Timișoara: Exponatul lunii noiembrie la Muzeul Național al Banatului | Uliul porumbar

„Uliul porumbar este o specie comună în toată regiunea temperată și subpolară a emisferei nordice a Terrei. Habitatul specific constă în păduri de foioase sau conifere unde poate captura păsări de talie mică sau specii de porumbei. Acestea reprezintă hrana primară a uliului porumbar. Femela este mult mai mare decât masculul, cu o anvergură mai mică decât cea a șorecarului comun, dar pare mai robustă. Se remarcă aripile relativ scurte și coada lungă, cu penajul subcodal alb și stufos. Penajul masculului este asemănător cu al femelei, dar are mici diferențe de nuanță. Coada este de culoare gri cu benzi negre pe transversală, iar vârful cozii negru. Ciocul este negru și încovoiat cu baza galbenă, iar capul de culoare gri cu sprânceană albă. Lungimea corpului este de 55-61 cm, iar anvergura aripilor este de 98-115 cm, cu o masă corporală de 631-1364 g. Longevitatea maximă atinsă în sălbăticie este de 11-12 ani.

Uliul porumbar este o specie în general sedentară, cu toate că poate efectua migrații altitudinale în funcție de scăderea temperaturii în anotimpul rece, din zonele înalte la cele de câmpie. Răspândirea speciei este vastă, pe toate continentele nordice, respectiv America de Nord, Europa și Asia, acolo unde există habitate de pădure de toate tipurile, atât cu frunze căzătoare cât și de conifere. Cuibărește solitar, de obicei în arbori cu coronamentul bogat, cum sunt stejarii sau brazii, dar poate cuibări și în regiuni mai joase, în zone din apropierea trupurilor de apă, în sălcete sau plopi albi și negri. Perechile sunt monogame și se formează de obicei pe toată durata vieții, perioada de cuibărit desfășurându-se în lunile mai-august. Puii sunt hrăniți de ambii părinți până învață să zboare și devin independenți. Hrana constă de obicei din păsări de talie mică sau porumbei sălbatici, dar prinde adesea și rozătoare, reptile și chiar amfibieni. Ulii porumbari devin activi pentru reproducere din al doilea an de viață.

Pierderea sau defrișarea pădurilor din zonele colinare și montane este principala cauză a reducerii efectivelor de ulii porumbari în Europa. Incendiile și utilizarea pesticidelor au provocat de asemenea scăderi majore în rândul populațiilor țărilor europene și nord-americane.”

Societatea Ornitologică Română: http://pasaridinromania.sor.ro/Uliu-porumbar

Exponatul prezentat aparține Colecției de Ornitologie „Dionisie Linția”, formată în cea mai mare parte din colecția personală a lui Dionisie Linția, păstrată astăzi la Secția de Științele Naturii din cadrul Muzeului Național al Banatului. Dionisie Linția (1880-1952), s-a născut în comuna Cacova, azi Grădinari, județul Caraș-Severin, din familie de învățători renumiți, organizatori de comunitate. El, școlit la Școala Normală din Timișoara (azi Liceul Carmen Sylva), a pornit la drum continuând profesia tatălui, devenind învățător la Cacova, Oravița, Biserica Albă (Serbia), Moldova Nouă, Forotic. Pe lângă profesia de bază, majoritatea timpului său l-a dedicat vânătorii, observării, colectării și preparării păsărilor din sudul Banatului. Aici, pe întinsele domenii bănățene împădurite ale Societății din Reșita (STEG), a făcut primele observații științifice și a pus bazele viitoarei sale colecții de păsări și ouă. Din cele două mari împliniri ale vieții acestui om, practician și conservator, prin excelență, pe de o parte, observator și teoretician, desăvârșit și recunoscut, pe de altă parte, au rezultat inestimabile valori, care nu pot fi neglijate de către nimeni dintre cei ce se referă astăzi la ornitofauna Europei centrale și sud-estice. Ulterior a revenit la Timișoara, preluând custodia colecțiilor muzeale din cadrul Societății de Științele Naturii din Timișoara (1873-1918), devenind și primul director al Muzeului Bănățean, în perioada 1918-1922. În 1937 a donat Municipiului Timișoara cea mai mare și mai complexă colecție de păsări din România, cea care se păstrează și astăzi la Secția Științele Naturii a Muzeului Național al Banatului. În ciuda acestor certiduni, viața și opera sa nu au fost cunoscute și elucidate, în mod corespunzător decât în cercuri științifice restrânse. De aceea, considerăm de datoria noastră să semnalăm, din nou că Dionisie Linția a fost o personalitate de seamă, definitorie, a preocupărilor ornitologice românești, a fost deschizător de drum în muzeotehnică și dermoplastie, în ocrotirea naturii, în prima jumătate a secolului XX. Este considerat și recunoscut ca părintele școlii ornitologice românești. A fost autorul primei sistematici a avifaunei autohtone, prin lucrarea: „Catalogul Sistematic al Faunei Ornitologice Române”, Timișoara 1944, în care din cele 380 de specii de păsări, 60 de specii și subsepcii noi sunt descrise pentru prima dată de către el. A fost autorul lucrării enciclopedice, de referință ornitologică națională și central-europeană: „Păsările României vol. I, 1946”, „Păsărie din R.P.R., vol II, 1955”, vol. III, 1955, București.

Date despre obiectul expus:

Sexul, data, locul colectării și nr. inv.: femelă, 26.10.1928, Timișoara – Casă Verde, 528.

Surse bibliografice:

Kiss, A. (2005): Dionisie Linția (1880-1952) Colecția ornitologică, Ed. Cosmopolitan Art, Timișoara;

Kiss, A. (2005): Dionisie Linția (1880-1952) Ornitolog Bănățean. Analele Banatului – Științele Naturii I, pag. 35-58;

Dr. M-Kiss Andrei: Dionisie Linția (1880-1952), panou informativ;

Foto: Milan Șepețan