Mogoșoaia: lansarea cartii Principelui George Bibescu (1834-1902), Hacia Mexico, 1862, batallas y retirada de los seis mil

Sambata, 2 iulie, orele 17, are loc la Palatul Mogosoaia, in prezenta Excelentei Sale doamna Maria Cristina de la Garza Sandoval, lansarea cartii Principelui George Bibescu (1834-1902), Hacia Mexico, 1862, batallas y retirada de los seis mil, aparuta in limba franceza la Paris in 1887, si tradusa acum, pentru prima oara, in limba spaniola, de Cristina Bercuci.

Scriitor si istoric militar distins cu Crucea Legiunii de Onoare in 1889, George Bibescu, maior al armatei franceze, isi publica notele din campania in Mexic la care a participant activ ca locotenent al Statului Major al generalului de Lorencez, mai intai ca jurnalul unei batalii pierdute si al retragerii (Puebla, 5 mai 1862) in 1872, apoi, la 1887, ca descriere monografica a Mexicului si cronica a incursiunilor corpului expeditionar francez.

invitatie mexic_Page_1

Volumul, tiparit prin grija Ambasadei Mexicului la Bucuresti, contine ilustratiile si plansele descriptive ale bataliilor, publicate prima data la 1872 si datorate lui Paul Leon Jazet, martor al evenimentelor.

Prezentarea cartii va fi urmata de un coktail oferit in loggia palatului Mogosoaia de ambasada Mexicului.

Manager (Director general), Bogdan Cornel Popa

Mogoşoaia: expoziţia „gucken wir mal / să aruncăm” o privire la Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti

Finalul rezidenţelor Mogoşoaia – Düsseldorf, acordate ca urmare a parteneriatului dintre Centrul Cultural Palatele Brâncoveneşti şi Kulturampt Düsseldorf, va fi marcat joi, 1 iulie, orele 19,00 la Casa Artelor de la Palatele Brâncoveneşti, prin expoziţia gucken wir mal / sa aruncăm o privire, care-i are ca protagonişti pe SENTA CONNERT şi invitaţii ei, VICTORIA şi MARIAN ZIDARU, ULRIKE KESSL şi JULIA VAN KOOLWIJK.

Senta Connert este artist conceptual preocupat de artele textile, de expresiile cele mai diverse ale artei textile dar şi de relaţia dintre autor – idée – material şi realizator, respectiv materializare a conceptului prin acţiunea unui terţ a cărui necesară prezenţă este, de regulă, ignorată. Expoziţia ne propune o privire atentă asupra acestei relaţii complexe şi dinamice.

Cu aceeaşi ocazie, Cristina David, bursiera noastră, va prezenta filmul video realizat în cursul rezidenţei sale de creaţie la Düsseldorf. Moderatorul întâlnirii artiştilor cu publicul este criticul de artă Erwin Kessler.

Parteneri media: Calendar evenimente, Senso Tv, Modernism.ro, Diseara.ro

 

Doina Mândru

Prezentarea Centrului de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” în Ghidul muzeelor de la CIMEC

Mogoşoaia: Integrala cântecelor poloneze pentru voce şi pian de Frederic Chopin

 

Eveniment extraordinar la Palatul Mogoşoaia. Integrala cântecelor poloneze pentru voce şi pian de Frederic Chopin, va răsuna duminică 20 iunie, de la ora 17,00 în Sala Scoarţelor.

Protagoniste vor fi: Alicja Węgorzewska-Whiskerd una dintre cele mai importante voci ale Poloniei, câştigătoare a numeroase premii, o mezzosoprană cu apariţii pe scene importante europene şi pianista Luminiţa Berariu.

Pentru o seară Chopin de neuitat o pţional se va asigura transport de la Piaţa Chibrit, staţia de metrou 1 mai, preţul unei călătorii dus-întors fiind de 6 lei. Microbuzele spre Palatul Mogosoaia vor pleca la ora 16.

Intrarea la concerte este liberă

Partener – Institutul Polonez.

Parteneri Media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, N24 plus, Tvr Cultural, Port.ro, Şapte seri, Senso TV, Calendarevenimente.ro

Director general,

Dan Iulian Croitoru

Prezentarea Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” în Ghidul muzeelor de la CIMEC

Mogoşoaia: 11 pe Drumul spre celebritate

11 pe Drumul spre celebritate

Radio Romania Cultural şi Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti” vă invită sâmbătă 5 iunie, ora 11, la Palatul Mogoşoaia, unde se va desfăşura finala concursului “Drumul spre celebritate”.

La competiţia, care a debutat în ianuarie şi care a avut 11 etape, au luat startul 84 de tineri muzicieni, iar dintre acestia, un juriu alcătuit din peste 1000 de elevi şi profesionişti, au selectat 11 finalişti.

Juriul prezidat de Oltea Şerban Pârâu – director al Corurilor şi Orchestrelor Radio şi Redactor Şef al Radio Romania Cultural, va avea misiunea dificilă de a-i alege pe cei mai buni dintre cei buni.

