București: concert-conferinţă Oedip pe înţelesul tuturor, joi, 17 august 2017, la ora 18.00

Muzeul Naţional Cotroceni în colaborare cu Muzeul Naţional George Enescu organizează joi, 17 august 2017, la ora 18.00 un concert-conferinţă Oedip pe înţelesul tuturor.

Se va prezenta evoluţia operei compozitorului din prima jumătate a secolului al XX-lea, perioadă în care George Enescu a compus capodopera universală Oedipe.

Vor fi prezentate afişe, fotografii și elemente muzicale, cum a luat naştere ideea operei şi concepţia dramaturgică.

Vă invităm la eveniment.
Accesul se face de la ora 17.15 în baza invitaţiei şi a actului de identitate în original.
Vă rugăm confirmaţi prezenţa dumneavoastră (nume, prenume, CNP) la relatiipublice@muzeulcotroceni.ro sau 021 317 31 06.
Vă aşteptăm.

București: Trio Huillet. Concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism

„Trio Huillet” în concert la cea de-a IV-a ediție a evenimentului
SUFLET ÎN CULORI – Concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism
Sâmbătă, 1 aprilie 2017, începând cu ora 19.00, pe scena Sălii Radio din București, Asociația pentru Muzică, Artă și Cultură și Asociația Help Autism, cu sprijinul Kaufland România, în parteneriat cu Centrul InfoEuropa din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, Radio România, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Național George Enescu, Gala Societății Civile și Floria.ro, organizează cea de-a IV-a ediție a evenimentului “SUFLET ÎN CULORI”, concert caritabil în beneficiul copiilor cu autism.
Este cel de-al patrulea an în care Asociația Help Autism marchează Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, 2 aprilie, prin intermediul evenimentului cultural menit să atragă atenția asupra problematicii autismului în România și totodată să strângă fonduri pentru susținerea celor 440 de copii din asociație.
Aflat deja la cea de-a IV-a ediție, Suflet în Culori revine pe scena Sălii Radio din București cu trei muzicieni de talie internațională din trei țări, România, Franța și Spania, reuniți în TRIO HUILLET și promite o experiență acustică desăvârșită, atât pentru iubitorii genului muzical cât și pentru toți iubitorii artei, dornici să contribuie la sprijnirea copiilor cu autism. Clara CERNAT (vioară/violă), Thierry HUILLET (pian) și Gari CAYUELAS – KRASZNAI (clarinet) sunt artiștii ce au răspuns de această dată inițiativei celor două organizații de a aduce în atenția publicului bucureștean conștientizarea autismului printr-un concert de excepție.
BILETELE SUNT DISPONIBILE PE WWW.BILETE.RO, ÎN OFICIILE POȘTEI ROMÂNE, ÎN MAGAZINELE INMEDIO SEMNALIZATE BILETE.RO ȘI ÎN MAGAZINELE GERMANOS, iar fondurile colectate în urma vânzării de bilete vor fi direcționate către programele de terapie pentru copiii cu autism derulate de Asociația Help Autism.
Creat în 2013 „Trio Huillet” abordează un repertoriu excepțional de muzică de cameră, reunind trei instrumente care se completează reciproc: viola, clarinetul și pianul. Această reunire frumoasă de instrumente i-a inspirat pe cei mai mari compozitori, de la Mozart la muzica contemporană, trecând prin Bruch, Schumann și Stravinski. Grație talentului versatil al Clarei Cernat, în dublul său rol de violistă și violinistă, Trio Huillet oferă programe de concert pentru vioară, clarinet și pian. Thierry Huillet este unul dintre cei mai importanți compozitori ai timpului nostru, astfel încât creația sa muzicală este una dintre calitățile naturale ale „Trio Huillet”.

București: vernisajul primei expoziții digitale pe Gear VR

nl_enescu360_invitatie_autoritati_ls-2

Joi, 10 noiembrie 2016, ora 11,00 ”vernisajul” primei expoziții digitale pe Gear VR la Muzeul Național ”George Enescu”, din București, Calea Victoriei nr.141.
*Muzeul Național „George Enescu” și Samsung Electronics Romania SRL* vă invită la prezentarea proiectului “Descoperă viața și opera compozitorului George Enescu, recreate în realitate virtuală”. Proiectul a fost realizat cu sprijinul Muzeului Memorial „George Enescu” Dorohoi și al Casei Memoriale ”George Enescu” – Liveni.
Vă așteptăm !
RSVP
Mariana Petrescu
consilier
Muzeul Național ”George Enescu”
office@georgeenescu.ro
0747 290 104

Bucureşti: Zilele Culturii Sârbe la Bucureşti 30 septembrie – 3 octombrie 2015

Zilele Culturii Sârbe la Bucureşti

30 septembrie – 3 octombrie 2015

Uniunea Sârbilor din România (USR) în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti, Muzeul Naţional “George Enescu” din Bucureşti şi Liga de Prietenie Româno-Sârbă, organizează, în perioada 30 septembrie – 3 octombrie, evenimentul cultural Zilele Culturii Sârbe.

În data de 30 septembrie este prevăzută inaugurarea sediului din Bucureşti al Uniunii Sârbilor, eveniment care va fi urmat de o prezentare a activităţilor comunităţii din Bucureşti şi de deschiderea oficială a evenimentului Zilele Culturii Sârbe.

Joi, 1 octombrie, cu începere de la ora 14.00, va avea loc, la Muzeul Naţional al Satului ”Dimitrie Gusti”, vernisarea expoziţiei de fotografie “Coroana Prieteniei Româno-Sârbe”. Tematica expoziţiei este nunta regelui Alexandru I al Iugoslaviei cu principesa Maria de Hohenzollern-Sigmaringen. De asemenea, în cadrul evenimentului va fi lansată cartea bilingvă sârbo-română “Tezaurul Amintirilor” şi vor fi prezentate filmele “Încoronarea regelui Petru I Karadjordjevic” şi “Nunta regelui Alexandru cu principesa Maria”.

