Bacău: exponatul lunii noiembrie 2023 la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii “Ion Borcea” este STIBNITUL

STIBNITUL

Stibnit (antimonit sau stibină) cunoscut și sub numele de „sulfură de antimoniu”, este un mineral care face parte din clasa sulfurilor, având raportul sulf : metal (seleniu, telur) de 1:1. Mineralul cristalizează în sistemul ortorombic, având formula chimică Sb2S3, cu un habitus de cristale lungi, prismatice, aciculare, așezate radial sau se poate prezenta sub formă de agregate masive de culoare cenușie plumburie.

Caracteristic cristalelor de stibină este lungimea și forma aciculară, cu un luciu metalic. Acest luciu în contact mai îndelungat cu aerul devine mai mat și cu nuanțe diferite. Duritatea cristalelor de stibnit pe scara Mohs este cuprinsă între valorile 2 și 2,5, cu o densitate de 4,6 – 4,7. Mineralul se poate confunda la variantele cu habitus neacicular cu galena, de care se deosebește prin punctul de topire mult mai scăzut.

Cristalele de stibină pot atinge o lungime cuprinsă între 60 cm (Japonia) și 100 cm (China).

Stibnitul este folosit în industria semiconductorilor la implantarea (doparea) siliciului ce determină o conductibilitate electrică mai ridicată. În industria metalurgică el este folosit ca element de aliaj în creșterea durități oțelului, fiind de asemenea utilizat la fabricarea bateriilor. În anul 2003 principala țară exportatoare de stibină a fost China.

Deși este toxic, stibnitul era cunoscut încă din vremurile biblice în Orientul Mijlociu și Egipt, acest mineral a fost folosit sub formă de pulberi în scopuri medicale sau ca pastă pentru intervenții de natură cosmetică asupra sprâncenelor și genelor (echivalentul rimelului din ziua de azi) sau pentru a evidenția conturul ochilor (echivalentul creionului dermatograf).