- This event has passed.
Tulcea: Exponatul Lunii Martie – tabloul Cântăreața cu lăuta de Theodor Aman
14 martie, 2013 - 30 martie, 2013
Institutul de Cercetări Eco-Muzeale Tulcea vă invită la Muzeul de Artă pentru a viziona Exponatul Lunii Martie: tabloul Cântareața cu lăuta de Theodor Aman
Personalitate complexă, pionier al impresionismului și gravurii în România, Theodor Aman s-a născut pe 20 martie 1831 la Câmpulung Muscel, tatăl său fiind macedonean iar mama grecoaică. A studiat la Craiova cu pictorul Constantin Lecca iar la București l-a avut ca profesor pe Carol Wallenstein. La Paris studiază cu Michel Drolling și Francois Picot. A fost un mare admirator al lui Watteau, Rubens, Delacroix, Ingres, Courbet, Couture. Extrem de prolific (3000 de lucrări), a pictat portrete, naturi statice, peisaje, autoportrete și scene istorice și de bătălie. Pe lângă pictură, arhitectura, muzica, gravura și literatura i-au suscitat interesul. A contribuit la îmbunătățirea statutului artistului în societatea românească, prin fondarea Universității de Belle Arte din București, în 1864. Moare la București, în 1891, la 60 de ani.
Aparținând generației de la 1848, idealurile revoluției și-au lăsat amprenta asupra creației sale artistice. La Paris, se împrietenește cu Iscoveanu, Bolintineanu, Bolliac, iar Nicolae Bălcescu îi sugerează concepția patriotică în artă. Ca pictor, a participat la asediul de la Sevastopol și la bătălia de la Alma (Crimeea). Tabloul Bătălia de la Oltenița, cumpărat de sultan la Constantinopol, este acela care i-a prilejuit călătoria din 1854 în Orient. Impresia puternică lăsată de peisajele pitorești și de obiceiurile ciudate s-a reflectat în desenele sale de atunci și în unele tablouri de mai târziu, printre care se numără și Cântăreața cu lăuta . (sursa: http://biografii.famouswhy.ro/theodor_aman/ , http://www.urbangallery972.com/product_cat_339.html , http://karina-lumeanoastra.blogspot.ro/2010/03/theodor-aman.html )
Așadar, nu ezitați să începeți primăvara cu acorduri exotice din secole apuse, la Muzeul de Artă, str. Grigore Antipa nr. 2, tel. 0240 513249.