Tot joi, cu începere de la ora 19.30, este prevăzut, la Muzeul Naţional “George Enescu”, un concert de muzică clasică susţinut de duetul Shake&Speare, respectiv Ivan Simeunovic (vioară) şi Milivoje Veljic (pian).

În ziua de vineri, 2 octombrie, la sediul Uniunii Sârbilor din Bucureşti va avea loc proiecţia filmului “Pădurea”, în prezenţa regizorului Sinişa Dragin.

Zilele Culturii Sârbe se vor încheia în ziua de sâmbătă, 3 octombrie, la Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti”, unde, cu începere de la ora 10.00, va fi prezentat un spectacol folcloric la care vor lua parte Ansamblul Cultural “Sf. Sava” şi orchestra de Tamburaşi “Batini becari”, ambele din Sânnicolaul Mare (jud. Timiş).

Persoana de contact Uniunea Sârbilor din România:

Boris Velimirovici

0745 666 323

Biroul COMUNICARE, RELATII PUBLICE:

Iulia Grumazescu – Director Comunicare, Pedagogie Muzeala

Andreea Nanciu – Comunicare si Relatii Publice
Ela Soltuz – Comunicare si Relatii Publice

Telefon: 317. 91. 03/ interior 178
Soseaua Kiseleff nr. 28-30, sector 1, Bucuresti

http://www.muzeul-satului.ro
https://www.facebook.com/pages/Muzeul-National-al-Satului-Dimitrie-Gusti/151598721549409?ref=hl

Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti”: Zilele Culturii Sârbe, 30 septembrie – 3 octombrie

România: evenimente sub genericul MEDALION GEORGE ENESCU

MEDALION GEORGE ENESCU

Muzeul Național „George Enescu” organizează, în zilele de 18 și 19 august 2013, cu prilejul împlinirii a 132 de ani de la nașterea compozitorului, evenimente sub genericul MEDALION GEORGE ENESCU în toate cele 3 sedii ale sale.

Calendarul manifestărilor este următorul:

– 18 august, orele 11,0 la Vila Luminiș din Sinaia, Fundația Prietenii muzicii Serafim Antropov prezintă un recital în cadrul Festivalului Internațional Enescu și muzica lumii.

– 19 august, orele 18,00, în Palatul Cantacuzino de la București vă invităm la un recital cameral și la vernisajul expoziției temporare Constantin Silvestri – eminent susținător al creației enesciene
În 2013 s-au împlinit 100 ani de la nașterea unuia dintre cei mai importanți muzicieni români ai secolului XX: dirijorul și compozitorul Constantin Silvestri, despre care, în 1932, George Enescu spunea: „Dorim ca Silvestri să realizeze tot ce ne așteptăm de la dânsul – și noi așteptăm lucruri mari”.

Expoziția prezentată astăzi publicului fixează locul marelui muzician român pe culmile generației muzicale enesciene și pune în lumină imaginea „…unui talent care frizează genialitatea”.

Recitalul cameral cu lucrări de George Enescu va fi susținut de către Georgeta Stoleriu (soprană), Verona Maier (pian) și Duo Remember Enescu: Corina Răducanu, Eugen Dumitrescu (pian la patru mâini). Transcripții pentru pian la patru mâini de Marius Sireteanu.

În program: Patru cântece de tinerețe pe versuri de Carmen Sylva și versuri populare, Șapte cântece pe versuri de Clement Marot, Rapsodia Română op. 11 nr. 1 și Rapsodia Română op. 11 nr. 2.
Intrarea este liberă la toate evenimentele organizate, iar duminică, 18 august, accesul vizitatorilor este gratuit în toate cele 3 sedii.

Ca instituție publică de cultură, Muzeul Național “George Enescu” își asumă misiunea de a conserva și de a pune în valoare patrimoniul cultural deținut și de a păstra și promova creația enesciană și moștenirea culturală a marelui muzician român, asumându-și rolul de mediator al integrării europene în spațiul său de competențe culturale.

Afirmarea unicității profilului muzeal, deschiderea generoasă către toate categoriile de public și funcționarea ca o instituție europeană sunt elemente ce definesc viziunea muzeului, pe coordonatele creșterii vizibilității, atât în România cât și în străinătate, a personalității lui George Enescu și, prin consecință, ale promovării creației și interpretării muzicale românești cu valoare universală.

Specificul Muzeului Național „George Enescu” este dat, pe de o parte, de faptul că este singura instituție muzeală de rang național cu profil muzical și, pe de altă parte, de faptul că funcționează, din 2007, cu trei sedii: Palatul Cantacuzino și Casa memorială din București, Casa memorială „George Enescu” din Sinaia și Secția „Dumitru și Alice Rosetti–Tescanu – George Enescu” de la Tescani, județul Bacău .

Muzeul organizează o stagiune de concerte într-un program coerent, expoziții, programe educative pentru toate categoriile de public.

Pentru mai multe informații:

021 318 14 50;

0747 290 104; 0751 132 243;

office@georgeenescu.ro

www.georgeenescu.ro

ADRESA: România, Bucureşti, Calea Victoriei nr. 141, sector 1, c.p.: 010071;
TELEFOANE: 0040-21-318 1450; 0040-31- 402 5190;
FAX: 0040-21-312 9182;
E-MAIL: office@georgeenescu.ro

Cod Fiscal: 4192561, Banca: Trezorie Sector 1, Cod IBAN: RO58TREZ7015009XXX006715