Pentru concertul care va desemna câştigătorii, opţional, se va asigura transport de la Piaţa Chibrit, staţia de metrou 1 mai, preţul unei călătorii dus-întors fiind de 6 lei. Microbuzele spre Palatul Mogosoaia vor pleca la ora 10.

Intrarea este liberă

Parteneri: Clubul Rotary Bucureşti şi ExcesMusic, prin Programul Oportunităţi la tine acasă.

Parteneri Media: N24 plus, Tvr Cultural, Senso TV, Port.ro, Şapte seri, Calendarevenimente.ro, Senso tv.

Director general,

Dan Iulian Croitoru

Prezentarea Centrului de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului”
în Ghidul muzeelor de la CIMEC

 

 

Mogoşoaia: Pianista Ioana Maria Lupaşcu în recital la Palatul Mogoşoaia

 

Ioana Maria Lupaşcu, discipolă a lui Lazar Berman, solistă a Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploieşti, una dintre cele mai apreciate pianiste ale generaţiei tinere este protagonista recitalului de duminică 30 mai, ora 17, de la Palatul Mogoşoaia. În Sala Scoarţelor vor răsuna opusuri de Frederic Chopin şi Robert Schumann.

Evenimentul se înscrie în cadrul Stagiunii „Muzica la Palatele Brâncoveneşti”, ediţa a II-a, organizată de Centrul Cultural “Palatele Brâncoveneşti”.

Pentru concertele de la Palatul Mogoşoaia, opţional se va asigura transport de la Piaţa Chibrit, staţia de metrou 1 Mai, preţul unei călătorii dus-întors fiind de 6 lei. Microbuzele spre Palatul Mogosoaia vor pleca la ora 16.

Intrarea la concerte este liberă

Parteneri Media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, N24 plus, Tvr Cultural, Port.ro, Şapte seri, Calendarevenimente. ro

Director General,

Dan Iulian Croitoru

Prezentarea Centrul de Cultură „Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului” în Ghidul muzeelor de la CIMEC

Mogoşoaia: Pisici muzicale – grafică şi colaj la Palatul Mogoşoaia

Cristina Tăutu, „Grafica şi colaj“ din 2 mai, sub bolta Foişorului de la palatul Mogoşoaia

Cristina Tăutu a studiat grafica la Universitatea de Arte Bucureşti cu profesorul Mihai Mănescu. După absolvire, (1996) expune instalaţii şi colaj grafic la Căminul Artei (2001 şi 2005), la Galeria Hag în 2002 şi la Atelier 35 unde utilizează intens fotografia în colajele propuse. Grafician cu vocaţie de suprarealist, Cristina Tăutu descoperă cu fiecare piesă dimensiunea fantasticului în cotidian, practicând un colaj intens colorat, a cărui plasticitate postcubistă recuperează fertil experienţe din domeniul decorativelor.

Seria Pisicilor muzicale apare ca o suită de fantasme chagalliene, dansând pe arii de jazz, unduind siluete fine dar riguros geometrice, ca şi cum tocmai descind din carnetele lui Paul Klee, apoi cu scurtă reverenţă, dispar strecurându-se printre foiţele de hârtie japon, diafan colorată. Sunt doar o fugară apariţie, făpturi misterioase, simpatic-bizare sortite să dea viaţă unor colaje de-o materialitate rafinat colorată şi bogată în sugestii tactile.

Exemplu de grafică modernă de cabinet, ca şi de ilustraţie pentru o carte suprem preţioasă, aceste colaje merită nu doar privite, ci gustate şi colecţionate atent.

Vernisajul expoziţiei va avea loc duminică, 2 mai, la ora 18,00.

Partener media: calendarevenimente.ro

Doina Mândru

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Mogoşoaia: Tradiţia ţărănească – expoziţie Liana şi Dan Nasta la Palatul Mogoşoaia

Tradiţia ţărănească este titlul sub care Liana şi Dan Nasta expun o inedită selecţie din bogata lor colecţie la Palatul Mogoşoaia şi în Casa Artelor între 17 aprilie si 20 iunie a.c.

Expoziţia constituie o paralelă la tradiţia aulică prezentată în sălile de la etajul palatului, accentuând vitalitatea temelor, varietatea surselor de inspiraţie şi, mai ales, spiritul liber, rafinat creator al artei populare. Două remarci se impun: nobila aşezare a scoarţelor, a lăzilor de zestre, icoanelor pe sticlă şi vaselor ceramice în sălile scunde ale parterului, refac o intimitate proprie interiorului boierului de ţară, casei preotului sau celei a învăţătorului, luminătorii satului care, de-a lungul vremurilor, au preţuit, păstrat şi transmis tezaure de artă. A fost apoi rolul colecţionarilor, începând cu anii ’30 ai modernismului românesc, să reevalueze şi să repună în circuitul larg, după exemplul lui Tzigara Samurcaş, puţin cunoscuta moştenire culturală. Liana şi Dan Nasta sunt colecţionari formaţi în această atmosferă de renaştere culturală şi naţională iar colecţia adunată de ei cu sacrificii şi gust sigur reflectă culmi ale spiritualităţii româneşti de pe tot cuprinsul istoric al ţării.

