client, însă călătoria necesită o singură zi.

Îmi permit să remarc, cu supunere, că am cuvântul proprietarului respectiv pâna în Decembrie”.

Cască armet cu vizieră mobilă, tijă port penaj.

Pieptar bombat cu nervură proeminentă, armură de braţ cu lame mobile şi cotiere. Mănuşă cu degete articulate. Braconieră din două lame şi tasete din patru lame articulate, între ele fragmente de zale. Genunchieră rotunjită cu aripioare laterale şi încălţăminte model cioc de raţă. Pe pieptar la partea superioară marcă de atelier.

Text: Raluca Romok, muzeograf