Timișoara: Exponatul lunii septembrie la Muzeul Național al Banatului | CUȚIT BALCANIC DE TIPUL BICHAQ

Singurul BICHAQ existent în colecția Muzeului Național al Banatului a fost realizat în anul 1879 la Sarajevo, Bosnia, fiind înregistrat în colecția muzeului în ianuarie 1959.

Consolidarea autorităţii otomane în Balcani a dus la modificări importante în ceea ce priveşte modul de viaţă al populaţiei creştine autohtone. În locul producţiei de tip rural, definitorie pentru perioada medievală, după cucerirea otomană, în mediul urban s-au dezvoltat meşteşugurile şi odată cu acestea a înflorit comerţul. În multe oraşe din Kosovo şi Metohija, Bosnia și Herţegovina, Muntenegru, Macedonia, nordul Albaniei, Serbia, Bulgaria şi Grecia, în sec. XVII-XVIII, dar mai ales în sec. al XIX-lea, producţia artizanală meşteşugărească de armament a cunoscut o dezvoltare importantă. În centrele mai sus amintite se produceau arme atât pentru nevoile locale, cât şi pentru comercializarea lor în alte provincii ale Imperiului otoman. Armurăriile au cunoscut o dezvoltare deosebită, mai ales în paşalâcurile periferice ale Imperiului (Bosnia), dar şi în teritoriile în care autoritatea otomană era slăbită, iar pericolul anarhiei era cât se poate de real (nordul Albaniei).

În anii dominației otomane, pe cuprinsul Peninsulei Balcanice au fost realizate numeroase arme albe de mici dimensiuni, din categoria cărora amintim cuțitul cu un singur tăiș cunoscut sub denumirea de bichaq, pumnalul încovoiat sau hangerul și mai puțin utilizatul pumnal de sorginte caucaziană, kindjal-ul.

Dintre toate aceste arme albe de mici dimensiuni, singurul care a fost produs pe scară largă în Balcani și asupra căruia meșterii locali și-au lăsat amprenta în timp este cuțitul simplu, bichaq-ul. Bichaq-ul realizat în spațiul bosniac, mai cu seamă în centrul armurier de la Sarajevo, se caracterizează printr-o serie de particularități: mânerul era placat cu plăsele din fildeș, imitând la o scară mult redusă plăselele de iatagan, cu mici ”urechiușe” în partea superioară a capului mânerului și multiple încrustații din alamă sau alte metale în corpul piesei. Teaca unui astfel de bichaq balcanic era făurită din lemn și placată în întregime cu tablă de alamă gravată simplu, în zig-zag, sau decorată prin batere. Deseori pe lamele acestor cuțite erau damaschinate decoruri orientale, fiind trecut de asemenea numele centrului armurier și anul făuririi piesei.

Descriere: lama din oţel este curbată, cu vârful uşor îndoit spre muchia exterioară, cu tăiş la muchia interioară și muchie exterioară netăioasă, vârful fiind ascuţit. În partea exterioară a lamei, lângă muchia netăioasă, pe toată lungimea lamei, există un decor damaschinat cu fir din argint, cu ornamente vegetale stilizate care încadrează două inscripţii („SARAJEVO” şi anul „1879”), realizate în aceeaşi manieră cu decorul vegetal. În partea interioară a lamei, lângă muchia netăioasă, aproape pe toată lungimea, este vizibilă o inscripţie cu litere arabe, flancată de ornamente vegetale stilizate. Parazvana prezintă un decor tipic balcanic, o gravură în formă de zig-zag. Mânerul din lemn se termină în partea superioară cu un cap evazat, de forma a două urechi semicirculare alipite, îndoite spre tăişul lamei. Mânerul este o adăugare ulterioară (restaurare în cursul anului 2010), originalul din fildeş, de formă cilindrică și cu încrustaţii metalice păstrându-se într-o formă fragmentară. Teaca din lemn este îmbrăcată în totalitate cu tablă subţire de alamă. Alama este decorată la extremităţi cu gravuri geometrice, perpendiculare pe axul tecii (de forma unor linii paralele), iar în zona mediană teaca este decorată cu gravură de tipul zig-zag-ului balcanic.

Exponatul este expus în holul de la etajul 1 al Bastionului Maria Theresia și poate fi vizitat de marți până duminică, în intervalul 10:00 – 18:00.