Loading Events

« All Events

  • This event has passed.

Slatina: expoziție gastronomică de preparate tradiționale oltenești, luni, 8 noiembrie 2021, ora 16,30

8 noiembrie, 2021

Muzeul Județean Olt în colaborare cu Liceul Tehnologic „P. S. Aurelian” din Slatina organizează luni, 8 noiembrie 2021, ora 16,30, la sediul muzeului, de pe strada Ana Ipătescu nr. 1 o inedită expoziție gastronomică de preparate tradiționale oltenești.
Modurile în care hrana este obţinută, în care ea este preparată şi consumată, sunt mediate de reguli şi tradiţii, cât şi de contextul natural în care o comunitate vieţuieşte. Preocuparea pentru procurarea hranei, pregătirea şi consumul ei, ne urmăreşte pe parcursul întregii vieţi, de la naştere până la moarte.
Practicile, tehnicile, simbolurile, obiceiurile privitoare la gastronomia unei comunităţi fac parte din modelul unei culturi şi sunt importante în cunoaşterea identităţii comunităţii respective.
Femeia de la ţară întotdeauna făcea semnul crucii înainte de a se apuca să frământe coca pentru pâine. Această expoziţie am gândit-o în ideea că foarte puţini dintre noi îşi mai aduc aminte de obiceiurile făcute de bunicele noastre înainte de a găti sau de a se aşeza la masă. Şi, ca să amintim doar câteva asemenea exemple, putem menţiona semnul crucii, pe care femeia de la ţară îl făcea întotdeauna înainte de a se apuca să frământe coca pentru pâine, operaţiune care, de asemenea, mereu trebuia făcută înainte de răsăritul soarelui şi nu mai târziu. Tot semnul crucii îl făceau părinţii şi bunicii noştri la sfârșitul meselor.
Acum, actul preparării şi cel al consumării hranei au devenit gesturi aproape banale, automate, dar ar trebuie să ne reamintim că prepararea hranei pentru o masă reprezenta, de fapt, un întreg ansamblu de ritualuri atât pentru trup, cât şi pentru suflet.
Gesturile cotidiene, cum ar fi cel al preparării hranei, cad, deseori, într-o platitudine uzuală. Gătitul este un act ce poate părea banal, dar această necunoaștere poate fi risipită de îndată ce încercăm să pătrundem în seva acestui ritual familiar, cu origini ancestrale ce dovedesc legătura implicită dintre spiritualitate, bucatele gătite și gesturile săvârșite pentru pregătirea hranei.
Prin această expoziție, în care vor fi prezentate obiecte care se regăseau, odinioară, într-o bucătărie tradițională – vatra cu țestul de pământ, tiuga pentru sare, putineiul pentru bătut laptele, ne propunem să redescoperim, alături de publicul nostru vizitator, amprenta zonală a bucătăriei tradiționale oltenești.
Vă așteptăm cu drag!

Details

Date:
8 noiembrie, 2021
Event Category:

Organizer

Muzeul Județean Olt – Slatina
View Organizer Website

Venue

Muzeul Județean Olt – Slatina
Str. Ana Ipătescu nr. 1
Slatina, Olt Romania
+ Google Map
View Venue Website