Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Sinaia: OBIECTUL LUNII IUNIE – FOTOLIU (Design realizat de regina Maria), 1909, la Muzeul Național Peleș

1 iunie, 2021 - 30 iunie, 2021

OBIECTUL LUNII IUNIE
FOTOLIU
Design realizat de regina Maria
Școala de Arte și Meserii Sinaia, 1909
Lemn de tei, stucat, pictat, aurit; stofă
Nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii și a țarului rus Alexandru al II-lea, fiica ducelui Alfred de Edinburgh, principe de Saxa Coburg-Gotha, și a ducesei Maria Alexandrovna a Rusiei, regina Maria a fost una dintre cele mai importante personalități ale istoriei naționale, figură emblematică a României moderne.
De o frumusețe încântătoare, inteligentă, fermecătoare, plină de talent pentru pictură, pentru scris, pentru călărie, regina Maria era imaginea totală a entuziasmului constructiv, cu trăiri năvalnice și plenare, ce a căutat frumosul în tot ce o înconjura, în climatul său și, în special, în natură.
Impulsionată de rigiditatea și severitatea stilului de viață impus de regele Carol I, dar și fascinată de libertatea de expunere, gândire și acțiune pe care o manifesta Art Nouveau-ul, stil artistic ce a înflorit în ultimii ani ai secolului al XIX-lea și la începutul secolului al XX-lea, Maria a simțit să aducă o schimbare în ambientul reședințelor sale regale.
Încă principesă în acea perioadă, aceasta și-a dedicat timpul liber amenajării Castelului Pelișor, castel ce devenea astfel imaginea fidelă a gusturilor sale în materie de frumos, dezvăluind personalitatea sa îndrăzneață, misterioasă, romantică. Talentată, principesa Maria nu a copiat fidel stilul Art Nouveau, ci și-a dorit să creeze propriul stil artistic, „un amestec al stilului neoromânesc, cu stilul Art Nouveau, elemente bizantine și etnografice”. A comandat arhitectului Liman și decoratorului vienez Bernhard Ludwig, interioare luminoase, primitoare, decorate după tendințele noului stil decorativ, și a realizat design-ul mai multor piese de mobilier într-o concepție novatoare.
„Mobilele prințesei se deosebesc prin simplitatea liniilor, prin adaptarea perfectă la scopul cărora sunt destinate și prin modul discret și distins prin care sunt întrebuințate podoabele artistice – mai ales florile”.
Pasiunea arzătoare a reginei Maria pentru flori se regăsește astfel în creațiile sale, floarea de crin apărând aproape obsesiv. Fapt ilustrat și de fotografiile realizate la reședințele sale regale unde se remarcă abundența acestei flori. Crinul a fost una dintre cele mai îndrăgite flori ale reginei Maria, pe care l-a descoperit încă din tinerețe, descriindu-l astfel: „minunat, frumos, nobil, cu tija înaltă și flexibilă având în ea ceva sacru, amintind de crinul frescelor religioase. Iar parfumul său, miros penetrant, îmbătător deasupra tuturor. El mă amețea și mă învăluia cu o încântare ce izvora dintr-o lume biblică legendară”. Simbol al purității prin culoarea sa albă, crinul ilustrează inocența, castitatea, dar și uitarea de sine în seama lui Dumnezeu. De asemenea, crinul heraldic cu sașe petale simbolizează gloria.
Despre dragostea sa pentru flori și frumoasele sale creații artistice, Nichifor Crainic spunea în Icoanele vremii: „Regina Maria nu s-a sfiit să ne arate că în fața unui crin cu miezul galben ca o fărâmă de lună, ori în fața unui stânjenel cu petale vinete ca cerul de seară, sufletul său știe să îngenuncheze evlavios, ca al oricărui îndrăgostit de armonia culorilor și liniilor. Sufletul acesta de o finețe rară a plutit cu pajura măiastră în împărăția basmelor…a răsfrânt în limpezimea lor căderea apelor, s-a deschis cu zorile și s-a întristat cu asfințitul…ca să se adune în urmă ca izvoarele, în matca operei de artă”.
În Castelul Pelișor se află expus un scaun pictat de regina Maria cu motivul crinului cu cinci petale. Inspirat de piesele de mobilier realizate de Baillie Scott, scaunul are o formă modernă, cu spătar înalt, linii drepte, epurate de ornamente. Piesa de mobilier a fost realizată în atelierele Școlii de Arte și Meserii din Sinaia și este lucrată în lemn de tei aurit pe întreaga suprafață cu foiță de aur.
Text: Alexandra Ghioarcă, muzeograf

Details

Start:
1 iunie, 2021
End:
30 iunie, 2021
Event Categories:
,

Organizer

Muzeul Național Peleș – Sinaia
View Organizer Website

Venue

Muzeul Național Peleș
Str. Peleșului nr. 2
Sinaia, Prahova 106100 Romania
+ Google Map
View Venue Website