Partener media calendarevenimente.ro

Doina Mândru

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Mogoşoaia: parada maştilor pentru copii

 

PROIECT EDUCATIONAL PENTRU COPII

TEMA VENETIANA

PARADA MASTILOR

Centrul Cultural Palatele Brancovenesti invita copii cu varsta cuprinsa intre 6-14 ani la <<Parada Mastilor >>, un proiect inspirat din Carnavalul de la Venetia.

Titlul evenimentului este şi un pretext pentru a provoca copii la creativitate şi a le dezvolta abilitătile de exprimare in forme şi culori, cu ajutorul materialelor ce vor fi asigurate de catre Palatul Mogosoaia.

Pentru derularea evenimentului, primele intilniri vor fi dedicate unor scurte introduceri paralele, intre istoria / arhitectura Venetiei si cea a Palatului Mogosoaia.

Finalizarea acestei actiuni va avea loc in jurul datei de 1 iunie, in Foisorul Palatului Mogosoaia, acolo unde se va derula <<Parada Mastilor>>.

Evenimentul va fi urmat de o expozitie continind mastile realizate de copii, la care vor fi invitati si parintii copiilor, artisti plastici, profesori care să evalueze/admire creatiile micilor artisti.

Intilnirile vor avea loc sambata si duminica, incepand cu orele 11.

coordonator,

Aura Cosoreanu

relatii la tel. 0723003337

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Mogoşoaia: Recital – Alexandru Anastasiu la Palatul Mogoşoaia

CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCURESTI

“Palatele Brâncoveneşti de la Porţile Bucureştiului”

Strada Valea Parcului nr. 1, Mogoşoaia, Ilfov

Tel. 021-350 66 19; fax 021-350 66 18

COMUNICAT DE PRESA

Unul dintre cei mai valoroşi reprezentanţi ai tinerei generaţii de muzicieni – vibrafonistul ALEXANDRU ANASTASIU, va prezenta, duminică 21 martie de la ora 17, în Sala Scoarţelor a Palatului Mogoşoaia, teme celebre create de Robert Schumann şi Frederic Chopin, în versiuni originale.

Recitalul se înscrie în cadrul Stagiunii “Muzica la Palatele Brâncoveneşti”, ediţia a II a, eveniment organizat de Centrul Cultural “Palatele Brâncoveneşti”.

Pentru concertele de la Palatul Mogoşoaia, opţional se asigură transport de la Piaţa Chibrit, staţia de metrou 1 mai, preţul unei călătorii dus-întors fiind de 6 lei. Microbuzele spre Palatul Mogosoaia vor pleca la ora 16.

Intrarea la concerte este liberă.

Parteneri Media: Radio Romania Cultural, Radio Romania Muzical, N24 plus, Tvr Cultural, Port.ro, Şapte seri.

Dan Iulian Croitoru

Director general

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC

Mogoşoaia: 12 spectacole-concurs intitulate „Drumul spre celebritate”

Radio România Cultural şi Centrul Cultural “Palatele Brâncoveneşti”

netezesc tinerilor artişti „Drumul spre celebritate”

În perioada ianuarie-iunie 2010, Centrul Cultural „Palatele Brâncoveneşti” şi Radio România Cultural organizează la Palatul Mogoşoaia 12 spectacole-concurs intitulate Drumul spre celebritate, în cadrul proiectului Mogoşoaia – Palatul speranţelor.

Proiectul îşi propune promovarea tinerilor muzicieni talentaţi, crearea şi educarea unui nou public de muzică clasică, familiarizarea tinerilor spectatori cu lumea artei sunetelor şi, prin vizitarea ghidată a Palatului Mogoşoaia, introducerea în lumea artei şi a istoriei.

Spectacolele se vor desfăşura bilunar, sâmbăta dimineaţă, începând cu ora 11,00 şi vor fi înregistrate şi difuzate la Radio România Cultural începând din luna martie, duminica, de la ora 14. Fiecare ediţie va fi dedicată unui instrument sau unui grup de instrumente şi va avea ca invitat un maestru al instrumentului respectiv, care va răspunde întrebărilor din public şi va susţine un microrecital.

Aşadar Radio România Cultural şi Centrul Cultural “Palatele Brâncoveneşti” vă invită sambata, 27 februarie 2010, ora 11,00, să participaţi la descoperirea tinerilor muzicieni talentaţi de astăzi şi să fiţi martori la Drumul lor spre celebritate, într-un proiect coordonat de Sebastian Crăciun.

Invitat flautistul Ion Bogdan Ştefănescu – solist instumentist la Filarmonica George Enescu.

Partener: ExcesMusic, prin programul Oportunităţi la tine acasă.

Parteneri media: Radio România Cultural, TVR Cultural, N 24, Şapte seri, port.ro

Director general,

Dan Iulian Croitoru

Prezentarea muzeului în evidenţa CIMEC